Final jenant in Afacerea "Motorola"

vineri, 12 aprilie 2002, 23:00
2 MIN
 Final jenant in Afacerea "Motorola"

Puterea continua sa stearga pacatele clientilor politici. Ieri, Curtea Suprema de Justitie (CSJ) a constatat incetarea procesului penal in cazul Motorola, considerind ca faptele celor zece inculpati in dosar s-au prescris. Zece persoane – printre care si generalul Victor Athanasie Stanculescu, fost ministru al Apararii – au fost judecate pentru prejudicierea Ministerului Apararii Nationale (MApN) cu peste sase milioane de dolari prin achizitionarea statiilor Motorola, prin intermediul Ministerului Agriculturii. Dupa ce instanta suprema a dat sentinta in cazul "Motorola", generalul Victor Athanasie Stanculescu a declarat presei ca decizia judecatorilor este cea pe care a asteptat-o, dar ca pledeaza in continuare "nevinovat" pentru faptele imputate. "Din punctul de vedere al frumusetii actului juridic, asta era de asteptat", a spus generalul Stanculescu, adaugind: "Te erodeaza un astfel de proces, chiar daca ai antrenament in acest sens".
Potrivit rechizitoriului, Ion Afendulis – patronul societatii Alfa Bit Bucuresti, Stefan Simion Nasui – patronul societatii Ageximco Bucuresti, Petre Sinescu – fost director la IPO Tulcea, colonelul (r) Emil Vladoiu, colonelul (r) Gheorghe Stefan si locotenent-colonelul (r) Monel Marian Badea au fost acuzati de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, fals intelectual si uz de fals. De asemenea, generalul de brigada (r) Gheorghe Anton, generalul de brigada (r) Neculai Matei si generalul (r) Victor Athanasie Stanculescu au fost acuzati de abuz in serviciu contra intereselor publice, iar Ioan Tipu – fost ministru al Agriculturii si Alimentatiei – de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice. Conform actului de trimitere in judecata, de la bugetul MApN a fost luata suma de 213.754.000 de lei (adica 6.172.509 de dolari, la un curs de 34,6 lei/dolar). Daca afacerea nu ar fi fost incheiata prin mai multi intermediari (Alfa Bit Bucuresti, Ageximco Bucuresti, IPO Tulcea si American International Radio Inc SUA), ci direct cu furnizorul (firma Motorola), contractul nu ar fi depasit 600.000 dolari, au afirmat procurorii.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii