Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Festivalul „Rocanotherworld” va fi mai mult un blues: doar 500 de spectatori, la distanță, timp limitat și măști

GALERIE
Rocanotherworld
  • Rocanotherworld
- +

Manifestarea va avea loc anul acesta la Ciric, în perioada 24-28 iunie

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului „Rocanotherworld” va avea loc luna aceasta, în perioada 24 - 28 iunie la Iaşi, organizatorii anunţând că vor putea participa zilnic doar 500 de participanţi. De asemenea, pe scena festivalului vor urca zilnic câte trei trupe. Evenimentul se va desfăşura anul acesta în zona de agrement Ciric, timp de cinci zile, urmând să concerteze 15 artişti şi trupe.

Organizatorii anunţă că toate concertele vor respecta toate normele impuse de autorităţi, iar pe lângă limitarea numărului de participanţi la 500, nici desfăşurarea acestuia nu va depăşi patru ore în fiecare zi. De asemenea, se vor stabili măsuri de distanţare socială, va fi măsurată temperatura participanţilor la intrare şi se va purta mască de protecţie.

În ceea ce priveşte programul concertelor, festivalul va fi deschis miercuri, 24 iunie, de trupa „Adam's Nest”, urmată de „Toulouse Lautrec” şi „Robin and the Backstabbers”, iar joi va concerta Lucia, „Pinholes” şi „byron”. Vineri vor cânta cei de la „Fine, It's Pink”, „EYEDROPS” şi „Argatu”, sâmbătă vor urca pe scenă Ana Coman, „Jurjak” şi „Luna Amară”, iar duminică, în ultima zi de festival, vor concerta „om la lună”, „Les Elephants Bizarres” şi „The Mono Jacks”.

Anul acesta se va percepe taxă de participare, biletele şi abonamentele putând fi achiziţionate pe platforma iabilet.ro. Preţul unui abonament pentru toate cele cinci zile este de 310 lei. De asemenea, există o serie de oferte limitate pentru grupuri şi pentru studenţi sau elevi. O parte dintre fondurile obţinute vor fi folosite pentru susţinerea familiilor defavorizate din mediul rural din judeţ. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri