anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

Fermierii anunță că masa de Paște va fi mai scumpă în 2023 față de anul trecut. Vezi cât va costa carnea de miel în preajma sărbătorilor

GALERIE
pret, masa, paste
  • pret, masa, paste
- +

Avalanșa scumpirii alimentelor nu pare să se oprească, așa că şi masa de Paște ar putea fi mult mai scumpă. Crescătorii de animale anunță prețuri mai mari decât anul trecut pentru carnea de miel.

Deşi mai sunt trei luni până la sărbătorile pascale, crescătorii de animale anunță deja prețuri mult mai ridicate ca anul trecut pentru carnea de miel. Aceştia spun că sunt nevoiți să vândă mai scump, din cauza creșterilor de preț la cereale și la imputuri.

La fermele din Mureş, mieii cântăresc între 9 și 12 kg, iar ciobanii spun că, dacă va exista cerere, îi vor sacrifica la începutul lunii aprilie.

„De Paşte, greutatea lor va ajunge la aproximativ 20 de kg, eu am vândut doar în viu, iar preţul a fost de 20 de lei”, a spus Balint Hunor, proprietar de oi,  notează Antena 3 CNN. De asemenea, fermierii se așteaptă să fie un preț bun, deoarece doresc să-şi recupereze cheltuielile.

Deocamdată, pe piaţa internă, preţul este acelaşi ca anul trecut, adică  20 de lei kg în viu și 40 de lei tranșat, însă prețurile variază între 50 și 65 de lei în măcelărie și în supermarket.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dacă nu-i închideţi pe infractori şi nu le luaţi banii, lăsaţi-ne măcar să râdem de ei

Cosmin PAȘCA

Dacă nu-i închideţi pe infractori şi nu le luaţi banii, lăsaţi-ne măcar să râdem de ei

Aşa cum ANAF face publice listele marilor datornici persoane juridice, statul ar trebui să pună la dispoziţia cetăţenilor o listă, ideal sub forma unei aplicaţii, în care să existe un update la zi cu situaţia datornicilor infractori. Fireşte, nu înşiraţi acolo toţi găinarii, ci doar persoanele publice condamnate definitiv, respectiv cazurile penale cu prejudicii mari, să zicem de peste 50.000 de euro. Sunt informaţii de interes public, teoretic nu există vreun motiv să cadă sub incidenţa GDPR.

opinii

Inevitabilul scandal

Briscan ZARA

Inevitabilul scandal

Cele mai mari, mai sângeroase şi mai distrugătoare conflicte sunt acelea care au la bază atât diferenţe ideologice, cât şi interese de diverse feluri. Marile războaie au fost o asemenea combinaţie letală.

Soacra cu o singură noră

Cristina DANILOV

Soacra cu o singură noră

Două scaune sunt goale în Paradis - unul pentru o soacră bună și al doilea pentru o noră bună, am auzit pe cineva spunând odată. Iar tradițiile popoarelor lumii conving: natura tensionată a relației dintre soacră și noră este recunoscută de toată omenirea și în orice timp. 

Pe urmele incaşilor (II)

Mihai DORIN

Pe urmele incaşilor (II)

Lima este un loc de plecare, pentru a descoperi fabuloasa civilizaţie a incaşilor, nu o ţintă. Conchistadorii s-au ferit de vechile cuiburi de vulturi ale incaşilor, situate pe crestele Anzilor ori pe îngustele văi ale râurilor repezi. Lumea străveche e şi astăzi în inima munţilor; cea nouă, pe litoralul deşertic de la Pacific. Fractura e vizibilă până astăzi. 

pulspulspuls

Pregătiri de campanie la Iaşi: zvonuri negre în halate albe

Pregătiri de campanie la Iaşi: zvonuri negre în halate albe

Zvonurile care tropăie prin târg de ceva vreme încoace legate de faptul că nea Măricel de la partidoiul local ar fi trimis la încălzire, printre alţii, şi un şef de spital ca să-l arunce la anul în competiţia pentru primărie, ei bine, cică aceste zvonuri ar arăta, de fapt, o strategie mai amplă la nivel naţional, şi nu ar fi neapărat o iniţiativă locală decât, eventual, în materie de alegere a omului. 

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.