De Business

Punem punctul pe știi

Firmele de pompe funebre ar putea scumpi înmormântarea. Motivul: bani mai mulți de la stat pentru ajutorul de deces

vineri, 13 martie 2026, 04:21
4 MIN
 Firmele de pompe funebre ar putea scumpi înmormântarea. Motivul: bani mai mulți de la stat pentru ajutorul de deces

Valoarea ajutorului de deces influențează adesea și costul serviciilor funerare. Cum statul ar putea acorda mai mulți bani familiilor care pierd pe cineva apropiat, peste 9.000 de lei, foarte probabil vor crește și prețurile pentru înmormântare.

În proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2026 (anexă la buget), câştigul salarial mediu brut pe economie utilizat în calcule este de 9.192 lei pe lună. Ajutorul de deces este stabilit anual și nu poate fi mai mic decât câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.

Astfel, după intrarea în vigoare a legii, ajutorul de deces va fi de 9.192 de lei în cazul decesului unui asigurat sau pensionar, cu 572 de lei mai mult decât în prezent. În situația decesului unui membru de familie al acestuia, ajutorul va fi 4.596 de lei, adică jumătate din această sumă. Înseamnă că statul va da cu 286 de lei mai mult față de suma actuală. În prezent, ajutorul de deces este de 8.620 de lei pentru pensionari sau persoane asigurate, iar pentru decesul unui membru de familie suma este 4.310 lei. Proiectul Legii bugetului pentru 2026 a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor în data de 10 martie 2026. Suma poate fi modificată atunci când se aprobă bugetul final.

Creșterea ajutorului poate aduce și înmormântări mai scumpe

În practică, firmele de servicii funerare își construiesc multe dintre pachete aproape de valoarea ajutorului de deces, deoarece aceasta este suma pe care familia o primește de la stat.

Atunci când ajutorul crește, există riscul ca și prețurile pentru înmormântare să urce. Casa Județeană de Pensii Iași a anunțat programul pentru plata ajutoarelor de deces prin casierie.

„Începând cu data de 02 martie 2026, plata ajutoarelor de deces prin casierie se va face astfel: pentru cererile depuse în intervalul 08:00 – 12:00, plata se va face în ziua lucrătoare următoare, în intervalul 10:00 – 14:00. Pentru cererile depuse în intervalul 12:00 – 14:00 (12:00 – 13:00 vinerea), plata se va face în două zile lucrătoare”, au transmis reprezentanții instituției ieșene.

Potrivit articolului 115 din Legea nr. 360/2023, ajutorul de deces trebuie plătit în termen de maximum trei zile lucrătoare de la solicitare, de către casa teritorială de pensii competentă. Plata se poate face și prin virament bancar, în cazul persoanelor fizice care solicită acest drept.

Cine poate cere ajutorul de deces

Ajutorul de deces poate fi solicitat de orice persoană care dovedește că a suportat cheltuielile de înmormântare. Aceasta poate fi soțul, copilul, părintele sau o persoană juridică, dacă prezintă documente care arată că a plătit pentru înmormântare.

Ajutorul se acordă și în cazul decesului unei persoane care, în ultimele 6 luni înainte de deces, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această perioadă.

Legea reglementează și situația în care persoana decedată nu era asigurată sau pensionar, dar era membru de familie al unui asigurat sau pensionar. În acest caz, statul acordă jumătate din suma ajutorului de deces.

Cine este considerat membru de familie

Conform legislației, membrii de familie pentru care se poate acorda ajutorul de deces sunt soțul sau soția, precum și copiii – proprii, adoptați, aflați în plasament sau încredințați spre creștere. Copiii pot beneficia de acest ajutor până la vârsta de 18 ani, iar dacă își continuă studiile, până la 26 de ani. De asemenea, dacă un copil nu mai poate munci din cauza unei boli, ajutorul poate fi acordat și după această vârstă. Totodată, ajutorul de deces poate fi acordat și pentru părinții sau bunicii oricăruia dintre soți. Pentru a primi bani de la stat, solicitantul trebuie să dovedească faptul că era asigurat sau pensionar la data decesului membrului de familie.

Ajutorul de deces se acordă și în cazul în care persoana decedată se afla în concediu pentru creșterea copilului, până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copilului cu dizabilități. Important este ca persoana să fi fost asigurată în sistemul public de pensii înainte de intrarea în concediu.

Ce acte sunt necesare

Pentru obținerea ajutorului de deces sunt necesare certificatul de deces și documentele care dovedesc plata cheltuielilor de înmormântare, cum ar fi facturi sau alte documente justificative. Cererea se depune la casa de pensii competentă, în funcție de domiciliul solicitantului. Un aspect important este că ajutorul de deces nu este condiționat de un anumit stagiu de cotizare. Dacă persoana decedată era asigurată sau pensionar, ajutorul poate fi solicitat indiferent de perioada în care aceasta a contribuit la sistemul public de pensii.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii