FILIT, number one
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

FILIT, number one

GALERIE
Florin Cintic200
  • Florin Cintic200
- +

Daca ar fi să aleg cu adevărat care a fost cel mai mare câştig pe care FILIT-ul l-a adus Iaşului aş spune că dialogul liber al scriitorilor cu cetăţenii de diverse vârste a fost o mare reuşită, cu atât mai surprinzătoare cu cât nu a părut a fi regizată şi apoi, aş adăuga, excepţionala strategie de a invita jurnalişti străini, specializaţi, de la publicaţii europene importante, care să vadă cu ochii lor Iaşul şi care vor echilibra, sper, autopromovarea exagerată, inevitabilă la lansare.

Cum motive medicale întemeiate m-au împiedicat, din nefericire, să fiu un spectator activ al recent încheiatului Festival Internaţional de Literatură şi Traduceri organizat la Iaşi, de Muzeul Literaturii Române, cu finanţarea generoasă a Consiliului Judeţean, mă voi mărgini la câteva comentarii de principiu şi la ceea ce cred eu că ar mai putea fi făcut pentru ca acest eveniment să se dezvolte în continuare şi să fie o latură tare a dosarului de candidatură al Iaşului.

Ca orice castă, lumea literară este extrem de greu de citit din afară, de către un neiniţiat. Deşi nu depăşesc vreo câteva mii, scriitorii au o conştiinţă a unicităţii lor, au orgolii imense şi vanităţi inavuabile, au mecanisme de agregare bazate pe afinităţi literare şi linguşeală (să te ferească Cel de Sus să ai vreo obiecţie, vreo critică palidă, cât de mică, vreo urmă de îndoială că ai norocul de a fi contemporan cu ”Cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor”, că te-ai ars!) şi, inevitabil, sunt organizaţi în cete, grupuri, sau generaţii literare gata să desfăşoare imediat falange militare disciplinate şi necruţătoare în războaiele lor nesfârşite (şi de cele mai multe ori ridicole!) din mass-media. Spun toate aceste lucruri în introducere pentru a defini pentru cititorii noştri câmpul brăzdat de mine anti-personal în care se avântă orice organizator de festivaluri internaţionale destinate literaţilor. În primul rând, e limpede că nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi aşa că cel mai onest este să îţi asumi să îi promovezi pe cei afini cu tine şi cu proiectul literar căruia i te alături. Nu poţi avea, aşa cum s-a întâmplat la Festivalul de Poezie de la Iaşi, în 1977, toată suflarea literară a ţării în sala Teatrului Naţional. Din fericire, astăzi nu mai există scriitori oficiali şi nici o singură garnitură de creatori care să fie doar ei promovaţi. De aceea, cred că panoplia de invitaţi selectată de organizatori, al cărei nucleu a fost alcătuit, cum era şi firesc, din ”autorii Polirom”, a fost cât se poate de onorabilă şi sunt convins că, dacă vor începe să lucreze deja pentru agenda anului viitor, vor putea aducea la Iaşi şi alte nume importante ale literaturii europene ale căror agende de participare se stabilesc, o ştiu din experienţă proprie, cu ani înainte şi pe care nu îi poţi aduce peste noapte indiferent de ce onorariu le oferi. Am vrut să subliniez aceste lucruri pentru că, evident, toate nemulţumirile şi criticile aduse organizatorilor vor fi legate, probabil, de selecţia de invitaţi. Însă aceasta a fost ”Lista lui Lungu” care trebuie luată ca atare şi nu am nicio îndoială că alături de ea mai încap uşor încă alte două-trei variante alternative. Cine este în stare să obţină un buget comparabil, e liber să le facă!

Tot în prelungirea unor observaţii de ”surfer pe internet”, aş spune că două au fost câştigurile majore ale acestei prime ediţii a FILIT-ului: o resolidarizare a breslei (toţi scriitorii invitaţi au vorbit de bucuria de a fi împreună, ca scriitori) şi un neobişnuit chef de dialog internaţional, intranaţional şi transgeneraţional, lucru cu totul neobişnuit într-o lume dominată mai curând, după cum spuneam, de fumuri autiste. Apoi, din perspectiva dosarului Iaşului, FILIT-ul umple un mare gol, al lipsei unui pol de interes internaţional, altul decât cel neidiomatic al artelor spectacolului, mult mai uşor de exportat decât ceva legat de limba nativă. Festivalul pune accentul, cât se poate de inspirat, pe două direcţii de viitor extrem de importante în politicile UE pe următorul deceniu în domeniul creativ: literatura contemporană şi traducerile. Într-o epocă de cumplit declin al cărţii în general, literatura, mai ales a autorilor tineri care vin din spaţii exotice pentru pieţele culturale dominante în Europa, are un succes neaşteptat. E limpede că şi într-un univers dominat de superficialitatea imaginii de pe ecrane, lumea vrea poveşti. Poveşti noi, cu experienţe de viaţă inedite, cu alte, neobişnuite, personaje şi intrigi. De aceea, literatura şi traducerile au viitor şi sper ca FILIT-ul să dezvolte cât mai multe parteneriate europene pe direcţia asta şi să crească de la an la an.

Dacă ar fi să aleg cu adevărat care a fost cel mai mare câştig pe care FILIT-ul l-a adus Iaşului aş spune că dialogul liber al scriitorilor cu cetăţenii de diverse vârste a fost o mare reuşită, cu atât mai surprinzătoare cu cât nu a părut a fi regizată şi apoi, aş adăuga, excepţionala strategie de a invita jurnalişti străini, specializaţi, de la publicaţii europene importante, care să vadă cu ochii lor Iaşul şi care vor echilibra, sper, autopromovarea exagerată, inevitabilă la lansare. Abia asta nu a mai reuşit-o nimeni şi organizatorii merită felicitaţi. Şi să le dea preşedintele Adomniţei şi la anul acelaşi buget generos care a produs comoţii în rândul celorlalţi manageri culturali din ţară, care nici nu pot visa la asemenea sume, şi care-i va aduce lui Dan Lungu şi mai multe inimiciţii decât avea deja. Să aşteptăm, deci, încrezători, FILIT the Second.

 
Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi manager al Fundaţiei Iaşi Capitală Culturală Europeană

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Temă

Cătălin ONOFREI

Temă

Test de reflecţie cognitivă: deliberare versus intuiţie.

Filmuletul zilei

opinii

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Ciprian IFTIMOAEI

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Articolul din această săptămână, ceva mai tehnic decât precedentele, demonstrează cu date statistice că, înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19, nu a existat o criză a forţei de muncă în judeţul Iaşi.

New York, metropola vizionară

Mihai DORIN

New York, metropola vizionară

Conduita americană în raport cu celelalte civilizaţii ale lumii are şi o inevitabilă dimensiune imperială, însă felul în care ei au înţeles să valorifice cultura, rafinamentul, patriotismul, şi, nu în ultimul rând banii cetăţenilor în serviciul public, mărturiseşte despre măreţia naţiunii şi despre spirit vizionar. Pentru că în niciun alt loc din lume, patrimoniul cultural nu s-a îmbogăţit precum în America, prin râvna şi voinţa liberă a cetăţenilor educaţi şi prosperi. Statul este doar managerul acestui concept cultural.

pulspulspuls

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Băbăetee băă, pfiu, pfiuu, pfiuuuu.... Ia’n fiţi atenţi aicea la băiatu’ pe ce se mai cheltuie bănuţul ieşenilor, că poate pe asta nu o ştiaţi! 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.