anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 15.07.2020

Femei fatale

GALERIE
catalin onofrei
  • catalin onofrei
- +

Dacă JHC ar fi avut azi o statuie în vreo localitate din SUA , sunt convins că monumentul ar fi fost vandalizat de protestatarii indignaţi.

Statui dărâmate, filme cenzurate, librării incendiate, discursuri vituperante… etc. Imediat, înţelepţii anului 2020 au făcut trimitere la fascism şi comunism, două regimuri de teroare, ce-şi articulau ideologia devastatoare taman pe acţiuni de felul celor de mai sus.

Şi, totuşi, şicane la adresa libertăţii de expresie au existat dintotdeauna, chiar şi în sânul celor mai democrate state ale lumii. Victime le-au căzut oameni de toate felurile. Un exemplu mai puţin ştiut este cel al scriitorului de romane poliţiste, britanicul Rene Lodge Brabazon Raymond (1906 - 1985), cunoscut în literatura de gen mai ales sub numele James Hadley Chase.

Tradus şi la noi încă înainte de 1989, în celebra colecţie „Enigma”, cu două titluri : „Totul se plăteşte” şi „Morţii nu vorbesc”, cărora după 1990 li s-au adăugat alte câteva zeci, Chase şi-a atras rapid aprecierea cititorilor autohtoni de policieruri. Reţeta sa preferată era pe cât de simplă, pe atât de palpitantă. Cel mai des, un bărbat aflat într-o cumplită jenă financiară, dar cu un indubitabil lipici la femei frumoase, dorind să se îmbogăţească peste noapte, într-un mod ilegal, evident, intra în încurcături dintre cele mai teribile, din care îi era imposibil să mai iasă. De regulă, acţiunea se petrece în Statele Unite ale Americii.

Cu toate acestea, Chase s-a bucurat de un succes fenomenal nu în SUA, ci în Europa, francezii făcând o adevărată pasiune pentru el. Filmul „Eva”, cu Jeanne Moreau în rolul principal, s-a turnat după un scenariu semnat JHC. Şi italienii l-au ecranizat de mai multe ori, dar producţiilor cinematografice europene le lipsea exact acea dimensiune americană - vastă, sălbatică şi aventuroasă - la care britanicul ţinea atât de tare.

Deşi autorul a fost publicat şi peste ocean, în milioane de copii, un adversar neaşteptat i-a ridicat permanent piedici în calea recunoaşterii depline. Acest inamic redutabil a pus presiune pe edituri, cerând topirea cărţilor, l-a criticat în adunări publice, l-a înjurat în presă - hărţuindu-l aşadar fără încetare, până l-a făcut să părăsească SUA pentru a se stabili în Elveţia, unde a şi murit. Fire sensibilă, ca mai toţi scriitorii de policieruri, Chase şi-a înecat amarul în băutură. Alţii spun că în alcool îşi găsea de fapt inspiraţia.

În cazul în care nu aţi ghicit, personajul negativ în enigma de faţă a fost reprezentat nu de mafie, ci de mişcarea feministă americană! Dar ce i-o fi căşunat pe bietul Brabazon?! Păi, chestiunea stă în felul următor: aproape de fiecare dată, eroul o încurca din pricina unei femei incredibil de sexy. În mai toate romanele lui Chase, urmaşa Evei era cea care, vânturându-i prin dreptul buzelor mărul savuros al bogăţiei, îl făcea pe fiul lui Adam să se abată de la calea cea dreaptă. Descrise mereu ca nişte vampe - le simţeau parfumul şi senzualitatea explodând din paginile cărţilor! - personajele feminine aveau incredibila putere de a transforma şi cel mai cinstit bărbat într-un infractor. Chiar şi când eroul, printr-un uluitor exerciţiu de voinţă, reuşea să evadeze din chingile dezastrului şi promiscuităţii, femeia fatală reapărea şi fie îl corupea încă o dată, fie îl şantaja. Rareori, sărmanul bărbat reuşea să se salveze. Nu ştiu de ce, dar eu ţineam întotdeauna cu el.

Jignite până în străfunduri de această viziune misogină (?) a lui Chase (care a avut totuşi o singură soţie, pe care a iubit-o până la moarte), feministele americane i-au cerut capul pentru a-l expune ca trofeu pe altarul democraţiei deviante. Dacă lui JHC i s-ar fi dedicat o statuie în vreo localitate din SUA sunt convins că azi monumentul ar fi fost vandalizat de protestatarii indignaţi. Cei mai mulţi, inculţi şi neadecvaţi. Dar şi ficţiunea trebuie să respecte canoanele politicii corecte. De mâine, nu vă mai legaţi de piţipoance!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alegeri în Europa

Lucian DÎRDALA

Alegeri în Europa

În ultimele săptămâni am avut ocazia să ne reacomodăm cu procesele electorale, în câteva state-membre ale Uniunii Europene. Este vorba de cel de-al doilea tur al alegerilor locale din Franţa, scrutinul parlamentar din Croaţia, turul decisiv de la prezidenţialele poloneze şi, în fine, votul pentru legislativele regionale din Galicia şi Ţara Bascilor (Spania).

Filmuletul zilei

opinii

Cultura de supermarket

Florin CÎNTIC

Cultura de supermarket

Tsunamiul de RIP1-uri care a invadat Facebookul odată cu trecerea în veşnicie a talentatului şi prolificului compozitor de muzică de film, Ennio Morricone, mi-a readus în minte graniţa fragilă care separă arta autentică de entertainment.

Instant (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Instant (II)

Pe fereastră aud slujba de la biserică. Preotul se roagă pentru poporul român. Foarte bine. Dar se roagă separat şi pentru „conducătorii noştri”, pentru „mai marii oraşelor şi satelor”. Oare de ce? Înţeleg, aşa e protocolul. Dar protocolul e prost, de urzeală bizantină.

Precariatul

Ioan MILICĂ

Precariatul

Din categoria cuvintelor aflate în uz fără a fi prinse în dicţionarele limbii române actuale, vă  invit să ne oprim asupra unui neologism plastic şi sugestiv pentru vremurile în care trăim: precariat. 

pulspulspuls

Vă mai amintiţi de ce spunea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un şpil!

Vă mai amintiţi de ce spunea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un şpil!

Caricatura zilei

Test Covid Grecia

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.