Fermierii ieșeni, în plină campanie de recoltare a porumbului. Unii estimează pierderi și de 6.000 de lei/ha
Pe câmpurile din județul Iași, fermierii au dat deja startul companiei de recoltare a porumbului. Producțiile sunt cu mult sub cele de anul trecut, se plâng ei.
În anumite zonedin județ, suprafața cultivată cu porumb este compromisă 100%, iar aici s-au calculat pierderi de aproximativ 6.000 de lei la hectar. Cu așa pagube, mulți fermieri trag acum speranțe că vor fi despăgubiți. Între timp, agricultorii dau zor să încheie și campania de recoltare la floarea soarelui. Nici aici nu se estimează producții mai bune față de 2023. Ba din contră.
Seceta a făcut ravagii în anumite zone
Din cauza secetei, producția la porumb este mai scăzută față de anul trecut, iar în unele zone nici atât. În sudul județului, unii agricultori au raportat culturi compromise în totalitate, în timp ce alții vorbesc despre un grad de calamitare de 50 până la 65%. În acest caz, pierderile estimate pornesc de la 2.000 de lei la hectar și pot ajunge și la 6.000 de lei/ha acolo unde suprafețele de porumb au fost afectate de în procent de 100%. „La porumb avem parcele în care nu se face nimic, fiind 42 de grade Celsius la polenizat. Cei mai norocoși un pic sunt colegii care au semănat foarte târziu și n-au prins temperaturile mari la polenizat. Și acolo mai este încă verde un pic, adică mai au speranță”, ne-a spus Cezar Musteață, un fermier din județul Iași, care lucrează împreună cu familia sa, în jur de 200 ha de porumb. Acesta ne-a explicat că, pentru un hectar de porumb costurile sunt undeva la 6.000 de lei, iar la o producție de cinci tone/ha se pot obține doar 4.000 de lei. Restul se pierde: „La porumb, cheltuială e și mai mare, pentru că acolo trebuie să aplicăm mai multe îngrășăminte, semințe mai scumpe. Vorbim de o cheltuială de vreo 6.000 de lei, cu o tehnologie minimă. Iar dacă ai calamitat 50% și scoți cinci tone/ha, la 80 de bani cât e prețul acum, din 6.000 de lei scoți 4.000 de lei.”
Pe ogoarele din Iași recoltarea porumbului va mai dura încă o săptămână sau două, timp în care cultivatorii dau zor să încheie și recoltarea culturii de floarea soarelui. Nici aici producțiile nu stau mai bine față de anul trecut, randamentul la hectar fiind sub 50% față de cel obținut în 2023. „Recoltarea de floare este aproape gata. Am început cu ea pentru că este mai fragilă. Dacă vin ceva precipitații după sunt pierderi. Din cauza ploilor ea putrezește și cade. Randamentele sunt sub jumătate. Adică undeva la o tonă, o tonă și jumătate, în loc de două, trei tone la hectar, din cauza secetei foarte mari”, a mai precizat Cezar Musteață. Pe lângă cultura de porumb, acesta mai deține în județul Iași și aproximativ o cultură de 150 ha de floarea soarelui. Pentru acest tip de cultură, costurile se ridică la aproximativ 5.000 de lei la hectar, iar pierderile la 2.500 de lei/ha.
Fermierii își așteaptă acum despăgubirile promise de stat
Cum gradul de calamitate este ridicat, fermierul a depus la rândul său înștiințări pentru despăgubirile promise de stat : „Da, am depus și eu. Pe anumite comune, partea spre Vaslui, procentul de calamitate este de 90 și 100%. Și pe altele avem și cu 50 și 65% calamitat – în partea dinspre Iași unde mai este o speranță că se mai face ceva, câteva tone la hectar. Am depus și la APIA (…) Acum, vorba aceea, speranța moare ultima.”
Amintim că în anul agricol trecut, la Iași, fermierii au pariat cel mai mult pe culturile de porumb, fiind înființate, per total, aproape 90.000 de hectare, de pe urma cărora cultivatorii au obținut mai bine de 380.000 de tone. În ceea ce privește situația de la nivel național, tot anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică, România a obținut o producție de porumb boabe de 8,522 milioane de tone, din exploatarea a 2,373 milioane hectare.
Dacă vorbim despre recolta de floarea soarelui, în 2023, conform aceleiași surse, țara noastră a obținut 2,028 milioane de tone, de pe o suprafață de 1,089 de hectare.
Citește și:
- Seceta a făcut prăpăd la Iași: porumbul și floarea soarelui, aproape compromise. Peste 4.500 ha de culturi afectate
- Mii de înștiințări depuse la Direcția Agricolă Iași în care se cer despăgubiri din cauza secetei
Publicitate și alte recomandări video