Filmele anului 2013: Dintre sute de francize care lasa malurile, cite oare le vor sparge vinturile, valurile…

luni, 14 ianuarie 2013, 19:02
9 MIN
 Filmele anului 2013: Dintre sute de francize care lasa malurile, cite oare le vor sparge vinturile, valurile…

Semnatarul (dupa poza de pe Facebook, un adolescent de culoare cu palarie roz) e foarte curios, in schimb, sa vada Man of Steel, reboot-ul lui Zack Snyder la seria Superman. Pina in 14 iunie, cind filmul cu Henry Cavill va avea premiera mondiala, sau pina in 10 mai, cind iese filmul lui Baz Luhrmann (trailerul a ajuns deja in sali), va mai curge apa pe Dimbovita. 

Numai in primul trimestru am numarat vreo 15 filme care ar merita, desi intreaga lista a premierelor are un pronuntat aer de deja-vu. Ne referim mai jos mai ales la filmele programate in Romania pina in martie, conform datelor furnizate de cinemagia.ro, dar si la citeva dintre cele mai asteptate filme ale anului – cum era de asteptat, aproape exclusiv francize.

Judd Apatow ne povesteste cum e la 40 de ani

In 11 ianuarie ne intilnim cu Elita gangsterilor/Gangster Squad, de Ruben Fleischer, a carui premiera mondiala a fost aminata din pricina carnagiului din Aurora, asa ca din 7 septembrie 2012 a sarit direct in 11 ianuarie 2013. Josh Brolin, Ryan Gosling, Sean Penn, Nick Nolte, Emma Stone, dar si alti actori cunoscuti apar in aceasta violenta cronica a conflictelor dintre LAPD si mafie in perioada 1940-1950. Din trailer nu poti spune daca filmul e doar o insiruire de confruntari singeroase sau are si o poveste inteligenta care le leaga, dar numele din distributie sint un atu. Imaginea e semnata de australianul Dion Beebe, care a fost studentul lui Iosif Demian la Scoala Nationala de Film din Sydney. In aceeasi zi are premiera locala si noua comedie regizata de Judd Apatow Asa-i la 40 de ani!/This Is 40, care e, de fapt, spin off-ul comediei Un pic insarcinata/Knocked Up (adica o reluare a unui element dintr-un film deja existent). In afara de faptul ca actrita principala, Leslie Mann, e in realitate sotia lui Apatow, iar cei doi copii ai cuplului format pe ecran cu Paul Rudd sint copiii pe care ea ii are cu Apatow, totul e fictiune – mai ales ceea ce face din film "o viziune brutal de onesta, dar amuzanta a casatoriei", dupa cum suna titlul unei cronici americane.

Tarantino il dezlantuie pe Django

In 18 ianuarie intra in salile romanesti mult asteptatul Django dezlantuit/Django Unchained, care se spune ca ar face parte dintr-o trilogie pe care o planuieste Quentin Tarantino si care ar fi inceput cu Ticalosi fara glorie/Inglourious Basterds. Elementul comun al celor doua filme nu e doar actorul Christoph Waltz, ci poate mai ales tema dreptatii si a razbunarii. Avindu-i in rolurile principale pe Jamie Foxx, Christoph Waltz, Samuel L. Jackson, Leonardo DiCaprio si Kerry Washington, filmul e si dramedie, si western spaghetti, si love story plasat in Sudul Statelor Unite, narind odiseea unui negru eliberat (Jamie Foxx) care in anul de gratie 1859 pleaca sa-si salveze iubita (Kerry Washington) din miinile unui mosier & stapin de sclavi de o infinita rautate (Leonardo DiCaprio). Filmul a iesit in SUA de Craciun si a fost intimpinat cu cronici foarte bune, criticii savurindu-i calitatea "narcotica".

Filmul lui Tarantino nu are un concurent in Vizita regelui la Hyde Park on Hudson/Hyde Park on Hudson, care intra tot in 18 ianuarie. Pelicula britanica semnata de Roger Michell (Notting Hill) se ocupa de idila dintre presedintele Franklin D. Roosevelt (Bill Murray) si verisoara sa Margaret Suckley (Laura Linney), prin intermediul weekendului istoric pe care Regele George al VI-lea si sotia acestuia l-au petrecut in iunie 1939 in SUA, in cursul primei vizite a unui monarh britanic peste Ocean. Filmul a iesit in salile americane in 7 decembrie, suscitind critici amestecate si discutii despre acuratetea lui istorica, dar lui Bill Murray i-a adus o nominalizare la Globul de Aur.

Mizerabilii lui Hooper aspira la un Glob de aur

In 25 ianuarie intra un alt film asteptat, Les Miserables, in care britanicul Tom Hooper (Discursul regelui/The King’s Speech) pune pe ecran musicalul realizat la inceputul anilor ‘80 de compozitorul Claude-Michel Schönberg si libretistii Alain Boublil si Jean-Marc Natel, distribuind actori unul si unul, dintre care cea mai buna este – spun cei care au vazut filmul – Anne Hathaway (in rolul lui Fantine). Hugh Jackman e Jean Valjean, Russell Crowe – Javert, Amanda Seyfried – Cosette, iar Eddie Redmayne – Marius. Filmul a avut premiera londoneza in 7 decembrie, iar americanii il vad din 11 ianuarie – desi e deja nominalizat la premiile sezonului, printre altele la Globurile de Aur (pentru Cel mai bun musical/comedie, actor, actrita, melodie). In 13 ianuarie vom afla si daca a luat vreun Glob.

Spielberg il readuce pe Lincoln la rampa

Daniel Day-Lewis se numara si el printre favoritii la Globurile de Aur, Oscar s.a. pentru rolul principal din Lincoln, film care intra la noi in 1 februarie. Steven Spielberg ecranizeaza biografia Team of Rivals: The Political Genius of Abraham Lincoln, scrisa de Doris Kearns Goodwin, ocupindu-se de ultimele patru luni din viata celui mai cunoscut presedinte american, inclusiv de abrogarea (din decembrie 1865) a Amendamentului 13 care a abolit sclavia in toate statele americane. Lincoln va rula din 1 februarie umar la umar cu Amour, cel mai accesibil film al lui Michael Haneke si cel care, foarte posibil, ii va aduce regizorului nu doar un nou Glob de Aur (dupa Panglica alba/Das weisse Band), ci si Oscarul pentru film strain. Distins cu La Palme d’Or in 2012 la Cannes, Amour e love story-ul unui cuplu de soti (interpretati de Jean-Louis Trintignant si Emmanuelle Riva) care intimpina batrinetea, boala si moartea in mod simplu si demn. Succesul imens al filmului pe oriunde trece se datoreaza universalitatii subiectului, dar si naturaletii cu care e tratat.

Hopkins il explica pe Hitchcock

Cui ii era dor de Anthony Hopkins abia il va recunoaste, sub masca prostetica, in Hitchcock, de Sacha Gervasi, film ce reface relatia – pentru multi necunoscuta – dintre cineast si sotia sa, Alma Reville (Helen Mirren), ocupindu-se doar de realizarea lui Psycho. Devenita Hitchcock dupa The Lodger (1925), film mut regizat de Hitchcock unde fusese regizor secund, Alma Reville a avut o influenta puternica asupra sotului ei. Filmul lui Sacha Gervasi s-a bucurat de o primire buna, printre laudatori numarindu-se si "The Huffington Post", care opina ca "e atit de bine facut si are atit de mult suspans, respectiv umor, incit l-ar fi facut pe Hitchcock mindru". Premiera lui romaneasca e pe 8 februarie.

Dupa ce a fost premiat exact cu un an in urma la Berlin cu Ursul de Argint si Premiul de regie, Barbara de Christian Petzold ar trebui sa faca o buna impresie in Romania (unde intra in 15 februarie), publicul est-european avind receptaculi speciali pentru povestile din comunism (afisul pare copiat dupa un celebru cadru din 4 luni, 3 saptamini si 2 zile). Nina Hoss, una dintre vedetele cinematografului german, interpreteaza rolul unei doctorite trimise la tara dupa ce a facut cerere sa plece din RDG-ul inceputului anilor ‘80. Scris de Petzold impreuna cu Harun Farocki (cel care a realizat impreuna cu Andrei Ujica Videograme dintr-o revolutie), filmul ne aduce sub ochi o poveste cu care rezonam usor, recreind o epoca din detalii si reusind sa rememoreze o anume curgere a timpului pe care epoca de azi a pierdut-o.

Gus Van Sant ne invita pe Tarimul fagaduintei

Tot in 15 februarie intra la noi si Tarimul fagaduintei/Promised Land, cel mai recent film al lui Gus Van Sant, care a fost lansat in salile americane in 4 ianuarie. Filmul e co-scris si coprodus de Matt Damon, care ar fi trebuit sa si regizeze. Pina la urma, Damon a renuntat la creditul de regizor, pastrindu-si si postura de interpret principal. Impreuna cu Frances McDormand, el joaca rolul unui agent de vinzari care incearca sa convinga locuitorii unui orasel de provincie sa le vinda drepturile de forare.

Bruce Willis nu mai oboseste sa moara greu

Luna februarie aduce si doua filme mai frivole – revenirea lui Bruce Willis in seria Die Hard cu A Good Day to Die Hard, turnat de John Moore anul trecut in Ungaria (premiera romaneasca e pe 15 februarie), precum si pelicula de actiune The Flight, regizata de Robert Zemeckis, unde Denzel Washington este un pilot de linie dependent de droguri care are un accident aviatic dupa o noapte pierduta in compania unei stewardese (scopul filmului fiind si unul moralizator).

Cum a devenit vrajitor Vrajitorul din Oz

Mai asteptat e Grozavul si puternicul Oz/Oz: The Great and Powerful, care la noi intra in 8 martie (aceasta e si premiera mondiala). Sam Raimi pleaca de la cartea lui Frank Baum, dar nu face un remake al celebrului Vrajitorul din Oz (1939), plasindu-si actiunea inaintea celei din filmul regizat de Victor Fleming (deci si inaintea actiunii din roman). Povestea se invirte in jurul magicianului Oscar (James Franco), a carui conceptie despre viata se schimba cind ajunge in Oz, unde le intilneste pe vrajitoarele Theodora (Mila Kunis), Evanora (Rachel Weisz) si Glinda (Michelle Williams). Ajutat de acestea, Oscar va invata sa deosebeasca griul de neghina si adevarul de iluzie, devenind intr-un final Vrajitorul din Oz. In 2013 se lanseaza (nu e stabilita inca luna) si o animatie dupa Frank Baum, Dorothy of Oz, semnata de Dan St. Pierre si Will Finn.

Bryan Singer ne retine in universul fantastic cu Jack si uriasii/Jack the Giant Slayer, care se lanseaza la noi in 22 martie si care e, de fapt, primul film pe care il regizeaza de la Valkyrie (2008) incoace. Filmul adapteaza basmul Jack the Giant Killer, iar Bryan Singer spune ca interesul sau pentru acest proiect tine de felul cum basmele reflecta, de fapt, realitatile vremurilor in care au fost create. Distributia ii numara pe Nicholas Hoult, Eleanor Tomlinson si Stanley Tucci, iar premiera americana a filmului e pe 1 martie.

Park Chan-wook isi exerseaza engleza in Stoker

Mult mai interesant se anunta Stoker, primul film in engleza al lui Park Chan-wook, a carui premiera americana e tot pe 1 martie si care la noi ajunge in 22 martie. Filmul e un horror psihologic despre relatia ambigua dintre o tinara si unchiul care vine sa locuiasca cu ea si cu mama ei, dupa moartea tatalui. Mia Wasikowska, Matthew Goode si Nicole Kidman detin rolurile principale. Filmul este coprodus de Ridley Scott si de regretatul frate al acestuia, Tony Scott.

In 29 martie are loc premiera mondiala si romaneasca a luiG.I. Joe: Retaliation, continuarea lui G.I. Joe: The Rise of Cobra. Distributia acestui film de actiune semnat de Jon M. Chu numara vedete mai vechi sau mai noi, dar unite in cuget si simtiri: Bruce Willis, Channing Tatum, Dwayne Johnson.

Daca pina in martie am mers cronologic, se pare ca cele mai asteptate filme ale lui 2013 au premiera mondiala de-abia dupa luna mai. Cel mai fierbinte este Iron Man 3, programat sa iasa in 3 mai. Acesta nu mai e regizat de Jon Favreau, ci de Shane Black, care a mai facut Kiss Kiss Bang Bang (in 2005, tot cu Robert Downey, Jr.). Pe linga Robert Downey, Jr., Gwyneth Paltrow si Don Cheadle, Marvel Studios ii scoate la atac si pe Guy Pearce, Ben Kingsley si Rebecca Hall. Bugetul de 200 milioane de dolari obliga la incasari pe masura.

 ––

Un alt an al francizelor

De fapt, la fel ca 2012, anul 2013 aduce mai ales continuari ale unor mega-succese, majoritatea titlurilor din topurile celor mai asteptate filme fiind francize. Printre acestea se numara:

Fast and Furious 6, care are premiera mondiala si romaneasca in 24 mai, Justin Lin fiind regizorul din umbra protagonistului Vin Diesel.

Star Trek Into Darkness, realizat de J.J. Abrams cu majoritatea echipei de la precedentul Star Trek din 2009, lansarea mondiala si romaneasca fiind in 17 mai.

The Wolverine de James Mangold, cu Hugh Jackman, lansarea mondiala si romaneasca in 26 iulie.

Thor: The Dark World – lansare mondiala in 8 noiembrie; nu mai regizeaza Kenneth Branagh, ci Alan Taylor, dar Chris Hemsworth si Natalie Portman isi reiau rolurile.

The Hunger Games: Catching Fire – din 22 noiembrie si la americani, si la noi; Jennifer Lawrence revine in rolul lui Katniss, dar s-a schimbat regizorul – Francis Lawrence.

The Hobbit: The Desolation of Smaug – intra in SUA si, probabil, si la noi, in 13 decembrie.

The Hangover: Part 3 – ii are pe acelasi Todd Phillips la cirma si pe aceiasi Bradley Cooper, Ed Helms si Zach Galifianakis ca interpreti. Partea a treia ar trebui – conform traditiei – sa fie mai buna decit a doua si mai slaba decit prima. Se lanseaza mondial in 24 mai.

Pacific Rim, SF-ul lui Guillermo del Toro care se lanseaza in 12 iulie, nu e inca o franciza, dar poate deveni. Filmul e un SF despre roboti uriasi pilotati de oameni si e vazut de autorul sau ca un "frumos poem adus unor monstri giganti". Si abia ne sterseseram Transformers din memorie…

O surpriza placuta ar putea fi westernul The Lone Ranger regizat de Gore Verbinski, cu Johnny Depp si Armie Hammer, care se lanseaza in 3 iulie. Verbinski si Depp au lucrat mult impreuna, de la seria Piratii din Caraibe pina la excelentul Rango.

Acestea fiind zise, declaram deschis anul cinematografic 2013. Ce sa va dorim? Ce ne dorim si noua: cit mai multi neuroni, pentru ca aceasta avalansa care amesteca tot mai multe filme, motive, subiecte mai vechi face ca memoria noastra sa devina treptat ca o pasta.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii