Fată de 16 ani, bătută pe o stradă din Ploieşti, de un bărbat şi o femeie

miercuri, 13 noiembrie 2024, 18:30
1 MIN
 Fată de 16 ani, bătută pe o stradă din Ploieşti, de un bărbat şi o femeie

Poliţiştii din Ploieşti au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, după ce o adolescentă de 16 ani a fost bătută de doi cunoscuţi, pe o stradă din oraş. Agresiunea a avut loc în contextul în care fata avea neînţelegeri mai vechi cu unul dintre agresori.

Agresiunea a avut loc, miercuri, pe o stradă din zona centrală a municipiului Ploieşti, iar tânăra agresată a reclamat fapta.

”În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, pe strada Armoniei, din municipiu, din primele verificări reieşind faptul că apelanta, de 16 ani, ar fi fost agresată fizic, fiind trasă de păr şi împinsă la sol, de către o altă tânără de 18 ani, precum şi de un tânăr de 19 ani, în urma unui conflict mai vechi dintre cele două fete. Cei doi agresori au fost identificaţi, la acest moment aflându-se la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii”, informează oficialii Poliţiei Prahova.
Cei doi agresori au fost amendaţi contravenţional în baza Legii nr.61/1991, cu amenzi de câte 500 de lei.
„În urma altercaţiei, minora nu a dorit sprijinul unui echipaj medical, dar nici emiterea unui ordin de protecţie provizoriu conform Legii nr. 26/2024. Totodată, aceasta nu doreşte să formuleze plângere penală la acest moment, cu privire la aspectele petrecute”, precizează sursa citată.
Citește și: 
Etichete: barbat, batuta, fata, femeie, ploiesti

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii