Firmele care au depus oferte pentru proiectarea Spitalului Regional sunt ţinute la secret
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Firmele care au depus oferte pentru proiectarea Spitalului Regional sunt ţinute la secret

GALERIE
SRU
  • SRU
- +

Ministerul Sănătăţii (MS) refuză să pună la dispoziţia presei numele companiilor care au depus oferte pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) Iaşi. Termenul de depunere a ofertelor a fost 29 martie, dar nici până astăzi MS nu a publicat informaţia în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP).

Autoritatea centrală, condusă de Ioana Mihăilă (USRPLUS), a dat dovadă de lipsă de transparenţă şi în urma unei solicitări a „Ziarului de Iaşi“ în baza Legii 544/2001.

„Potrivit prevederilor Art. 217 alin (4) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, dosarul achiziţiei nu are caracter public, procedura nefiind finalizată“, se arată în răspunsul sec oferit de MS la o solicitare trimisă de „Ziarul de Iaşi“ pe 30 martie: biroul de comunicare a avut nevoie de 42 de zile pentru a formula un astfel de răspuns.

Inutil de precizat că soli­citarea nu a fost făcută pentru dosarul de achiziţie, această documentaţie fiind publică după atribuirea contractului, conform Legii 98/2016. În actul normativ citat de MS nu se face nicio referire la faptul că numele ofertanţilor trebuie să rămână secrete.

Autoritatea centrală a ţinut „la secret“ şi numele participanţilor la licitaţia pentru proiec­tarea SRU timp de aproape un an. Fiind un proiect cu o valoare estimată semnificativă (500 milioane euro), licitaţia pentru proiectarea lucrărilor se desfăşoară în două etape: până în februarie 2020 au fost depuse candidaturi, iar până în martie 2021 au fost înaintate ofertele efective. Anul trecut, MS a refuzat, în mai multe rânduri, să facă public numele participanţilor la licitaţie: abia în ianuarie 2021 a fost postată această informaţie în SICAP.

În prezent, este cunoscut doar faptul că, în prima etapă a licitaţiei, s-au înscris opt asocieri de firme în care sunt implicate nu mai puţin de 50 de companii. Firmele sunt din ţări precum Româ­nia, Italia, Turcia, Franţa, Belgia, Ger­mania, Marea Britanie, SUA, Republica Moldova şi, nu în ultimul rând, Australia.

În a doua etapă a licitaţiei, până la 29 martie, cele opt asocieri trebuiau să depună ofertele, termenul de evaluare a acestora fiind mijlocul lunii iunie. La acest mo­ment, în urma refuzului MS de a transparentiza licitaţia, nu sunt cu­noscute numele firmelor care au in­trat în „finala“ procedurii.

Contractul pentru proiectarea lucrărilor la SRU Iaşi are o valoare de circa 15 milioane euro, fiind finanţat din fonduri europene.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joe Biden întâlneşte lumea

Lucian DÎRDALA

Joe Biden întâlneşte lumea

Lipseşte, deocamdată, o întâlnire la vârf cu liderul chinez, dar probabil că în viitor se va discuta despre un moment şi un cadru adecvat de desfăşurare. În orice caz, patru din cinci înseamnă destul de mult.

Filmuletul zilei

opinii

Metastazele democraţiei

Florin CÎNTIC

Metastazele democraţiei

Una dintre marile enigme ale corpului uman e mecanismul prin care celulele vii se dau peste cap şi în loc să genereze în continuare viaţă încep să se adune în tumori maligne care duc la distrugerea completă a organismului. Acest proces ciudat poartă numele de cancer.

Generaţii... generaţii...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Generaţii... generaţii...

Fac parte din generaţia care simţea fiori când în liceu, din întâmplare, puneam mâna pe clanţă odată cu o colegă de clasă; o generaţie care era scoasă la tablă şi nu se simţea umilită - dimpotrivă, scria cu mândrie în faţa clasei; generaţia care nu mergea cu maşina la şcoală (nu că ar fi un defect mersul cu maşina la şcoală), ci îngrămădit în autobuzul de navetişti; o generaţie care scria jurnale în secret pe care le împărtăşea numai celor mai buni prieteni şi prietene, căci se cultivau prieteniile pe atunci, prietenii care aveau să ţină o viaţă, transformate în ceva aşa frumos şi greu de descris; o generaţie care se ruşina să stea pe scaun în autobuz când un adult era în picioare; o generaţie care învăţa singură, părinţii nu se pricepeau la chimie şi fizică, iar bani pentru meditaţii nu prea erau; o generaţie crescută cu frica de părinţi, care frică cu anii s-a transformat în respect şi iubire - la fel şi cu profesorii (nu că acum tinerii nu şi-ar iubi părinţii, poate şi profesorii).

Orchestratorul

Alex VASILIU

Orchestratorul

Astăzi mă voi referi doar la orchestrator pentru că el a fost, a rămas, în multe cazuri, al doilea autor al unei piese, ori lucrări muzicale mai ample. Uneori, chiar cel mai important. Dacă este să ne gândim mai întâi la genul muzicii aşa-zis uşoare, orchestratorul a făcut minuni. Sigur, depinde şi de cine ascultă. Dacă melodia solistului vocal este frumoasă, uşor de reţinut, lirică sau în tempo (ritm) mişcat, unii dau puţină atenţie comentariului orchestral, aproape că nici nu-l observă.

pulspulspuls

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iote că vrem să fugim unde om vedea cu ochii după alt subiecţel în afară de ăsta cu dosare penale pentru aleşii locali, dar numai nu reuşim, of, of, căci iar apare ceva nou, neştiut până acuma. 

Caricatura zilei

Bloc la cimitir

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.