Fermierii ieșeni pregătesc terenul pentru noul sezon: semănatul e aproape gata. „E greu: ba ceață, ba brumă”
Din cauza vremii din ultimele săptămâni, în județul Iași unele lucrări agricole au suferit întârzieri. În timp ce unii fermieri au așteptat o umiditate optimă pentru recoltarea porumbului și abia acum îl recoltează, alții anunță întârzieri la semănarea unor culturi de toamnă.
Chiar dacă pentru mulți fermieri campania de recoltare a culturilor s-a încheiat deja, toamna, activitatea la câmp rămâne una activă. Este perioada înființării culturilor noi, dar și a lucrărilor care pregătesc terenul pentru perioada rece. De regulă, aceste pregătiri începeau încă din septembrie și continuau până la sfârșitul lunii octombrie, dar cum vremea s-a schimbat și unele lucrări agricole s-au încheiat mai devreme, în timp ce altele au suferit întârzieri, cum este și cultivarea grâului.
”Ne este greu cu semănatul, pentru că în fiecare zi a fost ceață, brumă, se întârzie un pic, deși nu este foarte târziu nici acum pentru semănatul grâului. Și mai sunt și cei care au întârziat cu recoltatul. Tot așa, e problemă, pentru că înainte de ultimele ploi, era cam 17 umiditatea și nu le-a convenit, iar acum umiditatea este 19 și le convine”, ne-a spus Cezar Musteață, un fermier din județul Iași. Acesta a semănat deja culturile de orz și rapiță și pregătește acum terenul pentru noul sezon. Pentru a avea rod mai bun în primăvară, mulți mizează acum pe valorificarea apei din iarnă cu ajutorul grâului și a rapiței. ”Având în vedere ultimii trei ani cu deficit în precipitații, mare parte din colegi merg pe culturile de toamnă, ca să valorifice apa din iarnă. Adică la grâu, la rapiță tot o să faci ceva, pe când la porumb, floarea soarelui depinzi mult de precipitațiile de anul următor, din vară. Și nu se merită”, ne-a explicat ieșeanul.
Întrebat și despre recolta totală din acest an, fermierul a părut descurajat: ”Ca bilanț este foarte greu să închidem facturile, scadențele din octombrie(…)”
Reamintim că producțiile la principalele culturi agricole din acest an totalizează aproape 325.000 de tone de porumb, grâu și rapiță, de pe o suprafață totală de peste 137.000 de hectare. Astfel, la cultura de porumb, care ocupă cea mai mare suprafață din județ, anul acesta fermierii au obținut în total 111.925 de tone, de pe o suprafață de 73.950 ha. În ceea ce privește grâul, care ocupă, în Iași, 50.511 ha, producția din acest an a cântărit aproape 187.000 de tone, în timp ce la rapiță de pe urma a 12.549 ha, anul acesta s-au obținut aproape 25.600 de tone.
Publicitate și alte recomandări video