Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Adolescenta în vârstă de 15 ani care a încercat să se sinucidă, săptămâna trecută, înghiţind aproximativ zece comprimate de Paracetamol, zece de Panadol şi alte patru de Algocalmin a fost externată zilele trecute, la cererea tatălui.
Aceasta se afla internată la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi. „Evoluţia a fost una favorabilă. La externare s-a recomandat supraveghere la domiciliu, efectuându-se în timpul cât a stat la noi şi consult psihiatric“, a explicat şef lucr.dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii. Medicii erau rezervaţi cu privire la modul în care va evolua starea sa de sănătate, deoarece a ajuns la spital după mai multe ore de la ingerare, dar şi pentru că, atunci când este luat în cantităţi exagerat, Paracetamolul devine toxic hepatic şi renal.
Mai exact, aceasta a recurs la gestul extrem în jurul orei 21, ajungând la o unitate medicală abia în jurul orei 4 dimineaţa. Paracetamolul este cunoscut ca fiind cel mai toxic medicament pentru ficat atunci când este luat în doze mari, putând ajunge la insuficienţă hepatică acută, care conduce la deces dacă nu se intervine în timp cât mai scurt de la administrare.
Cuvinte cheie: + adolescenta, Panadol, Iasi, tata, sinucidere
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Totul despre evaluarea copiilor din Iaşi care vor împlini 6 ani după începerea clasei pregătitoare
O nouă reţea de gaze, cu peste 1.700 de branşamente, într-o comună de lângă Iaşi
Un arhitect în cursa pentru Primăria Iaşi. Este candidat din partea REPER
Expoziţie de enciclopedii la BCU Iaşi, sub titlul “Universul într-o carte”
Permis reţinut în vederea anulării: mergea beat criţă cu maşina prin sat
S-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători. Intră în vigoare luni
Guvernul PSD și Antibiotice Iași: un parteneriat strategic pentru sănătatea românilor (P)
Diana Şoşoacă: Mă gândesc foarte serios să candidez la primăria Iaşiului. Cred că voi candida
Doliu la Tribunalul Iaşi. „A fost un accident”. O judecătoare abia pensionată a murit la 54 de ani
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Angajat al Primăriei Timișoara, prins de primar copiind la examen cu o cască (P)
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |