Femeie din Vaslui care ar fi fost luată de o viitură, găsită moartă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 26.09.2021

Femeie din Vaslui care ar fi fost luată de o viitură, găsită moartă

GALERIE
viitura
  • viitura
- +

O femeie de 77 de ani din judeţul Vaslui a murit după ce ar fi fost luată de o viitură formată de râul Elan, trupul acesteia fiind găsit marţi de pompieri, în apele râului. Tot marţi, un bărbat de 56 de ani din judeţul Bihor, care fusese văzut ultima dată pe malul pârâului care trece prin localitatea Sălişte de Vaşcău, a fost găsit mort în apă.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului Vaslui au transmis, marţi, că pompierii au avut 16 misiuni, din care 13 ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale, două misiuni de căutare şi o misiune de evacuare a apei (inundaţii).

Astfel, în urma ploilor torenţiale de luni, în judeţul Vaslui s-au înregistrat cantităţi de apă însemnate: la staţia Vutcani - 50.1 l/mp, la Acumularea Poşta Elan - 33.3 l/mp, la Puieşti-32 l/mp, la Gura Văii-24 l/mp, la Acumularea Râpa Albastră -22 l/mp, la Dimitrie Cantemir - 48 l/mp, la Cuibul Vulturilor - 27.7 l/mp, iar la Acumularea Roşieşti-23.6 l/mp.

Secţia de pompieri Huşi a  intervenit cu o autospecială, o barcă cu motor şi un echipaj specializat pentru căutarea unui bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, dispărut din 20 iunie în râul Prut, în localitatea Râşeşti, comuna Drânceni, în punctul numit "La morăriţa". El a intrat în râu pentru a recupera un buştean, s-a scufundat, dar nu a mai ieşit la suprafaţă. Căutările au fost suspendate pe timpul nopţii. La operaţiunea de căutare a participat şi un echipaj cu o ambarcaţiune motorizată aparţinând Poliţiei de Frontieră.

Luni seara, Secţia de pompieri Huşi a  intervenit cu o autospecială şi un echipaj specializat pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie, în localitatea Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir.

Totodată, începând din jurul orei 22.00, Secţia de pompieri Huşi a intervenit cu o autospecială şi un echipaj specializat pentru căutarea/salvarea unei femei de aproximativ 77 de ani, care ar fi fost luată de viitura formată de râul Elan în localitatea Guşiţei, comuna Dimitrie Cantemir. Căutările au fost suspendate la ora 03:00 şi au fost reluate marţi dimineaţă, când femeia a fost găsită decedată, în apa râului Elan.

Cercetările privind circumstanţele şi cauza producerii acestui deces sunt efectuate de instituţiile abilitate.

De asemenea, ISU Bihor a anunţat că, marţi dimineaţă, o femeia a sunat la 112 pentru a anunţat că, luni seara, un bărbat de 56 de ani, din localitatea Sălişte de Vaşcău, comuna Criştioru de Jos, a dispărut, familia şi vecinii începând căutările acestuia de dimineaţă.

Acolo au fost trimise două echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei de Pompieri Ştei, din care unul de căutare-salvare şi unul de prim ajutor calificat.

"În timpul convorbirii cu dispeceratul, apelanta, o vecină de-a bărbatului, pe care îl văzuse ultima oară lângă pârâul de pe raza localităţii, a informat dispecerul inspectoratului că victima a fost văzută chiar în acele momente, în apa pârâului. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat, pompierii militari aducând la mal corpul neînsufleţit al acestuia", a arătat ISU Bihor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Nicolae GRECU

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Competiţia KO are farmecul ei, dar cu rezerve aduse de pe alte coclauri ori tineri crescuţi prin rizibilul „mentoring” e greu să te baţi chiar şi cu Văsălie de la Baia Mare.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (V)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (V)

Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

pr. Constantin STURZU

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

Kim Ung-Yong, supranumit "copilul-minune" şi "omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă de pe pământ", fost cercetător la NASA, a ales să se retragă, încă tânăr fiind, în ţara sa natală, Coreea de Sud, la o facultate din provincie, ca profesor. 

La plimbare pe axa culturală (1)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (1)

Dacă parcurgi Iaşul de la Palatul Culturii până la ultimul rond al bulevardului Carol, intrat definitiv în memoria colectivă cu numele de Copou, oricât nerv critic ar avea cineva din partea locului sau de oriunde, trebuie să recunoască, să accepte, să admire personalitatea, duhul specific, farmecul oraşului. Axa aceasta nu este perfectă. În urbanism, indiferent unde în lume, nu există perfecţiune. Dar este vie, variată, dinamică. Este o poveste care se lipeşte de sufletul iubitor de oraş. Dacă reuşim să întregim povestea, să-i adâncim semnificaţiile, ea poate deveni un spaţiu cultural cu forţă de seducţie universală.

pulspulspuls

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

Caricatura zilei

Victorie Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.