De ce pleacă Veolia şi cum ne afectează? Primarul vorbește de încălzirea planetei
Veolia Energie Iasi i-a prins, ieri, în ofsaid pe sefii Primariei. Prin intermediul unui comun (...)
citeste totmiercuri, 27.01.2021
Un bărbat de 41 de ani din Indonezi a fost pus sub acuzare în Statele Unite pentru sustragerea mai multor sute de mii de dolari de la profesionişti din industria cinematografică. Modul în care făcea asta era însă uluitor: se deghiza şi imita o serie de femei influente de la Hollywood. El a fost arestat în cele din urmă în Marea Britanie, a anunţat FBI.
„Regina escrocheriilor de la Hollywood” era în realitate un bărbat indonezian de 41 de ani, Hargobind Tahilramani, un virtuoz al imitării vocilor feminine şi al accentelor limbii engleze. El era dat în urmărire în lumea întreagă după punerea lui sub acuzare de către un tribunal din California în noiembrie 2019, transmite Agerpres.
Autorităţile americane vor contacta justiţia britanică pentru a solicita extrădarea suspectului, a precizat un purtător de cuvânt al biroului FBI din San Diego.
Printre femeile influente de la Hollywood ale căror identităţi au fost uzurpate de Tahilramani se află Kathleen Kennedy - preşedintele companiei Lucasfilm (care produce filme din seria "Star Wars") -, Amy Pascal - fosta directoare a diviziei de filme din cadrul grupului Sony - şi Sherry Lansing - fost CEO al studioului Paramount.
O fostă soţie a magnatului media Rupert Murdoch, Wendi, ar fi fost la rândul ei imitată de către suspect, care imita însă nu doar femei, ci şi bărbaţi influenţi de la Hollywood.
Mai mulţi profesionişti din industria cinematografică şi având diverse specializări au fost contactaţi de presupusul escroc, care le propunea oferte cu locuri de muncă în companii prestigioase şi bine plătite, în cadrul unor proiecte imaginare. Singura condiţie: să vină în Indonezia pentru activităţi de căutare a locurilor de filmare, de documentare şi activităţi pregătitoare în vederea scrierii unor scenarii de film.
La sosire, victimele erau escrocate cu prima ocazie de câţiva complici, care solicitau „taxe de transport” şi alte sume substanţiale încasate în avans şi care spuneau că acei bani urmau să facă mai târziu obiectul unor rambursări oferite de echipa de producţie.
Cei înşelaţi nu mai primeau niciodată banii înapoi, iar cei care se plângeau din acest motiv sau care exprimau anumite dubii legate de acele practici erau ameninţaţi într-o manieră explicită de către Tahilramani, care îi intimida trimiţându-le fotografii ale copiilor acestora sau vorbindu-le despre „dezmembrarea” lor, potrivit actului acuzării.
Escrocheria ar fi început în 2013 şi ar fi continuat până în această vară, grupul de escroci adaptându-şi tehnicile la criza sanitară şi cerându-le persoanelor înşelate să doneze bani pentru „videoclipuri de formare profesională” inexistente.
Potrivit publicaţiei americane The Hollywood Reporter, bărbatul a fost arestat săptămâna trecută în Manchester, oraş din nord-vestul Angliei, cu ajutorul companiei de investigaţii private K2 Integrity.
Identitatea „reginei escrocheriei” a rămas timp îndelungat învăluită în mister, până când compania K2 Integrity a anunţat anul trecut că în realitate era vorba despre un bărbat.
Editura HarperCollins a cumpărat deja drepturile de publicare a unei cărţi despre această poveste rocambolescă, scrisă de Scott Johnson, fost jurnalist la The Hollywood Reporter.
Cuvinte cheie: + escrocherii, hollywood
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
CĂUTĂM firme din toată țara pentru COLABORARE MONTAJ profile WPC Bencomp (P)
VIDEO: Ce soluţie are şeful CJ Iaşi pentru ambuteiajul de la intrarea din Podu Iloaiei
7 din 10 antreprenori se tem că al treilea val al pandemiei le-ar putea bloca din nou activitatea
Sute de containere de peşte congelat sunt blocate în portul chinez Dalian
Noi condiţii de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei începând de astăzi
Cod portocaliu de ninsori abundente în Dogrogea şi cod galben în sud-estul Moldovei
Lukaku către Ibrahimovici: “F*** you and your wife”! S-au dat cap în cap
ANAF va derula un proiect pilot destinat îndrumării şi informării contribuabililor
Fotbalistul Antoine Conte a fost condamnat la închisoare pentru violenţă în formă agravată
LIVE: Consilierii judeţeni împart în aceste momente un “tort” de milioane de euro
Ionel Floroiu, deputat PSD, bate din picior fiindcă nu i se construieşte autostradă din faţa casei
Zeci de percheziţii domiciliare, în 5 judeţe, la persoane bănuite că au “măcelărit” pădurile
Inspector la Administraţia Judeţeană a Finanţelor, decedat din cauza Covid19
Numărul cazurilor de COVID, la nivel mondial, a sărit de 100 de milioane
VIDEO - Vidră jucăuşă filmată pe malul unui râu din Parcul Naţional Defileul Jiului
Actorul Florin Piersic împlineşte astăzi vârsta de 85 de ani
Joe Biden susţine că gazoductul Nord Stream 2 este o afacere proastă pentru UE
OMS face noi recomandări pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus
Numărul turişilor care au venit în Iaşi anul trecut s-a redus cu aproape 60%
Tot ce trebuie să ştii despre pariurile din fotbal plasate în timpul jocului (P)
De ce pleacă Veolia şi cum ne afectează? Primarul vorbește de încălzirea planetei
Ivermectina în Covid: adevăruri şi fabulaţie. Specialiștii ieșeni iau poziție
Credeau că vor fi chelneriţe în UE, dar au ajuns prostituate. Judecătorii nu le-au crezut
Se pot sau nu deschide şcolile: ce spun infecţioniştii ieşeni? Noua tulpină dă frisoane
Mai puţine ore de istorie sau geografie la liceele tehnice? Sindicatele protestează
Şofer adus în cătuşe la accidentul de la care a fugit pe jos. „Am băut la parastas”
Reglări de conturi în trafic cu toporul şi târnăcopul. Un atacat refugiat la „Paşapoarte”
Fetiţa cu Covid căzută de la etaj, în stare mai bună la Spitalul de Copii
Dealer de droguri, arestat după ce și-a luat coletul de la curier. Le livra liceenilor
Tânăr de 21 de ani arestat după ce a făcut accident şi a şters-o. Era beat criță
Permis anulat după ce a tamponat uşor maşina din faţa sa. Surpriza polițiștilor
Recomandare oficială de vaccinare anti-Covid pentru gravide. Dar să se informeze!
Programează-ţi un control gratuit la inimă: iată adresa de e-mail!
Un nou muzeu la Iaşi. Vedeți aproape toate speciile de animale din fauna României
Manifestare dedicată Holocaustului la Institutul Francez. Iată programul!
Diversificarea și extinderea producției la S.C. CURĂȚĂTORIA OMNICLEAN S.R.L. (P)
Hopa: iată cine a mai ratat la mustaţă tratamentul cu chişleac din piaţă!
31 de polițiști londonezi, amendați pentru că au încălcat regulile carantinei și s-au tuns
O șoferiță a căzut cu mașina într-o groapă din care ieșeau aburi. Se făceau lucrări
Circulaţia mai multor trenuri va fi suspendată miercuri şi joi. Se pun locomotive Diesel
Medic, despre ivermectină: Punem la îndoială vaccinul, dar luăm un medicament neaprobat
Dragu: Impozitul zero pe salariul minim ar putea deveni realitate cam în doi ani
Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, ucisă în 2017 într-o avalanșă, trimis în judecată
Sanofi va produce vaccinul Pfizer/BioNTech. 100 de milioane de doze anul acesta
Cinci sau șase doze într-un vaccin? Suedia refuză să plătească fără să știe exact
Lucian DÎRDALASummitul democraţiilor |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.