Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Fantoma „Dexia“ bântuie justiţia. DNA a clasat încă o dată dosarul creditului luat de Primărie

GALERIE
primaria iasi
  • primaria iasi
- +

Dosarul creditului bancar contractat de Primăria Iaşi de la Banca „Dexia“ a ajuns din nou în instanţă, după ce DNA Bucureşti a dispus, pentru a doua oară, clasarea sa. O decizie este aşteptată peste câteva zile 

O nouă clasare în dosarul de la DNA Bucureşti privind modul de cheltuire a creditului pe 20 de ani obţinut de municipalitatea ieşeană, în 2006, de la Banca „Dexia“. Procurorii bucureşteni au decis să clasaze dosarul după ce au ajuns la concluzia că nu pot întocmi un rechizitoriu în acest caz. Cel care a depus plângerea în acest caz, omul de afaceri ie­şean Sorin Ionescu, fost consi­lier local PDL, nu este însă de acord cu soluţia şi a contestat-o la Tribunalul Iaşi. Judecătorii au analizat solicitarea de redes­chidere a dosarului, urmând ca, săptămâna viitoare, pe 2 august, să se pronunţe în acest caz. 

Ce conţine dosarul 

În luna mai 2015, Tribunalul Iaşi lua decizia de a admite plân­gerea împotriva soluţiei de cla­sare a DNA din dosarul „Dexia“. Judecătorii stabileau că cer­cetarea procurorilor ar fi fost incompletă, aceştia neadministrând toate probele solicitate de reclamanţi. 

Dosarul fusese clasat iniţial în septembrie 2014, de procurorul Ana Dana, de la DNA, care a invocat că nu se poate reţine o infracţiune în sarcina primarului Iaşului întrucât nu se poate demonstra existenţa unui prejudiciu. „Întrucât în niciunul dintre cazuri mai sus prezentate (n.r. - lucrările efectuate din fon­­duri de la DEXIA) nu au rezultat indicii privind produ­cerea vreunui prejudiciu sau a unei alte situaţii dintre cele prevăzute de art. 297 CP, se va dispune clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea 78/2000, raportat la art 297 din CP (n.r. - abuzul în serviciu)“, se preciza în rezoluţia de clasare a dosarului de la DNA.

S-au asfaltat 120 de străzi

Creditul contractat de Pri­măria Iaşi de la Dexia, până în 2028, a fost folosit pentru mo­dernizarea a 120 de străzi din municipiu. În raportul ANAF, întocmit în 2011, se arăta că mai multe lucrări ar fi fost acordate unor firme fără licitaţie. De asemenea, inspectorii de la ANAF mai precizau în raportul lor şi deficienţe cu privire la organizările de şantier. 

„Din analiza actelor şi documentelor referitoare la obiectivul de investiţii «Proiectare şi execuţie lucrări de modernizare străzi în municipiul Iaşi, etapa I» s-a constatat că, în perioada iulie 2007 - decembrie 2009, au fost decontate de către Mu­nicipiul Iaşi cheltuieli cu organizarea de şantier fără a exista documente justificative. Exe­cutanţii au determinat cheltuieli cu organizarea de şantier prin aplicarea unui procent de 3%, la valoarea situaţiilor de lucrări prezentate la decontare, fără a prezenta situaţii de lucrări aferente organizării de şantier sau alte documente care să ateste efectuarea unor cheltuieli conexe organizării de şantier“, se arata în raportul respectiv. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri