Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de la Hollywood, Robin Williams, s-a stins din viaţă în urmă cu mai bine de un an, la vârsta de numai 63 de ani. Mii de fani din toată lumea au fost devastaţi, iar la data de 12 august l-au comemorat pe artist. Familia lui a fost cea mai afectată după deces. Recent, fiica lui, Zelda Williams (26 de ani), a publicat un mesaj emoţionant pe o reţea socială.
„Luna a răsărit pe lac. Am petrecut această noapte tremurând şi râzând sub un cer rece şi senin, plin de stele, cu oameni pe care îi iubesc, şi am fost martoră la ceva frumos. I-am arătat fundul lunii (mooned, în engleză, n.r.) şi am râs până am răguşit, şi sunt incredibil de recunoscătoare pentru fiecare secundă caraghioasă. Am ajuns să realizez ceva în acest an pe care mă simt obligată să îl împărtăşesc aici, pentru oricine are nevoie să ştie: Să eviţi frica, tristeţea sau furia nu e acelaşi lucru cu a fi fericit. Îmi trăiesc tristeţea în fiecare zi, dar nu o mai urăsc. În loc, acum fac în aşa fel încât momentele minunate de bucurie pe care le trăiesc nu sunt pentru a uita, ci pentru a le înrădăcina şi pentru a mă bucura de ele, doar de dragul de a fi.
Nu e uşor. De fapt, aş spune că a face asta în mod conştient presupune mult mai mult efort decât aş depune dacă aş rămâne tristă, dar, cu toată inima, nu vă pot spune cât de mult merită. Iar pentru cei care suferă de dpresie, ştiu cât de întunecat şi fără de sfârşit poate părea acel tunel, dar dacă fericirea pare imposibil de găsit, vă rog să vă agăţaţi de posibilitatea speranţei, oricât de slabă ar fi ea. Pentru că vă promit, sunt destule nopţi sub aceeaşi lună galbenă pentru a fi împărţite între noi, indiferent cum sau când vă găsiţi drumul spre acel loc”, a scris Zelda în dreptul unei poze cu răsăritul lunii deasupra unui lac.
click.ro