Ferestre schimbate în plină iarnă, la un cămin din Copou. Surprinzător, studenții au sprijinit modernizarea. Proiectul e încă în desfășurare

luni, 05 mai 2025, 03:18
2 MIN
 Ferestre schimbate în plină iarnă, la un cămin din Copou. Surprinzător, studenții au sprijinit modernizarea. Proiectul e încă în desfășurare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a finalizat înlocuirea tâmplăriei în căminul C4, una dintre cele mai vechi clădiri de cazare din campus, în cadrul unei intervenții realizate în plină iarnă, cu sprijinul studenților.

Lucrările au fost demarate în luna ianuarie a acestui an, când, după consultări cu studenții cazați, s-a decis începerea imediată a montajului ferestrelor, pentru a nu amâna îmbunătățirea confortului termic.

Căminul C4 nu a fost inclus în proiectul PNRR pentru modernizarea căminelor UAIC din cauza unui litigiu legat de terenul aferent – fără legătură cu clădirea în sine. Ulterior, semnarea contractului de achiziție pentru tâmplărie a fost întârziată până în luna decembrie, din cauza unor clarificări tehnice, ceea ce a determinat decizia de a începe lucrările în ianuarie, așa cum studenții și-au exprimat dorința.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Peste 100 de spații cu termopane noi

 În total, au fost înlocuite ferestrele în 107 spații, inclusiv în cele 89 de camere de cazare, cu tâmplărie modernă, tip tripan. Lucrările s-au desfășurat etapizat, în ritm de 5–7 camere pe zi, iar studenții care și-au făcut loc prin camerele colegilor, s-au declarat mulțumiți și bucuroși că problema vechii tâmplării a fost rezolvată. Valoarea totală a contractului a fost de 806.977,96 lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată integral din fondurile proprii ale universității.

Chiar dacă montajul tâmplăriei s-a încheiat, proiectul este încă în desfășurare: în prezent se lucrează la reparațiile tencuielii, iar pe perioada verii sunt planificate intervenții suplimentare inclusiv în interiorul camerelor. UAIC ia în calcul atât modernizarea mobilierului, precum și înlocuirea lenjeriilor de pat, în funcție de resursele disponibile.

Acest cămin nu a fost modernizat în ultimele decenii

,,Programul de investiții din căminul C4 este un angajament asumat încă dinaintea alegerilor pentru funcția de Rector. Din păcate, acest cămin nu a fost modernizat în ultimele decenii și nici nu a fost vizat de proiectul PNRR de modernizare a spațiilor de cazare, aflat în derulare, condițiile oferite studenților cazați în căminul C4 fiind mult inferioare celor din celelalte cămine ale Universității. Ne bucurăm că lucrările au decurs foarte bine, inclusiv cu sprijinul studenților cazați în acest cămin. Vom continua investițiile pe parcursul acestui an, sursa de finanțare fiind reprezentată, în principal, de veniturile proprii ale UAIC”, a declarat prof.univ.dr. Liviu-George Maha, rectorul UAIC, pentru „Ziarul de Iași”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii