Final de admitere. Studenţia ca scurtătură
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 17.09.2021

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

GALERIE
Ioan Alexandru Tofan
  • Ioan Alexandru Tofan
- +

S-a terminat admiterea şi atmosfera în universitate este aceeaşi ca la sfârşitul unei nunţi la un cămin cultural de la sat. Mormane de hârtii (chiar dacă există o platformă online de înscriere, dosarul plic este inevitabil ca o lege a firii), sticle cu apă sălcie, scrumiere pline, pixuri aruncate, priviri obosite, transpiraţie, poveşti amuzante sau teribile. Dar şi un sentiment de mulţumire, ca după număratul darului: au venit şi anul acesta studenţi, nu ne desfiinţează nimeni. Ba chiar au venit mai mulţi decât anul trecut, cel puţin la licenţă.

Dincolo de statistica enervantă care are mereu dreptate, mai pot fi trase câteva concluzii, în legătură cu un subiect la modă şi trist: analfabetismul funcţional al viitorilor studenţi.

1.Analfabetismul funcţional nu este un simplu eşec pedagogic, ci şi unul existenţial. Vinovată este, desigur, şcoala, dar numai alături de familie, prieteni, media şi toate celelalte "lumi" în care se formează un copil. Dacă nu vii cu pixul la tine, ştiind că trebuie să îţi scrii numele pe un contract de studii, dacă nu ştii cum se cheamă facultatea pe care vrei să o urmezi, dacă nu te străbate un minim fior când intri pentru prima dată într-un amfiteatru, tot analfabetism funcţional se cheamă: nu ştii să "citeşti" ce ţi se întâmplă. Şi e mai grav decât să nu ştii ce a vrut să spună poetul în nu ştiu care vers. Desigur, cum lumea se salvează prin frumos, şi analfabetismul funcţional are formele lui sublime: de exemplu, când într-un formular scrie "ţara" şi tu scrii un judeţ oarecare, argumentând că stai în judeţul respectiv, la ţară (povestită de o colegă "de la preluat dosare", pentru care îi sunt recunoscător ca pentru desluşirea tainelor vieţii).

2.Analfabetismul funcţional este şi cameleonic. Explic în continuare. Şi anul acesta, lucrurile au rămas la fel: există facultăţi care primesc sute de studenţi, altele care primesc câteva zeci, în cel mai bun caz. Nu ar fi o problemă, dar la noi, precum la vechile CAP-uri, finanţarea se face "pe cap de student", aşa că numărul lor aduce bani şi provoacă ulterior invidie. Care este, dincolo de asta, diferenţa? Odinioară, se spunea că elevii vin să studieze în domenii "practice", nu teoretice, pentru că abia primele te pregătesc temeinic pentru viaţa grea care va urma. Dar asta e o eroare de lectură: practica fără teorie e doar un fel de meşteşug, care poate fi deprins şi la locul de muncă (sau la salvatoarele "colegii" care vor veni ca lumina dimineţii) fără să mai acumulezi stres într-o universitate, trei ani sau mai bine. Apoi s-a spus că elevii îşi doresc să urmeze acele specializări "cu căutare pe piaţa muncii". Făcând o facultate fără căutare, nu ştiu cum stau lucrurile aici, dar cred, din ce am citit, că îmbulzeala nu este semn al valorii, ci dimpotrivă. Şi cireşele sunt mai scumpe când sunt mai puţine şi mai ieftine când sunt mai multe. Aşadar, a fi un absolvent dintr-o mulţime imensă de căutători de "job" nu e periculos? Astfel, nu îţi pierzi din "valoarea" mult visată pe piaţa muncii? În fine, mai nou, inabilitatea de a "citi" viaţa capătă chipul căutării de scurtături. Studenţia nu mai înseamnă formare, risc al opţiunii primordiale a tinereţii, visare şi "alfabetizare" în semnele destinului, ci ceva mult mai simplu: un preambul al "jobului". Dacă în denumirea facultăţii este deja cuprinsă denumirea lui, cu atât mai bine. E mai clar ce va urma, iar paranteza studenţiei este mai scurtă şi mai puţin tulburătoare. Mai târziu, graba de a te încadra, cum se zice, va fi plătită cu amare nostalgii, dar asta e...

3.Analfabetismul funcţional nu este doar o inabilitate, ci se transformă şi devine şi o grabă, un plictis sau o comoditate. Aceste "conotaţii" sunt foarte periculoase. Cumva, disciplinele umaniste despre care tot scriu (dar şi ştiinţele sociale tradiţionale sau cele "exacte" cu care se înfrăţesc) sunt apărate de ele, măcar pentru că sunt grele, cer muncă enormă şi bătaie de cap. În plus, pentru că nu ajungi niciodată la capăt: nu poţi să citeşti toată istoria filosofiei, nu poţi învăţa perfect o limbă, nu poţi demonstra toate teoremele, mereu vor fi probleme dificile sau fenomene greu de înţeles. Dar merită, o spun fiecărui elev cu care am şansa să mă întâlnesc. Merită din plin.

Ioan Alexandru Tofan este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Restauraţia fără rest

Pavel LUCESCU

Restauraţia fără rest

Uitându-te la ce se întâmplă zilele astea în politica românească începi să-ţi dai seama că acum un an am luat de fapt o mare ţeapă şi că premierul pe care şi l-a dorit şi l-a impus Iohannis, Florin Cîţu, nu e decât versiunea sintetică şi coafată a grindenilor, tudoşilor şi dăncilelor lui Dragnea pentru fraierii de „dreapta”.

Filmuletul zilei

opinii

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Ioan Alexandru TOFAN

Ce tot aveţi cu filosofia? (I)

Schimbările, câte sunt, par a fi făcute de un copil râzgăiat care, supărat pe ursuleţul lui, vrea să îl transforme în maşinuţă. Sunt mutate băncile, ca să fie în cerc şi nu în rând. Se dă cu var. Sunt înlocuite tablele. Iar se dă cu var. Power-point-ul este încurajat să devină un limbaj universal, aruncându-se în inactualitate însuşi fundamentul culturii noastre europene, care este cuvântul. Power-point-ul se proiectează pe un var strălucitor. Se schimbă ordinea rubricilor în diverse tabele. Concluziv, se mai dă o dată cu var.  

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

George PLEȘU

Muzica pe care o ascultăm, parte a identităţii noastre

Fără nici o îndoială, muzica pe care o ascultăm şi împărtăşim cu alţii este parte a individualităţii nostre, a identităţii personale, sociale şi culturale, inclusiv prin dorinţa de a ne integra, de a corespunde sau a ne diferenţia de majoritate. Departe de a fi doar distracţie sau o experienţă pur estetică, muzica este un limbaj în sine, care se dezvoltă continuu, odată cu omenirea.

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Grigore ILISEI

IN MEMORIAM: Existenţa unei făpturi mirabile în regatul frumuseţii nepieritoare

Viaţa Ecaterinei Ilisei, născută Şerbu, şi purtând din 1960 până la căsătoria din 22 noiembrie 1965 numele de Moldovan, cel a bunicilor materni, care o înfiaseră spre a o scăpa de anatema „originii nesănătoase”, stigmat al regimului comunist, a fost hărăzită de Dumnezeu să-şi rânduiască viaţa sub semnul frumuseţii. Fusese plămădită să fie chip al splendorii umane. 

pulspulspuls

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Idilă politică cu Iulică Răzgândică: ce surprize vom mai avea?

Una scurtă pe azi despre subiectul ultimelor zile din politichia locală: cel despre demisia anunţată dar nescrisă a conţilierului userist Iulică Răzgândică.

Caricatura zilei

PNDL3

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.