De Business

Punem punctul pe știi

Fenechiu se opune privatizarii CFR Marfa

vineri, 18 ianuarie 2013, 20:07
3 MIN
 Fenechiu se opune privatizarii CFR Marfa

 Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat ca va încerca sa convinga reprezentantii FMI sa fie de acord ca CFR Marfa sa nu mai fie privatizata. “Cand toate tarile îsi fac propriile companii de transport marfa, noi o vindem. Dar e un angajament pe care domnul Basescu (presedintele Traian Basescu, n.r.) l-a luat în fata FMI, si angajamentele cu FMI trebuie respectate. Eu voi încerca sa conving FMI sa nu vindem CFR Marfa, daca voi putea. Daca nu, ma voi supune angajamentelor, bineînteles”, a declarat Fenechiu. Întrebat ce companii din subordinea institutiei vor fi privatizate, ministrul nu a facut nominalizari, afirmand ca de la preluarea mandatului a avut discutii cu mai multi consultanti, iar deciziile vor fi luate dupa “analize temeinice”. “Exista mai multe solutii de eficientizare a companiilor, exista managementul privat, exista vanzarea unor pachete minoritare de actiuni catre actionari strategici care sa vegheze la transparenta decizionala a companiilor, exista posibilitatea vanzarii unor pachete majoritare sau privatizarea integrala”, a spus Fenechiu. El a precizat ca în prezent exista discutii si propuneri de strategii pentru companii precum CFR Marfa, CFR Calatori, Tarom si pentru aeroporturi. “Eu vin din business-ul privat si am multi prieteni, multi cunoscuti, proprietari, actionari în mari companii. Orice manager adevarat, orice om care stie business, îsi vinde afacerea în momentul în care ea este în varf. Nu stiu cum Dumnezeu statul vinde afacerile numai cand acestea sunt la pamant, adica atunci cand ia cei mai putini bani pe acestea. Vreau sa încerc sa conduc ministerul cum mi-as conduce propria companie”, a adaugat Fenechiu. Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca membrii Consiliului Suprem de Aparare a tarii (CSAT) se vor reuni la sfarsitul lunii ianuarie pentru a discuta inclusiv despre situatia CFR Marfa, aratand ca aceasta pierde în continuare “cam toate contractele”, iar statul nu dispune de banii necesari pentru a investi în companie astfel încat sa faca fata concurentei cu firmele private. “CFR Marfa a fost trecut ca privatizare majoritara în scrisoarea de intentie din februarie 2012. Anul trecut, în ultima sedinta de CSAT, a fost o decizie sa nu vindem CFR Marfa si avem sedinta acum, la sfarsitul lunii ianuarie, cand o avem din nou pe ordinea de zi. Problema cu CFR Marfa este urmatoarea: în continuare pierde cam toate contractele, nu am reusit, o sa punem zilele acestea manageri privati, dar managerul privat nu stiu daca poate sa… si nu sunt bani de investitii, si atunci cei din privat, pentru ca sunt companii private care investesc care se descurca mai bine, practic în fiecare zi castiga din CFR Marfa”, a spus Ponta. Întrebat de ce vrea sa vanda CFR Marfa si daca aceasta companie trebuie neaparat vanduta în conditiile în care alte state nu si-au cedat actiunile la companii feroviare de marfa, premierul a explicat ca statul roman nu dispune în prezent de banii necesari pentru a investi în companie astfel încat sa faca fata concurentei cu firmele private. Anterior, premierul afirmase ca atat el, cat si presedintele Traian Basescu trebuie sa discute cu delegatia FMI referitor la CFR Marfa, explicand ca, daca Romania s-a razgandit în ceea ce priveste privatizarea acestei companii, si partenerii financiari externi trebuie sa fie de acord.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii