Vânt din pupa pentru secretarul comisiei de urbanism: profitul firmei a crescut de patru ori
Obiectul principal de activitate vizeaza „administrarea imobilelor pe baza de comision sau con (...)
citeste totmarti, 05.07.2022
Dr. Silvia Nica, purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Capitală, unitate sanitară unde a ajuns de urgenţă femeia atacată de câini pe un câmp din zona Lacul Morii a declarat pentru News.ro care este acum starea femeii în vârstă de 43 de ani. Victima a ajuns conştientă la spital, însă a intrat imediat în sala de operaţie din cauza rănilor profunde pe care le-a suferit.
"Pacienta a ajuns stabilă şi respirator şi hemodinamic, conştientă şi aşa a şi rămas până în momentul în care a părăsit unitatea de primiri urgenţe. Are multiple leziuni tegumentare şi unele şi mai profunde la nivelul scalpului, la nivelul braţului drept şi la nivelul membrelor inferioare. Acum se află în sala de operaţie. A fost internată în secţia de chirurgie plastică, a mers direct la sala din unitatea de primiri urgenţe pentru a beneficia de tratamentul chirurgical al acestor plăgi. Toate plăgile care necesită sutură sunt operate", a explicat Dr. Silvia Nica.
Femeia atacată de câini a suferit un şoc puternic, însă a fost ajutată de personalul spitalului să comunice despre cele întâmplate. Victima a fost consiliată de un psiholog de la Spitalul Univeristar şi va primi acest ajutor ş pe viitor, dacă îl va solicita.
"A fost conştientă tot timpul, impactul emoţional a fost unul mult mai puternic la venire, pe măsură ce am gestionat-o noi aici în unitatea de primiri urgenţe, inclusiv cu ajutorul unui psiholog din spital doamna a devenit mai comunicativă cu noi şi ne-a povestit ce s-a întâmplat", afirmă medicul.
"Ne-a spus că era în programul de jogging pe un câmp undeva în amonte de Lacul Morii şi în timpul acela o haită de câini care erau liberi acolo, între 15 şi 20 a apreciat dumneaei, a atacat-o.Au doborât-o la pământ ş norocul dumneai a fost că unul dintre biciliştii care trecea prin zonă a reuşit să îndepărteze câinii. Cu siguranţă că vor rămâne nişte cicatrici la nivelul tegumentului. În spital poate beneficia de acest suport psihologic şi după ce se va externa din spital, dar asta dacă va dori, bineînţeles. Şi pentru a-i asigura acum suport psihologic i-am luat personal acordul", a relatat medicul.
"Femeia a fost îngrijită de echipa de la chirurgie plastică, probabil doi sau trei medici şi asistentul de sală. Plăgile nu necesită să fie tratate concomitent, pot beneficia de tratamentul chirurgical pe rând, nu este niciuna care să-i pună viaţa în pericol", a declarat Dr. Nica pentru news.ro.
În 2013, la începutul lunii septembrie un copil de 4 ani a fost ucis de mai mulţi câini maidanezi în zona Parcului Tei din Capitală. Fratele acestuia în vârstă de 6 ani a fost muşcat de un picior. Ambii erau în grija bunicii în momentul incidentului.
Cuvinte cheie: + atacata, caini, femeie, Silvia Nica
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Drulă: Am venit la Cluj ca să fluier în biserică. Boc minte cu neruşinare, este incompetent
La prima vedere, meci accesibil pentru Simona Halep în sferturile de la Wimbledon
Record absolut pe Aeroportul din Iaşi: 172.500 de persoane au tranzitat aerogara în iunie
Ştiaţi că Viorica Dăncilă are simpatizanţi? Au apărut primele imagini cu aceştia
Neamţ: Un adolescent a murit înecat în râul Bistriţa, unde a mers la scăldat
Vîlceanu: Să tai pensiile speciale este imposibil constituţional, nu poţi face asta
”Drone submarine” de transport de droguri, confiscate pentru prima oară de poliţie în Spania
Un bărbat din Gorj a murit după ce a fost înţepat de un bondar. Avea 44 de ani
Simona Halep, victorie entuziasmantă la Wimbledon. A trecut de numărul 4 mondial
Premierul a cerut Ministerului de Finanțe o grilă de impozitare e pensiilor speciale
Un milion de tone de cereale din Ucraina, prin Portul Constanța de la începutul războiului
Primăria Iaşi intră cu buldozerul în Grădina Copou. Va fi înfiinţat un teatru de vară
Preţul exorbitant cu care se vând roşiile româneşti în magazinele din Marea Britanie
Hotelierii europeni disperaţi după angajaţi. Nu este nevoie de experienţă sau CV
(VIDEO) Un călugăr scandalagiu s-a luat la trântă cu poliţiştii din Constanţa. A pierdut
Tatăl sucevencei ucise de un rechin, în Egipt, a aflat de la ştiri despre accident
Incendii puternice în Grecia: Pompierii români au trecut luni la treabă
Presupusul autor danez al atacului armat de la Copenhaga are precedente psihiatrice
Guvernul scoate rapid bani de la buget pentru o sală polivalentă la Braşov. Iaşul încă visează
Bihor: Femeile în relaţie amoroasă, care l-au ucis pe soţul uneia dintre ele, trimise în judecată
Papa Francisc neagă că intenţionează să demisioneze: ”Nu mi-a trecut niciodată prin minte”
Ucraina anunţă că a arborat drapelul ţării pe Insula Şerpilor
Vremea se răceşte în Moldova: Revin ploile. Temperaturi de 12 grade în timpul nopţii
Cutremur cu magnitudinea de 4,1 în Buzău, în zona seismică Vrancea, luni după amiază
Cum au apărut numele care se termină în „escu”? Un mister românesc foarte interesant
(VIDEO) Două pițipoance amendate pentru că circulau atârnate în afara geamului mașinii
Robert Dâncă rămâne manager al Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi. Ce notă a obţinut
Lukaşenko, sluga lui Putin, o dă în paranoia? Amenință cu atacuri asupra capitalelor europene
Noi taxe de drum în Bulgaria. Ce trebuie să ştie românii care pleacă în concedii
Un elev cu 9,48 la Bac a făcut contestație pentru nota 10, iar acum îi pare rău
ANCHETĂ după imaginile de la Botoșani, cu soldați care învață copiii să tragă cu mitraliera
Tragedie într-un hotel din Eforie Nord: Un copil de doi ani a căzut de la etaj
ROBOR la 3 luni continuă să crească și atinge un nou maxim al ultimilor 12 ani
După ce au jefuit și omorât în Ucraina, rușii se plâng că ei sunt cei atacați
VIDEO Atacul din Copenhaga: trei persoane au murit, patru răniți în stare gravă
(VIDEO) Cel puţin șase oameni, dintre care și români, au murit în Alpi după prăbuşirea unui gheţar
Cum să selectezi aerul condiționat potrivit sezonului torid (P)
Bebeluş născut după o tragedie pe şosea. Tatăl a murit alături
(VIDEO) Un camionagiu s-a luat la întrecere cu două avioane. A murit la 480 km/oră
Anunţatul măcel al sporurilor salariale suportate din fonduri publice
Alexandru LĂZESCURăzboiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (II) |
Nichita DANILOVUzul raţiunii |
Michael ASTNERDropsuri şi pastileMotto: De la salcie pân’ la tisa/ Tot copacu’ plânsu-mi-s-a... |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V) |
Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.