Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Festivitate de absolvire în vreme de pandemie: la UMF, Jurământul lui Hipocrate se rosteşte vreme de patru zile

GALERIE
juramant
  • juramant
- +

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi va organiza şi în acest an o ceremonie specială, pe esplanada din faţa instituţiei de învăţământ superior, în care cei 1.669 de absolvenţi vor rosti Jurământul lui Hipocrate. 

Pandemia COVID-19 şi-a pus amprenta însă şi asupra organizării acestui eveniment: va fi extins pe patru zile, începând cu 17 septembrie, când vor depune jurământul absolvenţii specializării Medicină, şi continuând zilnic cu Medicină Dentară şi Farmacie pe 18, Asistenţă Medicală Generală, Nutriţie şi Dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare şi Bioinginerie pe 19 septembrie şi Medicină şi Medicină Dentară de la liniile de predare în engleză şi franceză pe 20 septembrie.

„După reuşita concursului de admitere, aş spune că absolvirea este al doilea moment important şi plin de emoţii din viaţa studenţilor noştri. De fapt nu este un sfârşit, ci continuarea drumului plin de greutăţi, dar atât de frumos pe care şi l-au ales. Sunt mândru de absolvenţii noştri şi în ciuda perioadei dificile pe care o traversăm, nu puteam să-I lipsim de bucuria unei zile de care îşi vor aduce aminte mereu. Ziua în care vor depune Jurământul lui Hipocrate, ziua când vor putea spune, cu mândrie, că sunt absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» din Iaşi”, a transmis prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Orarul va fi foarte scurt zilnic, de la ora 10.00 la ora 14.00, accesul urmând a se face în fiecare zi prin patru porţi, unde absolvenţii vor trece printr-un triaj epidemiologic şi vor primi şi măşti. Totodată, ca măsură de precauţie, dincolo de distanţarea socială şi purtarea măştilor, toţi absolvenţii care vor intra în zona de festivităţi până la ora 10.00 nu vor ieşi din areal până la final, fiind amplasate diferite panouri foto unde vor putea să îşi facă fotografii după finalizarea ceremoniei. Ceremonialul Drapelelor Naţiunilor va avea loc duminică, 20 septembrie. „Ca în fiecare an, Universitatea va înmâna diplome speciale studenţilor cu cele mai mari medii, şefilor de promoţie de la toate specializările şi liniile de studii”, au transmis reprezentanţii UMF Iaşi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri