anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Firmele ieşene nu prea s-au înghesuit să ceară subvenţii pentru programele de ucenicie

GALERIE
program ucenicie
  • program ucenicie
- +

Firmele din judeţul Iaşi care au nevoie de specialişti, dar nu îi găsesc pe piaţa muncii, au posibilitatea să primească bani de la stat dacă aleg să îi „şcolească” la locul de muncă. 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi acordă o subvenţie în valoare de 2.250 de lei/lună de ucenic/stagiar angajatorilor care încadrează, prin programe de ucenicie sau stagii de practică, şomeri non-NEET (cu vârsta peste 25 de ani), urmare a proiectului „UNIT 5 RMD şi RMPD – Ucenicie şi stagii pentru şomerii non-NEET din regiunile mai dezvoltate şi mai puţin dezvoltate”, implementat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă în perioada 05.04.2019 – 04.10.2022.  

La nivelul judeţului Iaşi, din aprilie 2019 şi până în decembrie 2020 au fost înregistraţi 17 agenţi economici care au solicitat subvenţionarea locurilor de muncă pentru organizarea programelor de ucenicie în meserii de nivel 2 şi 3, pentru 163 de ucenici, au transmis pentru „Ziarul de Iaşi” oficialii AJOFM Iaşi. Valoarea totală a cererilor de rambursare este de 3,4 milioane de lei. Bugetul total al proiectului la nivel naţional se ridică la 355,8 milioane de lei, fiind cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020. Obiectivul principal îl reprezintă îmbunătăţirea posibilităţilor de încadrare a minimum 9.617 de şomeri, inclusiv persoane din mediul rural sau care aparţin minorităţii roma, informaţi, consiliaţi şi profilaţi de către AJOFM, înregistraţi la Serviciul Public de Ocupare.

Firmele beneficiază la cerere de această subvenţie pe toată durata contractului de ucenicie/stagiu încheiat, astfel: pe o perioadă de la 6 luni la 3 ani pentru contractele de ucenicie, perioada variind în funcţie de nivelul de calificare (cu condiţia menţinerii raporturilor de muncă ale acestor categorii de persoane), şi pe o perioadă de 6 luni pentru contractele de stagii. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Alexandru LĂZESCU

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Războiul din Ucraina nu a făcut decât să amplifice crize globale deja existente; în condiţiile unui nou Război Rece, iluziile că mai este posibil modul de viaţă din trecut şi mai pot fi menţinute politicile sociale generoase, deja nesustenabile, trebuie abandonate.

opinii

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Ciprian IFTIMOAEI

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Orice demers ştiinţific, implicit sociologic, începe cu definirea conceptelor, cu o definiţie, pentru ca toată lumea să ştie despre ce vorbim. În cazul ne faţă, trebuie să lămurim ce este o „problemă” şi ce anume o face să fie „socială”. De pildă, consumul de alcool sau droguri poate să fie o problemă individuală sau poate să devină socială la un moment dat. În genere, problema socială este un dezechilibru, o disfuncţie la nivelul societăţii, sau un eveniment care afectează oamenii negativ, despre care există percepţia că poate fi rezolvată prin anumite măsuri din partea statului (strategii, politici, metode, tehnici şi proceduri de intervenţie) şi/sau din partea mediului neguvernamental.

Sportul alb şi Războiul negru

Michael ASTNER

Sportul alb şi Războiul negru

A iscat ceva vâlvă decizia organizatorilor turneului de mare şlem de la Wimbledon, atunci când au decis să nu permită participarea jucătorilor şi jucătoarelor din Rusia şi din Belarus. 

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.