Festivalul „Datini și obiceiuri de iarnă” aduce la Iași tradițiile autentice ale sărbătorilor

vineri, 12 decembrie 2025, 21:45
2 MIN
 Festivalul „Datini și obiceiuri de iarnă” aduce la Iași tradițiile autentice ale sărbătorilor

Alaiuri din șapte județe vor susține spectacole și parade în Iași și în Miroslava, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. în zilele de 13 și 14 decembrie, cea de-a LVII-a ediție a Festivalului folcloric „Datini și obiceiuri de iarnă”.

La ediția din acest an vor participa alaiuri din județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Iași, Suceava, Vaslui și Neamț, care vor readuce la viață obiceiuri străvechi, colinde, jocuri cu măști și datini specifice sărbătorilor de iarnă.

Primul spectacol al festivalului va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 12.00, pe scena din Grădina Palas, unde publicul va putea urmări o parte dintre alaiurile invitate. În aceeași zi, de la ora 10.30, este programată și tradiționala paradă a alaiurilor, pe traseul Piața „Mihai Eminescu” (Casa de Cultură a Studenților din Iași) – Str. Lăpușneanu – Piața Unirii – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii.

Cel de-al doilea spectacol se va desfășura duminică, 14 decembrie, în comuna Miroslava, în curtea Căminului Cultural, începând cu ora 12.00. Parada alaiurilor va începe la ora 11.00, pe traseul Primăria comunei Miroslava – Căminul Cultural.

Alaiurile care participă sunt:

  • Alaiul și ceata de colindători din Tătăruși – Bucovina Mică (Iași)
  • Grupul vocal „Răsunete” al C.J.C.P.C.T. Iași
  • Alaiurile „Căiuții” și „Berbecii” din Fântânele (Iași)
  • Alaiurile „Cerbul” și „Căluțul” din Pârcovaci, Hârlău (Iași)
  • Alaiul „Cerbul” din Heleșteni (Iași)
  • Alaiul „Cerbul” din Zbereni (Iași)
  • Alaiul de obiceiuri „Corăgheasca” din Deleni (Iași)
  • Alaiul de obiceiuri din Ruginoasa (Iași)
  • Alaiul de colindători din Codrii Neamțului (Neamț)
  • Alaiul de colindători „Megieșii” din Cornu Luncii (Suceava)
  • Alaiul de colindători din Monor (Bistrița-Năsăud)
  • Alaiul de colindători din Deleni (Vaslui)
  • Alaiul de colindători din Popești (Iași)
  • Alaiul de obiceiuri din Scânteia (Iași)
  • Alaiul „Rândurile” din Muntenii de Sus (Vaslui)
  • Ansamblul „Datina” din Comânești (Bacău)
  • Alaiul de colindători din Cotnari (Iași)
  • Ansamblul folcloric „Răzeșii Cracăului” – „Năvala urșilor”din Botești (Neamț)
  • Alaiul „Cerbul” din Scobinți (Iași)
  • Alaiul „Ursul” din Zagavia, Scobinți (Iași)
  • Alaiul de obiceiuri din Miroslovești (Iași)
  • Alaiul de obiceiuri din Costești (Iași)
  • Alaiul de colindători din Heci (Iași)
  • Alaiul de obiceiuri din Prăjești (Botoșani)
  • Alaiul „Cerbul” din Cucuteni (Iași)
  • Alaiul de obiceiuri din Dolhești (Iași)
  • Alaiul de datini și obiceiuri din Vama (Suceava)
  • Alaiuri de datini și obiceiuri din Vatra Moldoviței (Suceava)
  • Alaiul „Căiuții” din Șipote (Iași)

Evenimentul va fi prezentat de Vasile Pohoață, iar spectatorii care nu pot fi prezenți fizic pot urmări manifestările live, pe pagina de Facebook a Centrului Județean al Culturii Tradiționale Iași.

Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Iași, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Primăria municipiului Iași și Primăria comunei Miroslava.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii