Firma din Iaşi care a lucrat la Podul de la Brăila: creştere de 6 ori a cifrei de afaceri. A făcut bani frumoşi şi la aeroporturile Craiova şi Iaşi
Creşteri pe linie pentru constructorul ieşean Avinci, specializat în construcţia de clădiri civile şi industriale, cu sediul în satul Brătuleni, parcul industrial Miroslava: anul trecut a avut o cifră de afaceri mai mare cu 67,5% şi un profit net mai mult decât dublu comparativ cu anul 2022, în timp ce numărul angajaţilor a crescut şi el şi se apropie de 100, potrivit calculelor făcute de „Ziarul de Iaşi” pe baza datelor financiare ale companiei, depuse recent la Ministerul Finanţelor Publice.
O privire spre anul 2018, când compania a început să înregistreze afaceri de două cifre, arată majorări de până la 6 ori a cifrei de afaceri în 2023, fiind cel mai bun rezultat financiar de până acum.
Implicată în lucrări la Aeroportul Craiova. A lucrat şi la T4
În prezent, firma locală este implicată în lucrări pentru noul terminal al Aeroportului Internaţional Craiova şi construcţia noii fabrici din Miroslava a celor de la Misavan şi Quimicas Quimxel SL (Spania), dar în portofoliul lor se regăsesc şi alte lucrări majore. Cele mai recente proiecte finalizate sunt la Terminalul T4 al Aeroportului Internaţional Iaşi, care va deveni operaţional la sfârşitul acestei săptămâni, şi Podul peste Dunăre de la Brăila, inaugurat anul trecut.
Conform situaţiei financiare pe anul 2023, compania Ag Steel Building & Cladding (Avinci), controlată de Ciprian Covalciuc, a raportat o cifră de afaceri pe anul trecut de aproape 65,5 mil. lei, echivalentul sumei de 13,2 mil. euro, şi un profit net de circa 2,6 mil. lei, aproximativ jumătate de milion de euro. Numărul mediu al angajaţilor a ajuns la 94 la sfârşitul anului 2023, de la 89 cu un an în urmă, după cum mai reiese din bilanţurile societăţii ieşene.
Profit dublu
În 2022, afacerile au fost de 39,1 mil. lei (cca 7,9 mil. euro), iar câştigul net de 1,2 mil. lei (cca 240.000 euro), ceea ce înseamnă o creştere a acestor indicatori de 67,5%, respectiv 116,6% în 2023. De altfel, 2022 a fost anul în care firma a depăşit pragul de un mil. lei profit net, după un avans de 82% la închiderea exerciţiului financiar din acel an faţă de anul 2021.
Ag Steel Building & Cladding SRL a fost înfiinţată în 2012 şi operează şi în alte ţări din Europa. Numele lor apare şi în alte proiecte importante pe plan local cum ar fi Palas Iaşi, Iulius Mall Iaşi şi Suceava, Family Market Bucium şi Family Market Miroslava, Mennekes şi Parcul Solo Leţcani (cumpărat de Grupul Oresa în urmă cu trei ani).
Publicitate și alte recomandări video