Festivalul Străzii Lăpușneanu: muzică, teatru, și ateliere pentru toate vârstele. Pe scenă: Subcarpați, The Mono Jacks, Paul Tihan, Trabanda și 7Hills
Strada Lăpușneanu se transformă, între 19 și 21 septembrie, într-o scenă culturală, odată cu organizarea celei de-a VII-a ediții a Festivalului Străzii Lăpușneanu.
Timp de trei zile, ieșenii sunt invitați să participe la spectacole, concerte, ateliere și activități pentru toate vârstele, desfășurate pe două scene principale – în Piața Unirii și în Parcul Mitoc – dar și în alte spații emblematice din centrul orașului.

Programul muzical reunește artiști consacrați și trupe locale. În fiecare seară, Scena Mare din Piața Unirii va găzdui concerte susținute de Subcarpați, The Mono Jacks, Paul Tihan, trupa Trabanda și formația 7Hills. În Grădina Muzeului Unirii, atmosfera va fi completată de recitaluri live cu influențe folk, clasice, franceze și cross-over, în timp ce la Scena Mică din Parcul Mitoc vor urca pe scenă elevi ai mai multor școli de muzică din Iași. Un moment special va avea loc duminică, atunci când Corul de Copii al Municipiului Iași va susține un concert.
Festivalul Copilăriei din Parcul Mitoc
Pentru cei mici, Parcul Mitoc devine zilnic un spațiu de joacă și creativitate. Programul include ateliere de creație, face-painting, jocuri sportive, dar și spectacole precum „Micul Circ”, susținut de Teatro Blu (sâmbătă), Show Dance și Marionette Show (duminică).

Tot în Parcul Mitoc, publicul va putea urmări sesiuni de sculptură live, workshop-uri de pictură lângă Galeriile UAP. Sâmbătă și duminică va fi organizată Parada Costumelor.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Duminică, Piața Unirii se transformă, potrivit organizatorilor, în cea mai mare sală de fitness în aer liber, prin Zumba Party. De-a lungul întregului festival, vizitatorii vor putea explora Târgul de Artă și Antichități și Târgul Meșterilor Populari, unde vor găsi obiecte de colecție, artizanat și creații unicat.

„Festivalul Străzii Lăpușneanu a pornit din dorința de a reda viață uneia dintre cele mai emblematice străzi ale Iașului, transformând-o dintr-un simplu loc de tranzit într-un spațiu al artei și comunității. În fiecare an, ne-am propus să aducem publicului o experiență complexă, în care muzica, teatrul, dansul și atelierele creative să ofere un prilej autentic de conectare între generații”, a afirmat Mihai G. Marius-Andrei, managerul interimar al Ateneului Național din Iași.
Festivalul Străzii Lăpușneanu este organizat de Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.

Publicitate și alte recomandări video