Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Familii super-bogate părăsesc China pentru a-şi pune averile la adăpost în Singapore: "Este o nebunie"

GALERIE
Singapore
  • Singapore
- +

Tot mai multe familii extrem de bogate părăsesc China şi se stabilesc în Singapore, pentru a-şi pune averile la adăpost de Partidul Comunist, care îi priveşte pe aceşti oameni cu suspiciune tot mai mare, scrie AFP.

Represaliile recente ale autorităţilor împotriva miliardarilor din tehnologie, vedetelor care au neglijat să-şi plătească taxele şi trei ani de politici „zero-Covid”, i-au determinat pe chinezii bogaţi să caute refugiu în altă parte. Un număr tot mai mare dintre ei şi-a stabilit reşedinţa în Singapore, au declarat pentru AFP mai multe surse apropiate acestei comunităţi. Centrul financiar din Asia bifează toate căsuţele pentru antreprenorii în exil.

În această insulă condusă de acelaşi partid timp de şase decenii, grevele şi demonstraţiile sunt interzise. Taxele sunt relativ mici şi majoritatea populaţiei este de origine chineză. Sosirea recentă a unor chinezi foarte bogaţi nu a trecut neobservată. Unii s-au stabilit în vile luxoase, cu vedere la mare, pe insula Sentosa.

"Nu vă puteţi imagina cât cheltuiesc. Este o nebunie", a spus Pearce Cheng, director general al AIMS, societate care oferă servicii de relocare şi imigrare. El a fost la o petrecere la unul dintre clienţii săi, unde s-a servit un whisky rar, „Yamazaki 55”, care poate valora până la 800.000 de dolari sticla

Compania sa îi ajută pe nou veniţii să găsească apartamente de lux, să angajeze şoferi sau să înscrie copiii în şcoli private. Nou-veniţilor le place să meargă cu Rolls Royce sau Bentley-uri şi frecventează cluburi de golf foarte selecte, precum Sentosa Golf Club, unde un abonament anual pentru străini ajunge la 670.000 de dolari. „Mulţi dintre ei sunt tineri chinezi, cu haine de designeri celebri, şi de obicei stau doar între ei, ceea ce nu este surprinzător”, notează Benny Teo, directorul unei societăţi de consiliere în domeniul golfului, Blazon.

"Aici banii mei sunt ai mei"

Stabilirea în Singapore le permite celor mai bogaţi chinezi să-şi pună averea la adăpost de autorităţile chineze, după mai multe cazuri importante care i-au speriat. Jack Ma, fostul şef al gigantului chinez de comerţ electronic Alibaba, a suferit pierderi de venituri estimate la 25 de miliarde de dolari atunci când autorităţile au anulat brusc intrarea la Bursă a grupului său, în 2020.

Alţi patroni mari se tem de a fi următoarea ţintă a Partidului Comunist sau de a fi nevoiţi să-şi vândă afacerea la un preţ mic, spune un manager contabil din acest sector. „Mutarea în Singapore ajută la protejarea averii familiei timp de câteva generaţii”, a declarat specialistul pentru AFP.

Singapore este văzută din ce în ce mai mult ca un loc de locuit, mai degrabă decât o rezervă, a spus o altă sursă din industrie. „Cel puţin când sunt aici ştiu că banii mei sunt ai mei”, i-a spus un client.

Unul dintre fondatorii unui lanţ de restaurante „hotpot”, Haidilao, şi-a creat recent „family office”, o structură care administrează activele clienţilor bogaţi, în Singapore. Autoritatea monetară din Singapore notează că numărul de birouri de familie s-a dublat din 2020 până în 2021, şi a ajuns la 700.

Loh Kia Meng, co-responsabil al unui serviciu de gestionare a averii la firma de avocatură Dentons Rodyk, estimează căsunt aproximativ 1.500 la sfârşitul anului 2022 pe insulă. „Nu aş fi surprins dacă cifra totală (...) ar arăta că unul din două family offices provine din China”, spune el.

"Zona neutră"

Tendinţa ar trebui să continue, chiar şi fără restricţiile legate de Covid. Tensiunile tot mai mari dintre Beijing şi Washington îi împing şi pe unii antreprenori să plece. Singapore este „o zonă neutră foarte convenabilă” în care megabogaţii pot face afaceri, a spus Song Seng Wun, economist din regiunea Asia pentru banca privată CIMB.

Oraşul-stat a reuşit să menţină atât legături strânse de securitate cu Statele Unite, cât şi relaţii comerciale solide cu China.

„Atenţia presei asupra oamenilor bogaţi care şi-au înfiinţat un birou de familie în Singapore a adus în lumina reflectoarelor mica noastră insulă”, a spus Loh. „Dacă bogaţii acestei lumi se îndreaptă spre Singapore, eu de ce nu?”, se întreabă clienţii lui Loh.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri