Fiecare copil născut în Afganistan în ultimii 18 ani a fost afectat de război
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Fiecare copil născut în Afganistan în ultimii 18 ani a fost afectat de război

GALERIE
afganistan
  • afganistan
- +

Fiecare copil care s-a născut şi a crescut în Afganistan în ultimii 18 ani a trăit experienţa conflictului şi a fost afectat de războiul din această ţară, a atras atenţia organizaţia Salvaţi Copiii, într-un comunicat emis luni, la împlinirea a 18 ani de la declanşarea intervenţiei conduse de SUA, în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, transmite dpa.

“Un număr estimat de 20 milioane de copii s-au trezit în fiecare dimineaţă cu teama de împuşcături sau bombe şi de a fi ucişi sau mutilaţi pe străzile, în şcolile sau în casele lor”, subliniază comunicatul.

Acesta arată că 12.500 de copii au fost fie ucişi, fie mutilaţi între 2015 şi 2018, iar 3,7 milioane (dintre care 60% sunt fete) nu sunt şcolarizaţi şi 3,8 milioane au nevoie de asistenţă umanitară.

“Imaginaţi-vă împlinind 18 ani fără să fi cunoscut altceva decât conflict şi război în toată copilăria şi în anii de formare”, a declarat directorul Salvaţi Copiii pentru Afganistan, Onno van Manen, citat în comunicat.

Copiii şi femeile sunt principalele victime ale războiului brutal care continuă în această ţară.

Potrivit Misiunii de Asistenţă a ONU în Afganistan (UNAMA), mai mult de 46.000 de civili au fost ucişi său răniţi între lunile ianuarie 2009 şi iunie 2019.

Forţele guvernamentale afgane luptă împotriva talibanilor şi a jihadiştilor din Statul Islamic.

SUA şi talibanii au purtat negocieri din vara trecută în tentativa de a pune capăt conflictului din Afganistan. Procesul a fost întrerupt brusc la începutul lui septembrie după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat anularea unei întâlniri secrete prevăzute la Camp David cu talibanii pentru finalizarea unui acord. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Câteva observaţii despre votul pe bugetul Iaşului

Cosmin PAȘCA

Câteva observaţii despre votul pe bugetul Iaşului

În loc să vină cu soluţii pe fond, să fie pro-activ în negocierile cu USR PLUS, s-a agăţat ostentativ de forma solicitărilor. Atitudinea defensivă a primarului trădează reaua credinţă sau, în cel mai bun caz, un orgoliu prostesc. Sigur, şi reprezentanţii USR PLUS sunt încăpăţânaţi, pe alocuri obraznici, dar ei pentru asta au fost trimişi în CL.

Filmuletul zilei

opinii

Teste

Codrin Liviu CUȚITARU

Teste

Neîndoios, ceva grav se petrecuse în procesul evaluării, făcându-l pe Grimase să intre în şoc. Suspiciunea mi-a fost întărită şi de amănuntul că bietul corector ţinea între degetele încârligate de la mâna stângă o foaie scrisă - în mod evident una dintre numeroasele şi buclucaşele lucrări.

Inegalitatea veniturilor

Alin ANDRIEȘ

Inegalitatea veniturilor

Trăim vremuri excepţionale în care inegalitatea socială, atât din perspectiva veniturilor, cât şi a avuţiei individuale, se adânceşte. Cauzele şi consecinţele creşterii disparităţilor la nivelul veniturilor şi a averii reprezintă elemente centrale ale dezbaterilor atât la nivelul economiştilor, cât şi al politicienilor. Deşi nivelul de trai a înregistrat o creştere semnificativă în ultimele decenii, iar inegalitatea veniturilor la nivel global s-a redus, inegalitatea din perspectiva veniturilor a crescut semnificativ la nivel naţional în majoritatea ţărilor.

Justificările justiţiei

Florin CÎNTIC

Justificările justiţiei

Cum lumea este încă agitată după măcelărirea cinică a unui urs de trofeu de către un cetăţean din Liechtenstein invitat dubios şi cam ilegal de nu ştiu ce asociaţie maghiară de vânători din Covasna, a trecut neobservat un eveniment important: o hotărâre a Curţii Constituţionale care a creat deranj în justiţie.

pulspulspuls

Probleme ontologice la liberali: doi au refuzat deja! Ghici cine urmează?

Probleme ontologice la liberali: doi au refuzat deja! Ghici cine urmează?

Informaţii interesante transpiră în ultimele zile despre liberalii ieşeni, stimaţi telespectatori. Prin culisele politichiei de la Bucale se zvoneşte că în parohia de la Iaşi ar fi apărut o mare problemă de lidărşip, ca să ne exprimăm mai elevat: nu prea ar vrea nimeni mai de soi să se bage pe locul de şef lăsat liber de Paralexe, până se clarifică într-un fel sau altul aspectele penale ale acestuia. 

Caricatura zilei

De ce ești mai iute cu antenă?

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.