Finala pentru locul patru
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 30.07.2021

Finala pentru locul patru

GALERIE
marin-razvan-romania-armenia
  • marin-razvan-romania-armenia
- +

 

Astăzi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, România – Armenia în preliminariile Cupei Mondiale din 2018
 
 
 
 
Primul dintre cele patru meciuri menite să consfinţească şi matematic comportarea modestă a tricolorilor în această campanie de calificare pentru Mondialul rusesc se dispută în această seară pe Arena Naţională, contra Armeniei. Naţionala caucaziană este singura învinsă de reprezentativa noastră în cele şase partide de calificare disputate până acum. În toamnă, la Erevan, tricolorii au învins o echipă în degringoladă, rămasă în zece oameni încă din primul minut, când Andonian a fost eliminat. Penaltiul marcat de Stancu şi încă două goluri rapide marcate de Adi Popa şi Răzvan Marin au marcat evoluţia celor două echipe, românii câştigând cu 5-0. Că valoarea armenilor nu este aceea etalată atunci, dovedeşte şi faptul că tot formaţia lui Artur Petrosian, în meciul următor, a fost pe punctul de a învinge sau chiar de a face meci egal pe terenului Poloniei, cea care domină autoritar grupa E şi este aproape sigur calificată direct la Mondialul rusesc.
 
 
Patru partide s-au disputat, până acum, între România şi Armenia. În preliminariile Cupei Mondiale din 2006, un nefericit 1-1 la Erevan a consfinţit sfârşitul celui de-al doilea mandat al lui Anghel Iordănescu la naţională. În returul de la Bucureşti, tricolorii au câştigat cu 3-0, iar peste un an s-au impus şi într-un amical disputat cu Cipru 2-0. Al patrulea este, până acum, performanţa majoră a lui Christoph Daum în aceste preliminarii. Realitatea este că, în aceste momente, pe Arena Naţională, se aşteaptă tranşarea disputei fără importanţă pentru locurile IV-V în grupă. Fireşte, şanse de calificare ar mai fi, dacă tricolorii ar câştiga toate partidele din grupă, cu Armenia şi Kazahstan acasă, cu Muntenegru şi Danemarca în deplasare, însă este foarte posibil ca nici măcar locul II în grupă să nu furnizeze speranţa barajului. Aşa că selecţionerului german nu i-a rămas altceva decât să încerce noi experimente. Dacă posibila titularizare a lui Băluţă (la concurenţă cu Maxim) este de aplaudat, introducerea lui Stanciu la închidere alături de uzatul Pintilii reprezintă o formulă inedită, dacă nu cumva Herr Daum va încerca în unele momente să se joace cu modului “4-1-4-1”. Oricum, experientele din zona vecină cu apărarea sunt riscante, când anihilarea excelentului Henrik Mhitarian este o condiţie sine qua non a succesului.
Altfel aşteptăm o victorie românească, măcar să ne mai îndulcească despărţirea de Christoph Daum. Cât despre calificare, e bine să fim oleacă mai sobri. În aceeaşi zi, la aceeaşi oră şi în aceeaşi grupă E au loc partidele Kazahstan – Muntenegru şi Polonia – Danemarca, adevăratul derby al grupei.
 
Daum: “Nu cerşesc un loc de muncă”
Selecţionerul Christoph Daum a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că poate discuta despre situaţia sa, dacă va rămâne sau nu la conducerea echipei naţionale, după dubla cu Armenia şi Muntenegru. El a subliniat că nu "cerşeşte" un loc de muncă. "După un an, am o imagine mai clară asupra fotbalului românesc, ce înseamnă mentalitatea fotbalului românesc. Acum sunt mult mai pregătit pentru această misiune decât în momentul în care am preluat naţionala României. La acel moment am vorbit cu mulţi experţi, acum am dobândit o cunoaştere mult mai profundă. Acum esenţial este meciul cu Armenia, după această dublă putem discuta orice, dacă rămân, dacă plec... Pot să vă asigur însă că nu cerşesc un loc de muncă. Am responsabilitatea lucrurilor până la un punct, dar am şi eu limitele mele", a spus Daum. . Selecţionerul a menţionat că jucătorii sunt gata să dea totul în cele două meciuri din zilele următoare. "Mâine vom folosi un sistem defensiv care să se poată transforma pe durata partidei în funcţie de evoluţie. Cred că nu am greşit când am folosit sistemul cu trei fundaşi centrali cu Polonia şi Danemarca, dar faptul că nu am câştigat e cu totul altceva. Am încredere că jucătorii dau maximum, tot ce pot în acest moment, şi le mulţumesc pentru cum reacţionează, pentru că sunt gata să dea totul pentru România", a adăugat el.
 
Formaţiile probabile
România: Tătăruşanu – Benzar, Chiricheş, Toşca, Ganea -  Pintilii, Stanciu – Chipciu, Băluţă, Stanciu – Andone.
Armenia: Beglarian – Manuciarian Andonian, Grigorian, Dagbaşian – Mkoian, Voskanian – Korian, Mhitarian, Pinheiro – Ozbiliz.
Arbitru: Ivan Bebek (Croaţia).

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Florin Cîţu, un politician cinic sau o marionetă?

Cosmin PAȘCA

Florin Cîţu, un politician cinic sau o marionetă?

Cîţu pozează în elevul cuminte, olimpicul şcolit în străinătate, care vrea să scape partidul de "golanul" Orban.

Filmuletul zilei

opinii

LINGVIŞTI

Codrin Liviu CUȚITARU

LINGVIŞTI

A fost un spectacol total, în urmă cu doi ani, la ultimul doctorat face-to-face la care am participat, doctoratul tînărului meu coleg Tristan Momela.

Mărgelele de sticlă

Bogdan ILIESCU

Mărgelele de sticlă

Învăţătoarea o întreabă pe fetiţa de 6 ani, la ora de desen: "Ce desenezi?"  Fetiţa răspunde: "Îl desenez pe Dumnezeu."  Învăţătoarea îi spune: "Dar nimeni nu ştie cum arată Dumnezeu." Iar fetiţa îi răspunde: "O să afle imediat!" (From Ken Robinson’s public talk at TED)

Angela

Nicolae TURTUREANU

Angela

Tot mai puţini cronicari, vechi şi noi. Tot mai puţini noi între noi, care mai respirăm duhul acelei împreună-lucrări, CRONICA VECHE numită. Şi tot mai multe punctele de suspensie.

pulspulspuls

Ne-a scris premarele: of, iar s-a înfierbântat asupra nopţii...

PULS

Ne-a scris premarele: of, iar s-a înfierbântat asupra nopţii...

Băbăeţi, sau măi fetelor care vă ocupaţi de mesajele publice ale premarelui, mai opriţi-l, măi, din beţia de cuvinte pe şefu’, că în ultima vreme o ia cam des pe ulei, mai ales când îl apucă actul ratat pe seară! Iaca, de-un par egzamplu, am văzut alaltăseară ditamai scrisoroiul destinat gazetei noastre şi semnat de premare, cântărind nu mai puţin de 3.300 de semne (aproape două file dactilo, pentru cei mai familiarizaţi cu bătrâna maşină de scris), în care am trântit căciula în vreo 3-4 rânduri de bătătură, râzând de stilul puerilo-ridicolo-comunist în care era redactată misiva, presărată ici-colo cu răutăţi sau jigniri clar învăţate de la amicul buhai şantajist. 

Caricatura zilei

30 km/h

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.