Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Final de epocă

GALERIE
catalin onofrei
  • catalin onofrei
- +

Pentru prima oară după 1990, alegerile locale şi parlamentare din această toamnă nu vor mai da doar învingători şi învinşi. Ci mai ales câţiva supravieţuitori.

S-a dat startul celor mai neobişnuite alegeri din ultimele trei sferturi de veac. Neobişnuite, nu fiindcă traversăm o pandemie - la fel de dăunătoare ca un război mondial, ori deoarece localele s-au mutat în septembrie, ci pentru că vedem o clasă politică ruptă complet de realitatea de mâine.

E lesne de anticipat că tot ce întâmplă azi pe planetă va genera în viitorul foarte apropiat, peste tot în lume, deci şi în România, un soi de criză existenţială, ce ne va obliga să redefinim termeni despre care credeam că sunt nemuritori. Umanitatea se metamorfozează, dar partidele de la noi au căpătat un retard tot mai vizibil.

Indiferent de rezultalele alegerilor locale şi parlamentare, PSD va avea cea mai mare parte de vină pentru tot ce se va întâmpla rău în România în următorii ani. Corcitură între naţionalismul deviant de sorginte peremistă şi „social-democraţia” de tip infracţional zămislită de Ion Iliescu, partidul lui Ciolacu va miza în continuare pe păcălireaalegătorului de cursă lungă. Dar oare cât se va mai preface pensionarul că nu vede clanurile de interlopi care ajută PSD să se menţină permanent în preajma puterii?

PNL nu a învăţat nimic nici dinexperienţa nefericită a lui Dacian Cioloş, nici din povestea cu final tragic a PNŢCD. Prea nerăbdători de a se înfinge în borcanul cu miere, liberalii s-au apucat deazvârlit cu promisiuni care miros de la o poştă a zahariseală de doi bani.Angajamentele îndeplinite vor fi atât de subţirele încât soarta partidului se va decide la ruleta românească. Unde, în loc de gloanţe, se vor folosi bolovani.

USR e sfâşiat între o tabără idealistă, perdantă, şi o falangăai cărei membri s-au molipsitdejade majoritateaapucăturilor politicienilor cu vechi state de serviciu. Una gândesc, alta spun şi cu totul altceva fac. Totuşi, atâta vreme cât vor mima cu oarecare inteligenţă rolul celei de a treia alternative politice, useriştii beneficiază de şansa dea câştiga chiar alegerile parlamentare.

PMP joacă la rupere. Nu contează cu cine se aliază ori pentru câtă vreme, important este să mai treacă încă o dată peste baremul de 5%. La nivel naţional se află exact pe muchie, dar, în anumite judeţe, la locale, vor merge ceva mai departe. Până unde şi cu ce costuri vom descoperi când vom întocmi nota de plată. Isteţ cum îl ştim, Petrov îi va pune pe alţii să achite consumaţia.

Pro România e un artificiu pe cale să se consumeîn următoarele luni. Prea ambiţios pentru a renunţa atât de degrabă, Ponta va inventa un alt mesaj şi o nouă metaforă a stângii unite.

ALDE va ieşi din arena politică, dar nu şimajoritatea mercenarilor acestui partid de trădători. Pe cei mai mulţi îi vom regăsi, la anul, acolo unde jurau în tinereţe că nu vor ajunge niciodată.

Pe plan local, UDMR contează doar în Ardeal, dar parcă avenit timpul ca, la nivel parlamentar,universul secretsă nu mai conspire în favoarea lor.

Pentru prima oară după 1990, alegerile locale şi parlamentare din această toamnă nu vor mai dadoar învingători şi învinşi. Ci mai ales câţiva supravieţuitori.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri