De Business

Punem punctul pe știi

Fermierii din Iași estimează recolte promițătoare la porumb în această toamnă. Producția bună vine după trei ani cu probleme

joi, 28 august 2025, 03:22
2 MIN
 Fermierii din Iași estimează recolte promițătoare la porumb în această toamnă. Producția bună vine după trei ani cu probleme

În contrast cu zonele sudice afectate de secetă, în Iași, fermierii estimează producții bune la porumb în 2025. La nivel național, culturile principale sunt în redresare, dar diferențele regionale și lipsa irigațiilor rămân provocări majore.

Estimări bune la porumb anul acesta în Iași. Deși campania de recoltare încă nu a început, fermierii din zonă se arată optimiști. După trei ani dificili, cu secetă și înghețuri târzii, 2025 aduce producții decente, chiar dacă nu spectaculoase. „La porumb, la noi e bine anul ăsta. Nu recorduri, dar avem ceva producție,” spune Cezar Musteață, un fermier din județ.

La floarea-soarelui, recolta se apropie, fiind estimată peste două-trei săptămâni. Temperaturile ridicate ar putea grăbi procesul. Între timp, fermierii observă o tendință de creștere a prețurilor, semn că pe piață este puțină marfă : „Colegii din sud, cei care n-au irigat, au rezultate slăbuțe. Procesatorii au nevoie de marfă și, în contextul ăsta, crește prețul. Recomand colegilor să nu se grăbească, să mai aștepte un pic, să nu vândă.

În ceea ce privește cultura de porumb, situația diferă semnificativ în funcție de regiune. „De la Vaslui în jos este zero dacă nu este irigat. Pe vest nu este. De la Vaslui în sus este ceva porumb,” explică fermierul. În Iași, condițiile au fost mai favorabile, cu precipitații mai consistente decât în alte județe. Chiar și așa, pentru rapiță, planurile de semănat încă sunt în suspans. „Pregătim și vrem să semănăm, dar e cu mare risc dacă nu este umiditate în sol”, apreciază fermierul din Iași.  La grâu, semănatul este programat pentru septembrie, dar și aici e nevoie de apă, mai spune Cezar Musteață.

Cum sunt estimările la nivel național

La nivel național, estimările sunt mai bune decât în 2024, conform raportului JRC MARS al Comisiei Europene. Astfel, România ar înregistra creșteri semnificative la principalele culturi, respectiv la porumb: 4,65 tone/ha (+63% față de 2024), grâu: 5,13 tone/ha (+11%), floarea-soarelui: 2,04 tone/ha (+72%) și la rapiță: 2,91 tone/ha (+29%) . Totuși, România rămâne sub media europeană, iar diferențele regionale sunt evidente. În sud, seceta pedologică și lipsa irigațiilor au compromis culturile. În vest, situația este mai bună, dar nu uniformă. Moldova, în special partea nordică, inclusiv Iași, pare să fi beneficiat de condiții mai favorabile, ceea ce oferă un avantaj relativ.

Una peste alta, anul agricol 2025 aduce speranțe moderate pentru fermierii români, cu producții în creștere față de anul precedent, dar încă sub media europeană. Diferențele regionale, lipsa infrastructurii de irigații și volatilitatea pieței internaționale încă rămân provocări majore. Tocmai din acest motiv, fermierii ca Cezar Musteață îndeamnă la prudență și strategie: „Să nu ne grăbim cu vânzarea. Prețul se face și afară, nu doar aici.

 

 

 

 

Etichete: fermieri iasi, porumb

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii