anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Fenomen îngrijorator la Iași: la fiecare trei zile, un copil gras ajunge la medic

GALERIE
copil gras medic
  • copil gras medic
- +

Peste 100 de copii ieşeni ajung anual la spital din cauza greutăţii prea mari. Statisticile par înfricoşătoare: în numai doi ani, cazurile s-au înmulţit la Iaşi cu aproape 70 la sută. Medicii spun că acest fenomen, al obezităţii infantile, se agravează de la an la an. Factorul genetic nu este principalul vinovat, ci mai degrabă comportamentul părinţilor. Și ieftinirea dulciurilor sau alimentelor de proastă calitate are partea ei de vină. La toate acestea, o contribuţie nefastă o are alimentaţia generală, cel mai adesea cu multe dulciuri, pâine din belşug, multe grăsimi procesate sau hrană de tip fast-food. Citește povestea câtorva cazuri impresionante, sfaturi utile şi interesante ale medicilor pentru părinţi, precum şi alte informaţii mai puţin ştiute despre acest grav fenomen al lumii contemporane.

Fiecare mamă pune alimentaţia copilului pe primul plan. Atenţia desăvârşită oferită micuţilor şi satisfacerea poftelor acestora nu este întotdeauna benefică, şi reprezintă primul pas spre obezitate. Peste o sută de copii ieşeni trec anual pra­gul Spitalului de Pediatrie din cauza kilogramelor în plus pe care le au la vârste fragede. De cele mai multe ori, copii devin supraponderali tocmai din cauza părinţilor, care îi alintă prea mult, le oferă tot felul de alimente nesănătoase, fără a le impune un regim strict. For­ţa­rea copilului să mănânce tot din farfurie, răsplătirea acestuia cu dul­ciuri şi lipsa activităţii fizice duc spre obezitate, iar mai târziu chiar spre probleme digestive gra­ve sau afecţiuni cardiovasculare. Care sunt sfaturile medicilor pentru prevenirea obezităţii infantile?

Răzvan este înnebunit după ciocolată şi shaorma

Răzvan are opt ani. E atât de vorbăreţ, încât nu-ţi dai seama că sufletul său este măcinat de kilogramele în plus pe care nu ar trebui să le aibă la vârsta sa. Nu e atât de supraponderal încât să-l priveşti înduioşat, dar a depăşit cu mai mult de şase kilograme greutatea pe care ar trebui să o aibă la frageda sa vârstă. Dietele drastice impuse însă de părinţii care au luat în serios afecţiunea cu care se confruntă l-au făcut să conştientizeze, deşi este mic, că trebuie să nu ceară mai multă mâncare decât primeşte pe farfurie. Pentru el, pâinea este exclusă în totalitate din alimen­taţie, nu are voie produse de pati­serie sau tip fast-food, deşi este înnebunit după ciocolată şi shaorma. La Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ a venit din cauza unei la­ringite care-l face să tuşească continuu, perioadă în care i-a fost mo­nitorizată şi obezitatea. La vârsta de trei ani a început să cântărească tot mai mult. Acum are 38 de kilograme, deşi limita normală ar fi de 30. Mama lui recunoaşte că şi comportamentul lor a dus la accentuarea obezităţii, forţându-l când era mic să termine tot din farfurie, ofe­rindu-i tot felul de bunătăţi, pentru a-l alinta.
Şi medicii afirmă că primul pas spre obezitate este obiceiul de a îndopa copilul mic, de a-l obliga să lase farfuria goală înainte de a se ridica de la masă. „Este singurul copil pe care-l avem, de aceea l-am alintat foarte mult şi i-am oferit toate bunătăţile pe care le voia. Nu ne-am gândit că va ajunge să fie supraponderal. A fost şi mai plinuţ, dar am avut grijă să nu devină foarte gras. Are o alimentaţie strictă, mănâncă multe fructe şi legume, nu are voie pâine, nici produse de pati­serie“, spune Mirela Aruştei, ma­ma lui Răzvan. Băiatul s-a obişnuit aşa şi este conştient că nu poate mânca ceea ce i-a interzis mama sa, deşi uneori nu prea respectă acest lucru. „Când mă duc la bunici, ei îmi mai cumpără pizza. Îmi place foarte mult, iar mama nu-mi dă deloc acasă“, ne spune, pe un ton scăzut şi puţin complice, Răzvan. Pentru el, urcatul unor scări este o adevărată muncă, deoarece oboseşte imediat, iar la fotbal nu poate alerga mult, deşi este sportul lui favorit. „Obosesc când alerg, de aceea nu pot face foarte multe ture de teren. Mama mi-a spus însă că, dacă respect ceea ce îmi spune ea, nu voi mai avea probleme la alergat“, po­vesteşte Răzvan. Acesta este, foarte probabil, unul dintre copiii care, în viitor, vor reuşi să aibă o viaţă normală, datorită părinţilor care au reuşit să ţină în frâu boala.

90 kg la 15 ani

Copiii obezi care ajung la Spi­talul de Pediatrie din Iaşi depăşesc anual numărul 100. Practic, la fiecare trei zile, un nou copil din Iaşi ajunge la medici din cauza greutăţii prea mari. La doar 15 ani, Mihaela cântăreşte 90 de kilograme. Pentru ea, zilele în care mer­ge la şcoală sunt un chin. S-a obişnuit ca toţi colegii de clasă să o facă grasă, dar plânge de fiecare dată când se întâmplă acest lucru. Părinţii ei nu au adus-o la timp la medic, nu i-au purtat de grijă, iar alimentaţia ei este, chiar şi acum, un fiasco total. Medicii au afirmat că nu este singurul caz de acest gen, iar de-a lungul anilor la spital au ajuns şi copii de câteva luni care cântăreau peste zece kilograme. „Primul lucru pe care trebuie să-l înţeleagă mamele este că nu poţi forţa copilul să mănânce, dar nici să-i dai tot ceea ce pofteşte el. Trebuie să existe un echilibru în alimentaţie. Apetitul diferă de la un minor la altul, iar masa trebuie transformată într-o joacă, pentru ca cel mic să nu o perceapă drept un chin“, a declarat prof.dr. Marin Burlea, medic gastroenterolog în cadrul Spitalului de Pediatrie.

Sfaturi utile

Numărul cazurilor de copii diag­nosticaţi cu obezitate a crescut de la an la an, iar medicii spun că un rol important l-au avut factorii alimentari de risc, prezenţi în alimentaţia tuturor copiilor. „Cina copioasă, mâncarea tip fast-food, băuturile carbogazoase duc la obezitate. O altă cauză este lipsa activităţii fizice, a sedentarismului. Foarte mulţi copii petrec ziua în faţa calculatorului sau la televizor şi nu mai fac mişcare pentru a arde caloriile. Şi consumul de băuturi răcoritoare dulci, bogate în zaha­ruri, face ca unul din cinci copii să ia în greutate. De asemenea, porţiile pe care ei le primesc la masă au crescut în ultimii ani“, a declarat dr. Dana Anton, medic specialist gastroenterologie pediatrică din cadrul Spitalului „Sfânta Maria“. Potrivit acesteia, preve­nirea trebuie să înceapă încă din timpul sarcinii, prin educaţia nutri­ţională a gravidei. „Trebuie promovate alimentele naturale, iar dacă acest lucru nu este posibil, alimentaţia artificială trebuie să conţină suficiente proteine, dar nu hiperca­lorice. Preparatele trebuie să fie bogate în acizi graşi esenţiali, să se evite glucidele cu index glicemic crescut. De asemenea, gustările între prânzuri trebuie evitate, iar copilul nu trebuie răsplătit cu dulciuri atunci când face o faptă bună“, a adăugat dr. Anton.

Statistici îngrijorătoare

Dacă în anul 2010 la Spitalul de Pediatrie s-au înregistrat 104 cazuri de obezitate la copii, în anul 2011 au fost 160, iar anul trecut în evidenţă au fost luaţi 170 de copii. Practic, în numai doi ani, cazurile oficiale de obezitate infantilă au crescut cu aproape 70 la sută. Medicii aten­ţio­nează părinţii că obezitatea poate apărea chiar şi la sugari, ultimul caz de acest gen fiind înregistrat acum un an, când un copil de doar opt luni cântărea 13 kilograme. „Am avut şi un copil de nouă ani care avea 67 de kilograme, foarte mult pentru vârsta sa. Cazurile de sugari şi preşcolari care au probleme mari cu greutatea au devenit tot mai frecvente“, a precizat dr. Anton. Potrivit psihologilor, părinţii trebuie să aibă răbdare cu copiii atunci când îi aşează la masă, deoarece cei mai mulţi sunt mofturoşi şi cer un alt fel de mâncare decât cel care se ser­veşte. „Astăzi, tot mai puţini copii mănâncă supe, legume şi fructe, iar consumul alimentelor de tip fast-food a crescut enorm. Acestea contribuie la apariţia obe­zi­tăţii infantile. Responsabilitatea în formarea unui comportament adec­vat minorilor le revine pă­rinţilor, ei fiind singurii care îi formează ca adulţi“, a menţionat prof.dr. Marin Burlea. Potrivit acestuia, produsele menţionate mai sus nu trebuie excluse în totalitate din alimentaţie, dar trebuie consumate cu mo­deraţie, în cantităţi cât mai mici. „Obe­zitatea duce, de multe ori, la boli digestive grave, şi chiar la boli cardiovasculare. Alimen­taţia unui copil trebuie să conţină urmă­toarele: proteine cu valoare biologică ridicată, precum carnea de pasăre, de vită sau peştele, legume şi fructe proaspete, cereale şi fibre“ a adăugat medicul Marin Burlea. El nu exclude însă dul­ciu­rile. „Acestea trebuie să fie bazate însă pe polizaharide“, încheie el.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Complicata bandă unică

Radu MEȘNIȚĂ

Complicata bandă unică

Singura bandă de acest fel din Iaşi, lipsită de continuitate pentru că se termină brusc în Podu-Roş, asigură practic o legătură rapidă între două intersecţii aglomerate.

opinii

Scrisoare de protest - Qatar 2022

Briscan ZARA

Scrisoare de protest - Qatar 2022

Campioana mondială nu trebuie în niciun fel aclamată, este suficient că i se înmânează Cupa Mondială, lăsând pierzătorii cu un sentiment negativ de mâhnire neconsolată şi gustul amar al înfrângerii. Jucătorii victorioşi trebuie să se retragă în linişte, afişând posturi umile şi cu figuri neutre pe faţă care să nu sugereze bucurie nemărginită, satisfacţie, împlinire, sentimente care nu-şi au locul într-o lume guvernată de fair play şi de egalitate.

Predicatorul josnic al moralităţii

Cristina DANILOV

Predicatorul josnic al moralităţii

Cu toții ne putem comporta ipocrit în unele situații, dar există o linie importantă între nivelul de ipocrizie socială și tolerabilă și ipocrizia intolerabilă care ne transformă din sfinți în predicatori josnici ai moralității, ideilor și adevărului nostru. Cu cât ne respectăm mai mult propria persoană, cu atât mai mult vom reuși să ne oprim la timp pentru a nu depăși această linie dezamăgindu-ne, cu faptele și cuvintele noastre, nu atât pe noi cât și pe cei alături de care conviețuim.

Glose de Ziua Naţională

Mihai DORIN

Glose de Ziua Naţională

A fost 1 decembrie, ziua împlinirii năzuinţei noastre esenţiale - unirea românilor şi a teritoriilor româneşti cu patria mamă. Aceasta ne spune istoria. Şi sigur istoria nu are cum să ne transmită un mesaj fals sau unul inventat de istorici, aşa cum cred criticaştrii români, care nu pot integra măreţia unei clipe în modul nostru de viaţă mediocru ori în  istoria noastră, care nu ar vesti, vezi Doamne, o izbândă precum cea din anul 1918. 

pulspulspuls

Iată gargara politică: imagine cu partidul care militează cel mai mult pentru drepturile femeilor!

Iată gargara politică: imagine cu partidul care militează cel mai mult pentru drepturile femeilor!

E de râs, dacă nu ar fi de plâns: iată cea mai elocventă şi relevantă imagine ce ilustrează gargara politică în plenitudinea ei, surprinsă de un coleg de presă la Iaşi de ziua naţională a ţării. 

Caricatura zilei

Moș Crăciun, supărat pe Moș Niculae

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.