Festival captivant la Iaşi, dedicat copiilor între 2 şi 10 ani. „O încărcătură emoţională aparte”
Festivalul Magic&Ludic se întoarce la Iaşi, în 2024, cu o suită de activităţi captivante pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 10 ani şi pentru părinţii lor, dar şi pentru a susţine o cauză nobilă. Evenimentul va avea loc pe 3 februarie, la Cinema Victoria, Sala Unirii, de la ora 18:00.
Festivalul va debuta cu o călătorie în lumea poveştilor şi a magiei, cu ajutorul momentului artistic oferit de Teatro Blu. Al doilea moment artistic va anima atmosfera de la Cinema Victoria prin dans, muzică, coregrafie şi jocuri ritmate atât pe copii, cât şi pe părinţi. Trupa Marili nu doar că va încânta publicul prin interpretarea melodiilor, dar va aduce în prim-plan, prin intermediul poveştilor şi jocurilor, aventurile şi hazul personajelor din viaţa de zi cu zi.
„De luni până vineri sunt zilnic în mijlocul copiilor. În zilele de weekend, când nu sunt cu ei fizic, ei (se) joacă în mintea mea. Am ales ca pe data de 3 februarie, sâmbătă, să împărţim bucuria şi aventura jocului într-o sală mare unde ştiu sigur că încap 750 de suflete şi care ne permite să ne conectăm şi să ne distrăm. Când am gândit acest festival, mi-am zis că vreau să cuprind cu ochii şi să iubesc cu inima toţi copiii”, a menţionat organizatoarea evenimentului, Ema Tănase.
Un festival pentru Melisa
Această ediţie a festivalului poartă o încărcătură emoţională aparte. Prin intermediul Asociaţiei „Visuri Magice”, organizatorii s-au alăturat cauzei Melisei, o fetiţă de 10 ani care se confruntă cu imunodeficienţă primară. Melisa îşi doreşte să meargă la şcoală şi să se bucure de copilărie.
Melisa trebuie să ajungă în Germania şi să urmeze un tratament timp de trei săptămâni, care costă 25.000 de euro, bani pe care familia ei nu îi are. Organizatorii festivalului îşi doresc să fie vocea fetiţei şi speră că îi vor putea transforma visul în realitate.
Publicitate și alte recomandări video