Reprezentanții Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România au amânat organizarea protestelor până după alegeri. Nici ei, dar nici autoritățile locale ieșene nu au vrut ca acțiunilor fermierilor să interfereze, în niciun fel, electoral. Aceștia au subliniat, totuși, că decizia nu reprezintă vreun act de clemență, ci un avertisment, prin care, spun ei, vor relua acțiunile cu și mai multă determinare pentru a-și apăra drepturile legitime.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), din care fac parte și numeroși producători agricoli din Iași, a anunțat amânarea protestelor. Totul pentru ca această acțiune să nu fie asimilată și exploatată politic, după cum au explicat pentru ZdI, reprezentanții FAPPR. În primă instanță, decizia a aparținut autorităților ieșene, care au refuzat două solicitări consecutive pentru organizarea protestelor, în fața Prefecturii Iași însă, ulterior, fermierii au agreat ideea și au ales să mai aștepte până după alegeri.
„S-a creat puțin senzația că intervenim în procesul electoral”
”L-am amânat în momentul de față pentru că s-a creat puțin senzația că intervenim în procesul electoral, ceea ce ar fi extrem de nedorit. Nu vrem să afectăm votul în niciun fel. Și pentru că am simțit și o rezistență din partea autorităților în același scop, pentru a nu afecta sistemul de vot. Nu au dat nicio autorizație pentru protest, nici cu utilaje, nici cu utilaje și pedestru. Am cerut de două ori. Ne-au făcut să înțelegem că trebuie să ne oprim, ca nu cumva să se insinueze din partea politică că avem vreo intenție să influențăm votul. Mai aveam varianta să mergem în alt județ să facem protest, unde aveam autorizație, dar am zis mai bine să ne oprim”, a explicat pentru ZdI vicepreședintele Forumului APPR, Stan Tiberiu, și totodată vicepreședinte Asociația Grânarii Iași. Cu atât mai mult cu cât, spune acesta, Forumul APPR este apolitic și deci nu susține niciun partid. Totuși, reprezentanții forumului au dat de înțeles că nu lasă garda jos și nu acceptă niciun compromis care să-i afecteze pe agricultori, subliniind că mobilizarea fermierilor ar putea continua imediat după alegeri, până când vor fi implementate revendicările, cunoscute deja de autoritățile centrale.
„Durerea noastră nu este cu aleșii locali, ci cu europarlamentarii”
”Poate refuzul, până la urmă, a fost un semnal bun. Poate chiar nu era momentul. Am înțeles asta. Dorim să-l amânăm după alegeri și imediat după, cu noii aleși, pentru că durerea noastră nu este cu aleșii locali, ci cu europarlamentarii. Și vom relua discuțiile cu noii europarlamentari (…) Vedem ce doresc, ce au de gând și atunci vom considera dacă mai este sau nu necesar un protest. În plus, pe partea de politică națională, în ceea ce privește MADR-ul, în ceea ce privește toată politica, la fel. Vom analiza solicitările noastre din februarie, dacă au mai evoluat (…) și probabil vom ieși din nou la protest, pentru că nu prea înțeleg conducătorii noștri că nu-și fac treaba și că trebuie să facă mai multe”, a mai spus Tiberiu Stoica, fermierul din Iași și vicepreședintele FAPPR.
Reamintim că, zilele trecute, Forumul APPR a anunțat organizarea unui amplu protest, la nivel național, inclusiv la Iași, în data de 27 mai a.c. , pe fondul unor revendicări uitate în sertare de către oficialii din Guvern. În linii mari, acestea vizau contractul de arendă, sistemul antigrindină, riscurile „catastrofice” cu care se confruntă agricultura sau sistemul de irigații.
Publicitate și alte recomandări video