VIDEO/FOTO Și-au înfipt BMW-ul cu viteză într-un cap de pod. Patru răniți, dintre care doi în stare gravă
UPDATE Potrivit politistilor, într-un BMW se aflau patru tineri din Hodora care circulau di (...)
citeste totjoi, 18.08.2022
O conjuncţie între planetele Venus şi Jupiter va avea loc pe 30 iunie şi se numără printre evenimentele astronomice spectaculoase din această lună, care vor putea fi admirate cu ochiul liber din emisfera nordică, informează site-ul maxisciences.com.
Luna iunie se anunţă a fi una deosebit de intensă pentru pasionaţii de astronomie. Pe parcursul acestei luni, Venus şi Jupiter vor continua să se apropie, iar distanţa aparentă dintre cele mai strălucitoare planete de pe bolta cerească va continua să scadă şi va ajunge la un nivel minimal - de 30 de ori mai mic decât de obicei - în seara de 30 iunie.
Conjuncţiile dintre Venus şi Jupiter sunt destul de frecvente, însă se întâmplă destul de rar ca aceste două planete să pară atât de apropiate. Datorită unei poziţionări deosebite, Venus şi Jupiter vor părea, pentru observatorii din emisfera nordică, foarte apropiate una de cealaltă.
Potrivit lui Alan M. MacRobert, senior editor al revistei Sky & Telescope, aceste evenimente astronomice se produc pentru că Sistemul Solar este relativ plat, iar planetele sale gravitează în general pe orbite cuprinse într-un plan denumit ecliptic. Venus poate să se îndepărteze cu câteva grade în raport cu acel plan şi poziţionarea ei reprezintă elementul care determină apariţia acestei conjuncţii cu Jupiter.
Un cer degajat este singura condiţie necesară pentru a profita de acest spectacol astronomic. Fenomenul va fi vizibil timp de o oră şi jumătate după apusul Soarelui. Pasionaţii de astronomie nu vor trebui să aştepte căderea nopţii şi instalarea completă a întunericului, deoarece conjuncţia celor două planete va fi vizibilă încă din timpul crepusculului.
Locuitorii din oraşe nu vor fi dezavantajaţi de această dată, pentru că şi ei vor putea să admire conjuncţia planetelor Venus şi Jupiter, în pofida poluării luminoase. Pentru acest lucru, va fi suficient să privească bolta cerească spre vest. Apropierea dintre Venus şi Jupiter va deveni tot mai perceptibilă în fiecare seară, iar Luna a început să se apropie şi ea de cele două planete, joi.
Luni, 22 iunie, distanţa dintre Venus şi Jupiter va fi de doar 4,8 grade. Marţi, 30 iunie, distanţa aparentă va ajunge la mai puţin de 0,4 grade.
Acest fenomen astronomic spectaculos va putea fi admirat şi din România, atât pe 30 iunie, cât şi pe 1 iulie, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti.
"Apropierea dintre cele două planete o să se producă în seara de 30 iunie, dar o să fie aproape la fel de apropiate şi pe 1 iulie (...) Se întâmplă să se vadă în aceeaşi direcţie pe cer, pur şi simplu pe aceeaşi rază vizuală. Ele nu sunt apropiate în spaţiu una de alta, doar că se văd în aceeaşi direcţie. Este o chestie frumoasă pentru cei care iubesc cerul, pentru astronomii amatori", a spus Adrian Sonka.
Acesta le recomandă pasionaţilor de fenomene astronomice să admire Venus şi Jupiter cu câteva zile înainte de 30 iunie, pentru a putea observa modul în care, de la o zi la alta, cele două planete se apropie una de alta.
"Să vezi direct două planete apropiate nu se înseamnă nimic. Frumos ar fi să se uite oamenii la ele în fiecare seară, între orele 21.30 - 22.00, să se uite înspre vest, acolo unde a apus Soarele, pentru a vedea cum, din zi în zi, sunt mai apropiate una de alta, până când o să culmineze cu apropierea din 30 iunie", a explicat Adrian Sonka.
Totodată, Sonka a precizat că acest fenomen astronomic se întâmplă aproape în fiecare an, însă Venus şi Jupiter nu sunt mereu atât de apropiate.
"Este un fenomen care nu este rar, se întâmplă aproape în fiecare an. Uneori se întâmplă să fie şi mai apropiate, cum a fost în 2013. Însă, uneori, se văd dimineaţa şi cine se scoală la 5.00 să le vadă? Alteori se întâmplă să se apropie când sunt pe cer odată cu Soarele şi n-ai cum să le vezi. Acum se văd seara şi este foarte frumos. Te poţi uita prin binoclu sau, dacă ai un telescop, poţi să le vezi pe amândouă în acelaşi câmp, poţi să vezi două planete cu o privire", a spus Adrian Sonka.
De asemenea, în cazul în care cerul nu va fi înnorat, Sonka le recomandă celor interesaţi să admire cele două planete, pe 30 iunie şi 1 iulie, până la ora 23.00. "Dar este bine să înceapă să se uite de la 21.30-22.00 şi, timp de aproximativ o oră, o să le poată vedea. Venus şi Jupiter o să sară în ochi, o să fie evidente, o să fie cei mai strălucitori aştri de pe cer în seara aceea, unul lângă altul", a explicat cercetătorul.
Adrian Sonka a precizat că Venus şi Jupiter vor putea fi admirate atât din oraşe, cât şi din afara acestora, cu condiţia ca orizontul să fie liber. "Pentru că cele două planete nu sunt sus pe cer, sunt mai jos, mai apropiate de orizont", a mai spus Sonka.
Cuvinte cheie: + jupiter, venus, intalnire, astronomie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cât va primi David Popovici pentru uluitoarele sale performanțe de la Europenele de natație
Româncele se bat între ele pentru aur la Europeanul de tenis de masă
Unde vor fi 40 de grade în România, în următoarele 4 zile. Cât de cald va fi în Iași
FOTO Cum s-a desfășurat simularea de dezastru nuclear la CET Holboca
VIDEO Copac scăpat de un ”Dorel” de la ISU Pitești peste un BMW de 120.000 de euro
Margherita de la Clejani și o tânără de 17 ani, înjunghiate pe stradă de un bărbat pe trotinetă
OMS recomandă vigilenţă după contaminarea unui câine cu variola maimuţei
„Dansuri simfonice”, un concert al Filarmonicii în Amfiteatrul Palas
„Cel mai cool premier” - Sanna Marin. Ucrainenii o apără, moraliştii Kremlinului o fac „drogată”
Incendiul din parcul Serra da Estrela (Portugalia) a mistuit deja aproximativ 25.000 de hectare
Fraudă fiscală de miliarde de euro în Germania. Cancelarul Scholz, nevoit să ofere explicaţii
Rusia anticipează o creştere de 38% a veniturilor din exporturile de energie în acest an
Primăria Iaşi întrerupe vineri de ora 14,30 programul cu persoanele fizice şi cele juridice
Serviciile de productie video – cost neglijabil, ROI urias! Iata de ce sunt atat de eficiente! (P)
România a donat echipamente militare Ucrainei din a patra zi de război
INTERVIU Majoritatea părinţilor nu au avut parte de educaţie sexuală corectă
Profesorii debutanţi, 100 lei în plus la salariu. Este de ajuns?
Ca la Iaşi, la nimenea - Poli ar putea juca în afara Iaşului. Iată variantele luate în calcul!
HBO Max va elimina de pe platformă 36 de titluri, inclusiv 20 originale
Bărbat condamnat la închisoare pentru ultraj judiciar, prins în Italia
România, printre ţările UE cu o rată anuală a inflaţiei ridicată în luna iulie
Nicolae Ciucă: Rectificarea bugetară este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a PIB
Cătălin Chirilă, calificat direct în finală la canoe 1000 metri, la CE de kaiac-canoe de la Munchen
Indicele ROBOR la trei luni a coborât uşor joi, la 7,97% pe an
A murit Hanae Mori. Celebrul designer japonez a realizat rochia de mireasă a împărătesei Japoniei
Poliţia federală din Brazilia îl acuză pe preşedintele Bolsonaro de alarmism legat de COVID
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine, la CE de Nataţie
Rafael Nadal, eliminat de Borna Coric în turul doi la Mastersul de la Cincinnati
Accident cu şase răniţi şi un mort după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un stâlp
Sute de scriitori vor citi din opera lui Salman Rushdie în semn de solidaritate
Iesencele cu virste intre 25 si 64 de ani pot face astăzi gratuit testul Babes Papanicolau
Wizz Air anunţă înfiinţarea a trei noi curse de la Iaşi: Memmingen, Basel Mulhouse si Copenhaga
Robert De Niro va juca dublu rol în „Wise Guys”, o dramă despre mafie
Bianca Ghelber, medalie de aur în finala probei de aruncarea ciocanului. Perfomanţă deosebită
Emma Răducanu a eliminat-o şi pe Victoria Azarenka la Cincinnati în 62 de minute
Celulele sistemului imunitar ne-ar putea proteja de AVC sau demență
Vaccinul anti-HPV reduce cu aproximativ 90% cazurile de cancer de col uterin
36 de tone de cocaină, confiscate în primele şase luni ale anului la Anvers
Ioan Alexandru TOFANAdmitere nouă, obiceiuri vechi |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Bogdan ILIESCUPerpetuum praedictionem |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.