Or, pentru aceasta era nevoie de anumite resurse financiare, a căror identificare, în contextul economic de atunci, devenea cât se poate de dificilă. Totuşi, ministrul de război de la acea vreme, Generalul Artur Văitoianu, avea să propună Regelui (Raport No.960/M.Of. No.7 din 25 Aprilie 1919) decretarea creării unui fond de rezervă şi de rulment menit să ducă la atingerea scopului amintit. Decretul-Lege în cauză n-a întârziat să apară (fiind dat în Bucuresti, la 24 Aprilie 1919, sub semnătura Regelui Ferdinand – No.1596), şi aducea, aşa cum avea să se vadă în anii ce au urmat, o rezolvare notabilă a problemei. Mai precis, se constituia un fond al Serviciului foto-cinematografic al armatei, gestionat de către Secretariatul general al ministerului de răsboi şi Direcţiunea geniului. În cadrul acestuia intra o sumă de pornire cifrată la 243.712,51 lei, provenită din „lichidarea socotelilor veniturilor produse până în prezent de reprezentaţiile cinematografice”.

Totodată erau reglementate şi alte surse, între care încasările din vânzări/închirieri de fotografii ori filme şi primirile de donaţii etc. Decretul stipula că se puteau adăuga subvenţiile şi creditele bugetare. De menţionat că, pentru simplificare şi operativitate, tranzacţiile legate de vânzările de fotografii şi închirierile de filme ori de vânzarea materialelor casate de Serviciul foto-cinematografic militar puteau să se facă şi în baza „licitaţiei orale”. Spre a ne forma o imagine asupra sumei de pornire de cca. un sfert de milion lei, amintită mai sus, să spunem că în anul 1919 (v. M.Of. No.286 din 2 Aprilie 1919), salariul lunar al unui şef de birou din Ministerul de Interne era de 400 lei, iar al unui funcţionar din Ministerul Industriei şi Comerţului nu depăşea 500 lei.