FILIT 2024: de la scriitori la moderatori și de la cititori până la vocea din fundal care dublează

Fiecare are anumite așteptări de la aceste întâlniri: să vadă în carne și oase autori pe care i-a savurat, să-i audă vorbind, să aibă norocul sau inspirația să le pună întrebări, să obțină un autograf sau toate acestea la un loc. La partea cu vorbitul, contează subiectele abordate, limba în care se exprimă (respectiv traducerile, acolo unde e cazul) și calitatea sunetului, dublate de un mediu sonor cât mai propice, lipsit de prea multe zgomote de fundal.

Subiectele abordate țin de preocupările autorului, de aria sa de competență reală sau imaginată și, foarte important, de cel care conduce discuția: moderator, intervievator sau „gazda serii”, așa cum sunt denumiți cei chemați să pună în valoare invitații internaționali sau români de pe scena naționalului ieșean. Sau cel puțin așa credem noi, amatorii de lectură care umplem an de an sălile sau spațiile alternative în care au loc aceste întâlniri.

La fiecare ediție sunt și cazuri – iar anul acesta mai ceva decât de obicei – în care ai fi tentat să crezi că unii moderatori au senzația că invitatul reprezintă oportunitatea de a ieși ei în evidență, în diverse moduri. Unii vor să se prezinte pe larg în fața unui public care altfel n-ar umple o sală de 700 de locuri dacă ei ar fi cap de afiș. Alții vor să epateze, să dovedească cât de inteligenți/ spirituali/ intransigenți sunt și că pot pune invitatul în dificultate. Unii se pregătesc intens, citesc cărțile, alte interviuri, numeroase materiale biografice. Alții aruncă câteva întrebări pe o foaie de hârtie sau pe telefon/ tabletă, iar apoi se bazează pe spontaneitate și pe curiozitatea publicului, transpusă cu ajutorul unui QR code în întrebări gata să fie selectate și adresate. Unii, din dorința de a nu supăra invitatul, îl lasă să peroreze minute în șir, chiar dacă se abate de la subiectele vizate sau se lansează în tirade autoelogioase.

De exemplu, îmi aduc aminte de întâlnirea cu Mircea Cărtărescu de anul trecut, când moderatoarea, altfel competentă în emisiuni TV unde am urmărit-o întâmplător, a părut pur și simplu strivită de personalitatea marelui scriitor. Inhibată sau prea atentă să nu deranjeze, n-a reușit să direcționeze discuția sau, uneori, să insiste când trebuia, pentru a se asigura că publicul va avea parte de ceva care să se ridice la măcar un sfert din prestația incredibilă a aceluiași invitat când, acum 10 ani, a fermecat audiența în timpul uneia din cele mai bune seri FILIT de până acum.

Prima întâlnire de anul acesta, cea cu Pascal Bruckner, avea premisele uneia care să intre într-un top neoficial al serilor memorabile. Filosof, eseist, romancier, autor de cărți devenite cult, un intelectual de anvergură care poate acoperi o gamă largă de subiecte. Din păcate, moderatorul și-a arătat inadecvarea de la început: lent, lipsit de spontaneitate (erau suficiente răspunsuri ale lui Bruckner care ar fi meritat follow-up-uri), fără a dovedi prin întrebările adresate că i-a citit romanele (cu excepția celebrului Luni de fiere și a unuia pe care la rezumat scurt, „tic-tac”), a rămas fără întrebări pe final și s-a refugiat în cele din sală, din care a selectat câteva care nu aveau ce căuta într-o discuție serioasă (ex. „De unde vă luați pantofii?”). Asta în timp ce se uita la ceas și ne tot anunța după nici o oră de la intrarea invitatului pe scenă că ne apropiem de final. Seara a fost salvată totuși de discursul atent și actual al lui Bruckner, precum și de cursivitatea traducerii.

N-am mai fost în sală pentru a doua seară, dar din fragmentele pe care le-am văzut înregistrate și din ce mi-au povestit cei care au participat, a fost una din acele evenimente pe care le-am descrie ca ocazii ratate. Cele două scriitoare, Zeruya Shalev și Clara Usón, sunt amândouă personalități interesante, care meritau un moderator care să compenseze pentru faptul că niciuna nu vorbea în limba maternă.

Întâlnirea cu laureatul premiului Nobel din 2021, Abdulrazak Gurnah, se anunța a fi cireașa de pe tortul acestei ediții, mai ales că moderator a fost nimeni altul decât Cătălin Ștefănescu, care are experiență amplă, inclusiv în interviuri în engleză, la Garantat 100%. Cu toate că a venit bine pregătit, iar schema întrebărilor avea o logică și urma un plan, n-a existat nicio chimie între cei doi. Gurnah l-a perceput ca puțin prea serios, afectat. La un moment dat i-a și spus: „Lighten up, man!” (t.m. Relaxează-te, omule!). Ștefănescu dădea din când în când din cap, în semn că aproba discursul lui Gurnah, poate pentru a pregăti terenul unor intrebări mai incomode.

Când l-a provocat să-și dea cu părerea despre acuzațiile de politizare a Nobelului, s-a terminat orice posibilitate de a recâștiga bunăvoința interlocutorului, care a făcut un excurs prin istoria premiului și modalitățile de acordare, devenind apoi ușor condescendent cu încercările moderatorului de a-l pune în dificultate. Inclusiv întrebările din public au fost selectate după gradul de profunzime, ceea ce l-a determinat pe Gurnah să se întrebe, pe bună dreptate, de ce oamenii așteaptă înțelepciune de la un laureat Nobel pentru literatură. În această seară merită însă remarcată prestația traducătoarei Sorina Chiper, care a trebuit să facă față unui ritm pe alocuri sufocant impus de un Gurnah iritat de desfășurarea discuției, care i-a și pus punct la un moment dat (pentru prima dată când remarc că un invitat decide când se încheie seara).

În contrapondere, Radu Vancu, Dan Coman și Paula Erizanu au fost niște gazde perfecte pentru zecile de poeți care au citit la Noaptea albă a poeziei până la 2 dimineața. Publicul a rezistat în mare parte și scaunele au fost ocupate pe aproape toată durata evenimentului, în pofida frigului care se lăsase pe final, de a trebuit să facă Radu Vancu apel la redeschiderea caloriferelor (în fapt, niște tunuri de aer cald).

Pe Marius Chivu îl cunosc și știu că se pregătește temeinic, deci așteptările față de seara de sâmbătă au fost ridicate din această perspectivă, chiar dacă nu am citit nicio carte de-ale lui Colm Tóibín. Timp de aproape două ore, și datorită insistenței moderatorului de a renunța la intervențiile traducătoarei și a oferi posibilitatea celor care doreau să asculte interpretarea la căști, am avut parte de un dialog viu, fluid, în multe locuri chiar spumos, aproape numai despre literatură. Pentru două ore am simțit că sunt la un festival de literatură, iar când am ieșit din sală nu-mi doream decât să ajung mai repede să fac rost de cărțile lui Tóibín în engleză. Nu exagerez când afirm că Marius Chivu este, de departe, cel mai inspirat și mai pregătit moderator pe care l-am văzut la FILIT, de la prima ediție și până acum. Dacă nu ați fost prezenți, puteți căuta înregistrarea pentru un regal de literatură vorbită, trăită și simțită de un public care reacționa instant la vorbele invitatului, fără să mai fie nevoie de traducere.

Aici trebuie să fac o precizare: de la începutul serii, sistemul cu traducerea simultană și amplasarea celor două interprete în boxa de lângă scenă a produs un zgomot de fundal care interfera cu vocile protagoniștilor și făcea mai dificilă ascultarea. Ulterior, volumul microfoanelor a fost mărit ușor, ceea ce a rezolvat o parte din acest inconvenient. Spre final, când am scanat codul QR să formulez și eu o întrebare, am rămas surprins de un șir interminabil de îndemnuri ale unei persoane din sală, pe care le replicase cu copy-paste: „Opriți vocea din fundal care dublează!!!! Este teribil de greu să te concentrezi pe ce spune invitatul!!!”. Acest spam creat de frustrarea unui spectator a generat un adevărat dialog online, în aplicație, alții explicându-i rolul traducerii pentru cei care nu stăpânesc suficient de bine engleza și îndemnându-l să suporte situația. A fost, de altfel, singurul lucru care a făcut ca seara să nu fie una perfectă, însă decizia de a merge pe traducerea în căști a oferit cursivitatea și a dublat practic timpul pe care protagoniștii l-au avut la dispoziție. Probabil, pe viitor, mutarea interpreților într-un alt spațiu, mai departe de scenă, sau protejat de un geam, ar putea rezolva și acest inconvenient.

În afara serilor FILIT, doresc să relatez o întâmplare de la dezbaterea „Mai este nevoie de intelectual ca om al Cetății?” ce a avut loc sâmbătă, la Casa FILIT. Invitați au fost Luminița Corneanu, Ion Bogdan Lefter și Ioan Stanomir, iar moderator Cătălin Sava, care chiar a încercat să mențină un fir roșu al discuției și să tempereze elanul lui Ion Bogdan Lefter de a monopoliza discuția prin răspunsuri foarte ample, inadecvate cadrului. Cum s-a adus în discuție într-un mod mai degrabă peiorativ proeminența influencer-ilor în detrimentul vocilor intelectualilor, am întrebat, la finalul discuției, dacă nu cumva figura intelectualului și-a pierdut din credibilitate prin tăcerea suspectă a unora sau pactizarea pe față cu personaje îndoielnice, politicieni veroși sau afaceri dubioase.

Răspunsul dat de Ion Bogdan Lefter nu a fost mulțumitor nici pentru mine și nici – aparent – pentru unii din sală, așa că cineva a dezvoltat ideea mea și a întrebat dacă nu cumva intelectualii, mai ales cei din mediul academic, ar trebui să-și actualizeze discursul în așa fel încât să fie pe înțelesul generației Z, care poate nu știe diferența dintre Consiliul European și Consiliul Europei. Profesorul Stanomir, care altfel are un discurs clar, coerent, tranșant, cu care rezonez în mare parte, a provocat aplauze prelungi când, de la înălțimea turnului de fildeș al poziției sale, a spus că nu profesorii trebuie să se reprofesionalizeze (deși nu a fost nicio secundă vorba de așa ceva), ci tinerii trebuie să pună mâna pe carte.

Acesta este un discurs care entuziasmează într-o bulă de 50-60 de oameni prezenți la o dezbatere din cadrul unui festival literar, dar ce te faci cu cei peste 45% care sunt analfabeți funcțional? Ce te faci cu ei în țara în care fostul prim-ministru, actual candidat la președinție, are dificultăți în a înțelege întrebări simple, reformulate de mai multe ori? În țara în care mai puțin de o treime din populație citește măcar o carte pe an, soluția e să îi trimitem pe ceilalți să lectureze mai mult (fără să ne întrebăm dacă își permit sau au unde), chiar dacă jumătate nu înțeleg ce citesc? Chiar e așa de greu să facem un efort să diseminăm idei valoroase și pe înțelesul lor?

Cred că succesul și contribuția majoră a FILIT-ului pentru comunitatea ieșeană este programul care trimite scriitorii în licee și formarea unui (nou) public. Da, e bine că oferă variante și pentru cei din bulă, care discută despre prestația moderatorilor și ce variante de traducere sunt preferabile, dar până acolo cum îi convingem pe ceilalți, cei mai mulți, să pună mâna pe carte? FILIT le arată că cititul și scrisul pot fi cool, iar pentru asta acest festival merită sprijinit și asumat ca proiect strategic, identitar al orașului Junimii.

Publicitate și alte recomandări video