Fermierii se pregătesc de noi proteste. Autoritățile ieșene le-au refuzat deja accesul cu utilaje în municipiu
Fermierii din toată țara sunt hotărâți să iasă din nou în stradă, peste câteva zile. Principalele revendicări ale acestora sunt legate de contractul de arendă, sistemul antigrindină, riscurilor catastrofice cu care se confruntă agricultura sau sistemul de irigații. Dar asta nu e tot. Mai nou, aceștia le reproșează politicienilor că nimeni nu mișcă un deget pentru campania de la europarlamentare, iar agricultura are de suferit dacă la Bruxelles nu ajung oamenii potriviți.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), din care fac parte și producători agricoli din Iași avertizează că fermierii vor ieși din nou în stradă, pe 27 mai. Și chiar dacă la Iași li s-a refuzat deja accesul cu utilajele agricole în municipiu, reprezentanții asociației anunță că vor ieși oricum în stradă, în fața Prefecturii. Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente în plină campanie electorală, autoritățile centrale i-au invitat deja la negocieri pe reprezentanții FAPPR, însă asta nu-i va convinge, nici pe departe, să renunțe la proteste, după cum susțin aceștia.
„Astăzi (n.r. – ieri, 22 mai) suntem la minister. Problemele pe care noi le rezolvăm sunt sistemice. Onorăm invitația ministrului, dar problemele noastre nu se rezolvă cu o ședință la minister”, a declarat pentru ZdI, președintele Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, Theodor Ichim.
Și, chiar dacă principalele revendicări ale acestora sunt legate de sistemul antigrindină sau de contractul de arendă, probleme cunoscute deja de oficialii din minister, aceștia au pus, mai nou, în capul listei și o nemulțumire legată de absența campaniei electorale în ceea ce privește viitoarele alegeri europarlamentare.
„Unul dintre aspectele principale pe care le reclamăm este că tot mediul politic nu are nicio treabă cu campania electorală la europarlamentare. Le este indiferent în a face campanie pentru europarlamentare! Eu umblu prin sate. Văd zeci, sute de sate și de când a început campania asta electorală nimeni nu vorbește despre alegeri europarlamentare, iar domeniul agricol este atât de dependent de regulile europene încât noi trebuie să ne asigurăm și să fim conștienți de faptul că o reprezentare corectă și coerentă în Uniunea Europeană ne va aduce beneficii. Deci, în niciun sat din România nu există un banner cu promovarea alegerilor europarlamentare. Totul este despre locale, iar localele mai departe sunt un vector pentru generale și prezidențiale. Asta este politica din România!”, a atras atenția, în ZdI, președintele FAPPR.
Fermierii vor suspendarea sistemului antigrindină
Conform asociației, principalele șase revendicări ale fermierilor sunt:
- Întreprinderea tuturor demersurilor pentru modificarea, în Codul Civil, a prevederilor privind durata minimă a contractului de arendă și reglementarea unei durate minime a acestuia la cel puțin 7 ani, până la sfârșitul lunii iunie 2024.
- Plata, în cel mai scurt timp, către fermieri a sumei de 100 de euro/ha pentru culturile de toamnă înființate în 2022 și extinderea măsurii pentru culturile de primăvară din 2023, în condițiile în care UE tocmai a anunțat că prelungește cadrul temporar Ucraina ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor.
- Suspendarea imediată a sistemului național de protecție antigrindină, până când eficiența și impactul său asupra agriculturii vor fi prezentate clar într-un studiu științific detaliat și obiectiv, prin intermediul căruia să se urmărească evidențierea cantității de precipitații, monitorizarea traiectoriei rachetelor și a locului de deflagrație, precum și procedura de tragere în ansamblul ei.
- Inițierea, în cel mai scurt timp posibil (nu mai târziu de jumătatea anului calendaristic) a consultărilor cu mediul asociativ pe tema implementării unei soluții sistemice de gestionare a riscurilor catastrofice cu care se confruntă agricultura, ca plasă de siguranță, prin intermediul Planului Național Strategic PAC.
- Identificarea cu prioritate și alocarea transparentă și pe principiul egalității de șanse a fondurilor naționale și europene pentru implementarea Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații.
- Mecanisme eficiente de protecție la frontieră pentru a asigura că fermierii români nu sunt penalizați, în continuare, în raport cu concurenții lor internaționali.
FAPPR este o structură profesională federativă înființată în anul 2012, formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, parte din Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb, care reprezintă cele mai mari țări agricole din Europa.
Publicitate și alte recomandări video