Festivalul „George Enescu” - capodopere de secol XX
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 26.09.2021

Festivalul „George Enescu” - capodopere de secol XX

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

O surpriză plăcută oferită de organizatorii ediţiei din 2019 a Festivalului Internaţional a fost seria de opere rămase de la compozitorul germano-britanic Georg Friedrich Händel (1685-1759), creaţii ce nu se găsesc, toate, nici măcar în vasta reţea Youtube, discurile sunt foarte rare şi scumpe, iar de prezentarea lor pe scenele româneşti nici nu poate fi vorba. Memorabile au rămas nopţile de septembrie de acum doi ani, în care muzica Barocului Târziu izvărâtă din uimitorul corn al abundenţei care era inspiraţia lui Händel şi-a negat cu superbie statutul de exponat istoric, liniştind, fermecând ascultătorul oarecum blazat din primul sfert de secol XX.

Anul acesta, dirijorul Vladimir Jurowski îşi încheie mandatul de director artistic al Festivalului optând pentru luminarea insistentă a capodoperelor veacului trecut. Este o idee potrivită vieţii muzicale româneşti, din care opusurile moderne lipsesc masiv pentru că nu există exerciţiul permanent al interpretării muzicii moderne şi recente de către orchestrele filarmonicilor (cele câteva formaţii şi festivaluri captează doar atenţia unor formaţii mici, a unui public restrâns), pentru că nu se pot plăti drepturile de autor cuvenite opusurilor recente şi pentru că este mai comod de acceptat dorinţa publicului de a asculta creaţiile clasice-romantice, uitându-se că acelaşi public acceptă şi apreciază muzica de valoare chiar dacă a fost compusă cu decenii în urmă sau foarte recent. Un exemplu de necontestat a fost luni seara Concertul în la minor opus 77 de Dmitri Şostakovici, prezentat în Sala Palatului de violonistul Maxim Vengherov împreună cu Orchestra Naţională a Franţei dirijată de Cristian Măcelaru.

Tragedia şi destinul de Ianus al muzicii, de care a avut parte Şostakovici, au nutrit apariţia Primului Concert pentru vioară. O tragedie sau o probabilitate ce au retezat elanul creator, curajul multor compozitori. Recrudescenţa violentă a proletcultismului în anii 1947-1953 a însemnat pentru cel mai valoros compozitor sovietic/rus umilinţe publice şi suferinţe greu de imaginat astăzi. Criticat aspru că a preluat (cu echilibru) tehnici şi modalităţi de expresie moderne occidentale, Şostakovici a trecut prin momente de teroare psihică, dar şi-a găsit în aceleaşi zile determinarea, inspiraţia, energia pentru a compune Concertul în la minor, pe care nu a putut decât să-l păstreze timp de opt ani în sertar, aşteptând să vină 1956 pentru a fi sigur de libertatea partiturilor mai puţin înregimentate politic. De atunci, muzica aceasta subliniat romantică de la jumătatea secolului XX (moment temporal marcat în Vestul Europei de radicalismele modernităţii) a cucerit publicul şi muzicienii lumii, fiind exportată cu succes de primul interpret, violonistul David Oistrah, pentru care Şostakovici a compus-o. Partitura sa conţine întreg arsenalul scriiturii şi expresivităţii tipic romantice, dar cu o abundenţă a inspiraţiei, cu un simţ al contrastelor de caracter şi de ritm, cu o frumuseţe, cu o spectaculozitate ce menţin atenţia neîntrerupt. Spectacol al climatului interior dramatic, al scriiturii virtuoze, strălucitoare pentru solist şi orchestră. Versiunea oferită de Maxim Vengherov şi Orchestra Naţională a Franţei dirijată de Cristian Măcelaru a fost nu doar un eveniment pentru cunoscătorii acestui opus, ci pentru întreg publicul numeros adunat în Sala Palatului şi pentru cei care au putut urmări transmisiunea directă pe site-ul Festivalului. Un succes uriaş.

Evident, ansamblul simfonic din Hexagon a promovat valorile universale şi cele care aşteaptă validarea, create la Paris. Opţiunea directorului muzical şi dirijorului Orchestrei, Cristian Măcelaru, pentru lucrarea lui Henri Dutilleux Misterul clipei (1989) a respectat legislaţia muzicală impusă natural în urmă cu jumătate de veac, legislaţie din care modernismul insolent s-a autoexclus pentru că a fost dezinteresat de receptivitatea publicului. Dutilleux a rămas până la cei 97 de ani împliniţi în 2013 un modern temperat, pentru care scriitura orchestrală aerată a rămas de neînlocuit.

Am scris mai înainte cuvântul „export”, revin asupra semnificaţiei sale în privinţa baletului Daphnis şi Chloé de Maurice Ravel, marcă înregistrată a creaţiei franceze. Dacă unii se miră cum a ajuns Cristian Măcelaru, acum în vârstă de numai 41 de ani, dirijor (şi director muzical, am precizat) al Orchestrei Naţionale a Franţei, dirijor principal la Ansamblul Simfonic al Radiodifuziunii din Köln, fiind considerat în Germania cel mai valoros posesor român al baghetei după Sergiu Celibidache, un nou argument a fost versiunea sa şi a instrumentiştilor francezi conferită opusului ravelian. O pictură muzicală cu dublă înfăţişare caracterologic-expresivă: romantică şi impresionistă. Cele trei tablouri din Suita a II-a (Zorile, Pantomimă şi Dans general) şi-au păstrat în varianta Orchestrei Naţionale a Franţei şi a Corului Filarmonicii din Bucureşti pregătit de Iosif Ion Prunner zonele imprecis melodice, opulenţa cromatică, avântul romantic, impetuozitatea de bacanală din final, lăsând impresia stabilă a interpreţilor francezi care îşi iubesc muzica sincer, total, cu echilibrul maturităţii şi experienţei, fără accente patriotarde.

Încă un argument în această privinţă a fost primul bis: o Bachanală chiar aşa numită de alt compozitor-brand al culturii franceze: Camille Saint-Saëns. Cea mai cunoscută operă a sa, Samson şi Dalila, conţine în actul a III-lea, ultimul, momentul dansului senzual-orgiastic al filistinilor îmbătaţi de victoria în război asupra evreilor. Supremaţia melodiilor lirice sau ritmic-dezlănţuite, atinse şi de parfumul oriental ameţitor, culorile timbrale, masivitatea vălurită, strălucitoare, a sonorităţii de ansamblu fac deliciul acestui moment muzical realizat de oaspeţii francezi ca un minispectacol virtuoz.

Al doilea bis, Hora mărţişorului, capodopera minusculă a lui Grigoraş Dinicu, a fost un joc cu perle măiestru, ingenios, spiritual dispuse în aranjamentul său de compozitorul Dan Dediu. Un joc admirabil jucat de instrumentiştii francezi, cărora s-a văzut, s-a auzit că le-a plăcut hora românească deoarece muzica este veselă, frumoasă şi le-a dat încă odată prilejul să-şi etaleze omogenitatea, profesionalismul păstrat neîntrerupt la cotele virtuozităţii. 

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Nicolae GRECU

Fascinaţia şi corvoada Cupei

Competiţia KO are farmecul ei, dar cu rezerve aduse de pe alte coclauri ori tineri crescuţi prin rizibilul „mentoring” e greu să te baţi chiar şi cu Văsălie de la Baia Mare.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (V)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (V)

Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

pr. Constantin STURZU

Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

Kim Ung-Yong, supranumit "copilul-minune" şi "omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă de pe pământ", fost cercetător la NASA, a ales să se retragă, încă tânăr fiind, în ţara sa natală, Coreea de Sud, la o facultate din provincie, ca profesor. 

La plimbare pe axa culturală (1)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (1)

Dacă parcurgi Iaşul de la Palatul Culturii până la ultimul rond al bulevardului Carol, intrat definitiv în memoria colectivă cu numele de Copou, oricât nerv critic ar avea cineva din partea locului sau de oriunde, trebuie să recunoască, să accepte, să admire personalitatea, duhul specific, farmecul oraşului. Axa aceasta nu este perfectă. În urbanism, indiferent unde în lume, nu există perfecţiune. Dar este vie, variată, dinamică. Este o poveste care se lipeşte de sufletul iubitor de oraş. Dacă reuşim să întregim povestea, să-i adâncim semnificaţiile, ea poate deveni un spaţiu cultural cu forţă de seducţie universală.

pulspulspuls

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Iaca un partid şi pentru Gigi!

Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

Caricatura zilei

Victorie Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.