EUROPA DE ACASĂ

Fascinația tiraniei

miercuri, 22 ianuarie 2025, 03:02
1 MIN
 Fascinația tiraniei

Una dintre marile enigme ale prezentului o constituie surprinzătoarea orbire a contemporanilor față de ascensiunea dictaturilor soft. E o plagă, căreia i s-a spus, pudic, iliberalism, un termen obscur și nedigerabil. De fapt, ce trăim în acest început de mileniu?

Odată cu instalarea agresivă a lui Donald Trump la Casa Albă asistăm la încheierea unui ciclu istoric. Un ciclu început cu iluzia optimistă provocată de Déclaration des droits de l’homme et du citoyen, dată la Paris, pe 26 august 1789, în vuietul sacadat al ghilotinelor și întărită formal de Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată la 10 decembrie 1948, tot la Paris, ca rezoluție valabilă a Adunării Generale ONU, în ciuda vaietelor țărilor ocupate de barbara Armată Roșie. După doar trei luni, pe 5 martie 1946, într-un discurs istoric ținut la Westminster College din Fulton, Missouri, Sir Winston Churchill constata căderea implacabilă a Cortinei de Fier între Estul sufocat de cizma stalinistă și Vestul rămas să salveze idealurile modernității, să apere democrația liberală și libertatea cuvântului pe care o visaseră avântații revoluționari francezi. Am avut cu toții impresia înșelătoare că valorile lumii libere, drepturile omului, libertatea, prosperitatea și echilibrul democratic al puterii au reușit, finalmente, să câștige Războiul Rece dus cu satrapia comunistă rusească. Părea că forța formativă a civilizației occidentale, cu libertățile și bunăstarea generate de ea, dar, desigur, și cu imperfecțiunile omenești ale unui construct politic deschis, criticabil, a reușit să învingă închistarea criminală, opresivă și ilegitimă a dictaturii comuniste, ba chiar a oricărei forme de organizare politică agresivă și nedreaptă. Această iluzie s-a propagat plecând de la ipoteza nerealistă că oamenii sunt raționali și liberi în esența lor. Din nefericire, libertatea are prea multe sensuri ca să nu genereze reacții incontrolabile la cei care nu au capacitatea de înțelegere a lumii și care, din prostie și infantilism intelectual, au nevoie de bici pentru a-și găsi drumul. Chiar dacă acești amărâți nu au nicio vină, fiind analfabeți nu numai civic, ci și cultural, faptul că devin obedienți față de cei care le spun ce să facă, din obișnuință, din frică, din comoditate, nu îi afectează doar pe ei. După cum știm, capitalismul e dificil pentru oamenii slabi, incapabili să facă față concurenței, luptei pentru profit sau eternelor provocări ale dezvoltării individuale. Orientarea către cetățean, libertatea individuală, răspunderea și provocările afirmării personale nu sunt neapărat dorite de toată lumea. Într-o pagină memorabilă, Vasile Alecsandri vorbește despre dezrobirea țiganilor care, aruncând pălăriile în aer, s-au pus pe celebrat la birt „libertușka” o dată, de două ori, de nouă ori. După o lună s-au întors spășiți întrebând slugarnic: „boierule, dar de noi cine are acum grijă?”.

Poate că de aici ar trebui să pornim pentru a înțelege de ce simpla enunțare a drepturilor fundamentale ale omului (civile, politice, economice, procedurale în justiție și sociale) nu e suficientă, de ce formele fără fond sunt condamnate la eșec, iar experiența teribilă a Primăverii Arabe inițiată de Barack Obama o dovedește. Scăpați de regimul autoritarist al familiei Mubarak, invitați la alegeri libere, egiptenii au votat nestingherit în favoarea teroriștilor islamici reprezentați de „Frații Musulmani”. Cam ca românii în turul I, s-ar zice, deși eu nu fac încă o astfel de paralelă. Pentru că termenul de alegeri libere instituit de Declarația Universală și garantat de Constituție în țările democratice dezvăluie o semnificație mult mai complexă decât corectitudinea logistică pe care trebuie să o asigure guvernul unei țări civilizate oricărui scrutin (nu vorbim aici, deocamdată, de alterarea grosolană a voinței electoratului prin schimbarea sacilor cu voturi precum au făcut comuniștii în 1946 în România sau, astăzi, diverse satrapii orientale). Căci, am văzut, influențarea alegerilor poate fi făcută și altfel, mult mai subtil, decât frauda grosolană. Este aici o linie de demarcație foarte fină, o suită de nuanțe delicate care fac analiza procesului electoral mult mai dificilă decât pare la prima vedere. Căci într-o lume globalizată, dependentă de social-media, din ce în ce mai puțin capabilă să citească și să înțeleagă un enunț (motiv pentru care înghit pe nemestecate povești prefabricate despre lume, politică și societate, despre știință și personaje publice), cetățenii nu mai sunt la fel de liberi, căci, drogați cu telenovele, cu circ mediatic și cu filmulețe pe TikTok pe care le distribuie mașinal, acești hominizi nu mai au discernământ fiind ușor de dus de nas de manipulatorii profesioniști. A spune că sunt proști nu e destul, căci imbecilitatea congenitală e, în general, evidentă și vizibilă și, pe cale de consecință, poate atrage un tratament medical specializat. De fapt, această masă de oameni nu e omogenă, fiind alcătuită din oameni cu educație precară, din analfabeți funcționali, dar și din intelectuali reduși la o specializare de nișă (doctori, avocați, profesori) sau de subordonați cu ochelari de cal care, lipsiți de o cultură generală și de exercițiul analizei critice și comparative, sunt la fel de permeabili la manipulare. Toți sunt păpușați cu discursuri și zvonuri care se bazează pe ingurgitare necritică: teorii ale conspirației, anti-occidentalism patologic, anti-vaccinism, contemplarea extatică a „măreției” aparente a diverselor regimuri autoritariste sau dictatoriale și, desigur, exaltarea prostească a baștinei, considerată unică și eroică în istoria lumii. La toată această turmă se adaugă diversele povești „spiritualiste”, „paranormale”, „extraterestre” și, inevitabil, fervoarea religioasă mimetică și superficială, o adevărată molimă în societățile care ar vrea să devină deschise.

Deschise la orice? Cine oare ar putea stabili care sunt limitele firești ale libertății și de unde aceasta devine o vulnerabilitate pentru democrațiile excesiv de primitoare, care lasă să le crească în casă semințele otrăvitoare ale morții în numele drepturilor asigurate de amintita declarație?

Spuneam că revenirea în forță a lui Donald Trump, un măscărici toxic despre care am mai scris – și nu găsesc azi nimic de retractat, marchează sfârșitul unei ere. Până acum, dictatorii sud-americani sau africani, caraghiosul nord-coreean sau perfidul lider chinez erau accente, contrapuncte în concertul universal care părea că se îndreaptă, târâș-grăpiș, cu disonanțe, către armonie democratică, către un proces de cristalizare a unor regimuri civilizate și libere. Din 2014 însă a început contrarevoluția tiraniei. Odată cu grosolana încălcare a semnăturii rusești pe toate tratatele internaționale și cu aruncarea în aer a securității europene, modelul democrațiilor liberale, civilizația occidentală, modernitatea însăși au fost puse în dificultate. Ascensiunea autoritarismului care începe să se coloreze în dictatură nu numai în „spațiul vital” al lui Vladimir Vladimirovicii (care se întinde până la granița Germaniei, infectând deja Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croația și, nu mai e mult, Bulgaria), precum și în Asia chinezească, ci, iată, și peste ocean. Dacă pilonul esențial care apăra democrațiile lumii de barbarie cade, atunci, fără doar și poate, se va prăbuși lumea civilizației moderne și vom reîntoarce la monarhii absolutiste medievale dominate de manipulare statală și de oligarhi vestici care-și dau mâna cu cei orientali în dinamitarea lumii. Vedem deja cum un sud-african multimiliardar, care nu putea să-și cumpere sieși funcția de președinte (că nu-l lasă Constituția!) a sprijinit, cinic, un proiect absolutist al unui monarh în devenire care a și anunțat, vesel, diverse modificări constituționale care să permită eternizarea la putereii. Cât despre „spațiul vital” am mai auzit această expresie și la alții, din 1939 încoace. Să sperăm oare că îl va mai ține în frâu chiar partidul care l-a propulsat? Puține șanse în următorii doi ani.

„Iară noi, noi epigonii…” vom privi câteva milioane de „strigoi ai gheții”, articulați pe coloana a V-a a Rusiei alcătuită din pensionari „speciali” cu epoleți, crescuți în cultul „patriotului” Ion Antonescu, cu mutra Căpitanului în suflet și cu mintea lucioasă de rezerviști needucați, fascinați de tirani și putere absolută, cum vor dărâma șandramaua democratică românească cariată de decenii de corupție uselistă. Și ne vom face cruce, alături de promotorii în sutană ai „ascultării și devoțiunii ierarhice”, căci se văd zorii erei tiraniilor în care biciul este plesnit pe creier, nu pe spinare!

 

iDin care lipsesc încă, „nepermis”, Ucraina, Moldova și România

iiVezi, pentru început

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii