Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Femeia care i-a terorizat pe soldaţii lui Hitler. A fost acceptată în armată după ce a ucis doi români

GALERIE
Liudmila Pavlicenko
  • Liudmila Pavlicenko
- +

La începutul anului 1941, Liudmila Pavlicenko studia la Universitatea din Kiev, dar în mai puţin de un an a devenit unul dintre cei mai buni lunetişti din istorie, cu 309 ucideri confirmate, dintre care 36 au fost lunetişti germani, scrie descopera.ro

Pavlicenko s-a născut în 1916, într-un mic oraş din Ucraina. În copilărie, era văzută mai degrabă ca un baieţoi independent, încăpăţânat şi "indisciplinat în clasă", după cum arată cel mai mare institut de cercetare din lume, Smithsonian.
 
 La 14 ani, Pavlicenko s-a mutat cu familia la Kiev, unde a lucrat ca polizor într-o fabrică de muniţie, relatează Business Insider.
 
 La fel ca mulţi tineri la acea vreme, Pavlicenko s-a înscris în Osoaviakhim, o organizaţie paramilitară care îi învăţa pe ruşi cum să manevreze armele.
 
 "Când băiatul unui vecin s-a lăudat cu performanţele sale în poligonul de tragere, m-am hotărât să demonstrez că o fată se poate descurca la fel de bine. Aşa că am exersat foarte mult", a povestit Pavlicenko, potrivit Smithsonian.
 
 Pe 22 iunie 1941, Adolf Hitler a rupt legăturile cu Iosif Stalin, iar trupele germane au intrat în Uniunea Sovietică. Pavlicenko s-a grăbit să se înroleze în armată pentru a-şi apăra ţara, însă iniţial a fost refuzată din cauză că era femeie.
 
 "Arăta ca un fotomodel, cu manichiura făcută, cu haine la modă şi cu părul aranjat. Pavlicenko i-a spus celui de la recrutare că vrea să ţină o puşcă în mână şi să lupte. Bărbatul a râs şi a întrebat-o dacă ştie ceva despre puşti", a relatat site-ul Soviet-Awards.com despre eforturile Liudmilei Pavlicenko de a intra în armată.
 
Chiar şi după ce Pavlicenko a prezentat certificatul de lunetist pe care îl obţinuse de la Osoaviakhim, oficialii ruşi tot au insistat să lucreze ca asistentă medicală. "Nu le permiteau fetelor să se înroleze în armată, aşa că a trebuit să apelez la tot felul trucuri", a explicat Pavlicenko.
 
 Testul : să împuşte doi români
 
 În cele din urmă, Armata Roşie i-a permis să vină la un test. I-au dat o armă şi i-au arătat doi români care luptau de partea germanilor. I-a împuşcat cu uşurinţă pe cei doi soldaţi, aşa că a fost acceptată în armată.
 
 Pavlicenko a fost trimisă pe câmpurile de luptă din Grecia şi Moldova, iar în scurt timp a devenit un lunetist detemut, ucigând 187 de germani în primele sale 75 de zile de război.
 
După ce şi-a făcut un renume în Moldova şi Odessa, ea a fost transferată în Crimeea să lupte în Bătălia de la Sevastopol.
 
Institutul Smithsonian arată că a ucis în total 36 de lunetişti germani, unii dintre ei având în palmares numeroase decoraţii militare. "Asta a fost una dintre cele mai tensionate experienţe din viaţa mea", a spus Pavlicenko.
 
A luptat timp de opt luni la Sevastopol, unde a fost premiată de către Armata Roşie şi înaintată în grad. A fost rănită de mai multe ori pe câmpul de luptă.
 
Pavlicenko a devenit instructor pentru trăgători de elită şi  fost primul soldat sovietic care a vizitat Casa Albă, unde s-a întâlnit cu preşedintele Franklin Roosevelt şi cu Prima Doamnă Eleanor Roosevelt.
 
S-a supărat pe jurnaliştii americani pentru modul în care îi puneau întrebări ostentativ sexiste despre război. Modul în care arăta şi se îmbrăca era şi acesta criticat.
 
"Îmi port uniforma cu onoare. Are Ordinul Lenin pe ea. A fost murdărită de sânge în bătălii. Este clar că pe femeile americane le interesează dacă pot purta lenjerie de mătase pe sub uniformă. Ce reprezintă uniforma mai au încă de învăţat", a declarat ea pentru revista Time, în 1942.
 
Pavlicenko a fost una dintre cele 2.000 de femei-lunetist care au luptat pentru Armata Roşie în Al Doilea Război Mondial şi una dintre cele 500 care au supravieţuit.
 
Cele 309 ucideri confirmate o plasează printre primii cinci cei mai buni lunetişti din istorie, însă, cel mai probabil, numărul este mult mai mare, pentru că o ucidere confirmată înseamnă că a fost văzută de o a treia persoană.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri