Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Firea le-a cerut celor doi medici demisionari de la Spitalul Colentina să revină asupra deciziei

GALERIE
medici demisionari
  • medici demisionari
- +

Primarul general Gabriela Firea le-a propus celor doi medici demisionari de la Spitalul Clinic Colentina, Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, să-şi reconsidere decizia, doctorului Gobej propunându-i să preia interimar conducerea Secţiei de Neurochirurgie a unităţii medicale. De asemenea, Firea le-a solicitat să facă o propunere pentur funcţia de manager, aceasta fiind medicul Lelia Iliescu.

Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat conducerii ASSMB să îi prezinte până vineri, 8 septembrie, un raport detaliat referitor la problemele de personal şi dificultăţile în derularea procedurilor de achiziţii de materiale medicale cu care se confruntă Spitalul Colentina.  „Am avut o discuţie constructivă şi corectă cu domnii doctori Gobej şi Bica. Medicii trebuie ajutaţi în activitatea lor pentru că de ei depinde viaţa pacienţilor. Le-am adresat rugămintea de a reconsidera decizia de a demisiona şi i-am asigurat de tot sprijinul meu", a declarat Firea.

Ea i-a propus doctorului Gobej să preia interimar postul de şef de secţie Neurochirurgie. În acelaşi timp, le-a solicitat celor doi medici să îi facă o propunere pentru un director medical interimar al spitalului Colentina. Medicii Gobej şi Bica au propus-o pe doctoriţa Lelia Iliescu. "Pentru mine, ca şi pentru dumneavoastră, primează binele ceăţeanului, al pacientului, iar politizarea acestui domeniu nu poate fi benefică. Referitor la criza de personal la care faceţi referire, vă informez că am solicitat urgentarea procedurilor de suplimentare a posturilor în spitalul Colentina. Totodată, potrivit legii, în următoarea perioadă, se vor organiza şi concursurile de ocupare a posturilor de manager pentru toate cele 19 spitale aflate in subordinea PMB", a spus Gabriela Firea.

Medicii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, au demisionat, luni, invocând faptul că, odată cu schimbarea managementului unităţii medicale, în ianuarie 2017, lucrurile au dus spre distrugerea secţiei, în prezent activitatea la neurochirurgie fiind un act de uzură extraordinară. Ei reclamă că au fost refuzate operaţiile a 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe, în condiţiile în care în 2017 ar fi urmat să fie făcute 600 de intervenţii chirurgicale, şi că personalul secţiei este supus unei hărţuiri permanente, iar că fiecare chirurg poate opera doar o dată sau de două ori pe săptămână, până la ora 15.00. Ionuţ Gobej şi Dorin Bica au mai afirmat că pacienţii au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, programului operator restricţionat şi a lipsei de medicamente şi consumabile. Managerul Spitalului Colentina din Capitală, Bogdan Andreescu, a fost demis la începutul lunii ianuarie pe motiv că i-ar fi ţinut pe pacienţi în frig în saloane, conform anunţului făcut atunci de primarul general Gabriela Firea, Silvi Ifrim preluând interimatul.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri