Fals miracol la Iaşi. Statistic, suntem mai sănătoşi decât europenii. Cum a fost posibilă o astfel de concluzie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

Fals miracol la Iaşi. Statistic, suntem mai sănătoşi decât europenii. Cum a fost posibilă o astfel de concluzie

GALERIE
boli, ieseni
  • boli, ieseni
- +

Medicii explică însă că, în realitate, la noi, multe boli nu apar în statistici pentru că cei bolnavi nu vin la spital

Iaşul pare să fie scena unui adevărat miracol medical. Rata îmbolnăvirilor de tuberculoză a scăzut în ultimii cinci ani de două ori mai rapid decât în întreaga Uniune Europeană, ca şi cea a îmbolnăvirilor de hepatita B.

SIDA aproape a devenit o boală cronică precum oricare alta, iar incidenţa HIV este de două ori mai mică decât în UE. Dacă în restul UE cancerul loveşte 540 de persoane din fiecare 100.000, la noi cifra este la jumătate.

Prevalenţa diabetului este în România de 3,2%, în timp ce în UE ea se apropie de 5%. Nici bolile mintale nu par să ne afecteze. Totodată, un angajat ieşean are nevoie de doar 8 zile de concediu medical anual, la jumătate faţă de UE.

O bună parte din datele prezentate reprezintă însă doar statistici expuse ieri la Colegiul Prefectural de oficialii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS). „Multe cifre sunt mai mici la noi decât media UE, dar asta nu înseamnă că oamenii sunt mai sănătoşi. Incidenţa TBC este în scădere, dar de la niveluri foarte înalte. În cazul cancerului, nu stăm bine cu depistarea bolii, în timp ce europenii merg la consultaţii mult mai des. În cazul SIDA, putem spune că, după un vârf în 1990, a avut loc o scădere constantă, din cauza unui program de tratament şi de prevenţie foarte bine susţinut“, a explicat Dana Scumpu, medicul şef al CJAS.


Prevalenţa redusă a bolilor psihice a fost explicată de Scumpu prin stigmatul social la care se expun bolnavii. Aceştia preferă să-şi ascundă boala pentru a nu risca să-şi piardă locul de muncă. Un motiv similar ar explica şi numărul redus de zile de concediu medical comparativ cu indicatorii la nivel european.

„Indicatorii de sănătate sunt direct dependenţi nu atât de sistemul sanitar, cât de cel social şi economic. Sistemul sanitar este destul de bun. Avem însă multe alte probleme care ne îmbolnăvesc“, a apreciat Scumpu.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vot de Sf. Nicolae

Lucian DÎRDALA

Vot de Sf. Nicolae

Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.

Filmuletul zilei

opinii

Votul ca dar

Florin CÎNTIC

Votul ca dar

Deşi nu sunt superstiţios, m-am gândit să reiau acest text scris înainte de europarlamentarele de anul trecut, cu speranţa că poate nu şi-a pierdut din caracterul său profetic şi duminică va fi dusă la bun sfârşit o acţiune începută atunci.

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Radu PĂRPĂUȚĂ

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Această lume nu judeca sau, vai! nu condamna lumea de ieri cu mintea de azi, stângistă, de un neomarxism avântat şi prostesc. Măcar de-ar fi numai prefăcut, dar e prostesc. Nu cunoştea „progresismul” actual şi nici nu-l practica. Pentru ea lumea veche era şi lumea de azi, nu era una „mai înaintată”. 

Boala locvacităţii deşănţate

Ioan MILICĂ

Boala locvacităţii deşănţate

Să ne imaginăm, urmând firul consideraţiilor lui Huxley, că apocalipsa discursivă declanşată pe durata pandemiei actuale se traduce nu numai într-un puhoi de bâlbe, aberaţii, confuzii şi nehotărâri de tot soiul, ci şi într-un lanţ de constrângeri, privaţiuni şi pedepse, impuse printr-un discurs public ofensiv şi cinic, care amplifică încordarea şi istovirea psihică a indivizilor. 

pulspulspuls

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Fiindc-am auzit că tot a anunţat nea Şică Orban că vine azi la Iaşi, am zis că merită să-i transmitem pe această cale şi o anume informare despre care suntem siguri că nu ştiu să i-o spună conţilierii lui de la Bucureşti, în legătură cu Iaşul. 

Caricatura zilei

Defilare cu distanțare

www.haidalacafeasiceai.ro

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.