Femeia care a accidentat mortal două fete consumase alcool înainte de a se urca la volan
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Femeia care a accidentat mortal două fete consumase alcool înainte de a se urca la volan

GALERIE
accident
  • accident
- +

Femeia care a produs, sâmbătă, în zona Andronache din Capitală, un accident rutier soldat cu decesul a două fete consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, au declarat surse judiciare. Sursele au declarat că, potrivit rezultatelor de la INML, femeia avea o alcoolemie de 0,60 g/l în sânge.

Femeia va fi audiată luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, urmând ca procurorii să decidă dacă se impune luarea de măsuri preventive împotriva ei.

Sâmbătă după-amiază, o femeie de 57 de ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea pe o stradă în zona Andronache din Capitală, a lovit un stâlp, care s-a prăbuşit, după care maşina a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat mortal o fetiţă de 6 ani şi o fată de 21 ani. Cele două victime au fost transportate de urgenţă la spital, însă nu au mai putut fi salvate.

Imediat după accident, femeia de la volan a fost agresată de rudele fetelor accidentate, fiind transportată şi ea la spital. De asemenea, şi soţul femeii, aflat pe scaunul dreapta de lângă şofer, a fost scos din maşină de mulţimea furioasă şi a fost bătut.

Ulterior, şoferiţa a fost audiată de către poliţişti, însă a fost lăsată în libertate, anchetatorii invocând faptul că era în stare de şoc, după ce a fost lovită de rudele fetelor.

În declaraţia dată la Poliţie, şoferiţa ar fi spus că are permis de conducere de mai multă vreme, însă nu conduce constant şi nu avea experienţă pe o maşină având cutie automată de viteze. În acea zi s-ar fi urcat la volan pentru că soţul ei consumase băuturi alcoolice. La un moment dat, ar fi încurcat pedalele maşinii şi ar fi apăsat pe acceleraţie în loc de frână, ajungând cu maşina pe trotuar, unde le-a accidentat mortal pe cele două fete.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Apărarea şi rechizitoriul lui VV. De unde atâta pasiune?

Cosmin PAȘCA

Apărarea şi rechizitoriul lui VV. De unde atâta pasiune?

Rămâne de văzut dacă demiterea lui Voiculescu, întâmplător chiar după anunţata depolitizare a CAS-urilor, va aduce o binemeritată linişte în societate (că în „sistem” cu siguranţă va aduce). În toate cazurile, patima cu care opinia publică s-a raportat la mandatul lui VV, tangentă cu metafizica, ar merita nişte studii sociologice sănătoase.

Filmuletul zilei

opinii

K1 didactic

Codrin Liviu CUȚITARU

K1 didactic

„Ai căpătat contuziile la un meci!” „Oh, nu!” a răspuns Noe. „Nu sunt în faza meciurilor. Învăţ. Aveam însă de predat, la anul I B, portretul lui Ştefan cel Mare, făcut de Grigore Ureche. Am vrut să-i dau culoare marţială, chiar dacă nu lupt încă în ring. Am cerut un voluntar pentru rolul domnitorului. Am precizat că eu voi fi un boier inocent. S-a oferit Mişa Ovinuţ, băietanul creţ din Vaslui. M-a rupt, frate, nu altceva! A interpretat, cred, sintagma degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat extrem de literal.”

Datoria publică în contextul crizelor

Alin ANDRIEȘ

Datoria publică în contextul crizelor

Datoria publică a crescut considerabil în ultimele decenii în majoritatea economiilor şi această tendinţă a fost amplificată de actuala criză de sănătate.

La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă

George ŢURCĂNAŞU

La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă

Politicienii Bucureştiului ar trebui să ţină seama de faptul că în faţa lor se află acum o mulţime pentru care discursul reţinut şi pedant nu mai e o opţiune! Aceiaşi politicieni ai centrului ar mai trebui să ţină seama şi de faptul că viteza cu care se propagă ideile regionaliste şi se revizuiesc convingerile personale ale trăitorilor din regiune noastră accelerează. Cu alte cuvinte, dragi politicieni de la centru, regionalismul în Moldova nu (mai) e o fandoseală, aşa cum mulţi dintre voi aţi sperat să fie. Culmea e că şi voi aţi pus umărul la această accelerare, prin preluarea ideilor vehiculate de unii membri ai MDM, IpA8 sau MVA în campaniile electorale mai recente.

pulspulspuls

Traseu bătut în cuie de la Bucureşti pentru Paralexe

Traseu bătut în cuie de la Bucureşti pentru Paralexe

Pentru că, iată, de vreo două zile încoace tot auzim cum se fac şi se desfac scenarii care mai de care despre ce se va întâmpla la vârful filialei liberale de la Iaşi în perioada următoare, am zis că e cazul să vă spunem şi noi ce-am auzit pe ici pe colo. 

Caricatura zilei

Abrogare ordin

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.