Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Fiul preotului Zugravu din Tg. Frumos, acuzat de trafic de droguri, scapă de puşcărie

GALERIE
zugravu
  • zugravu
- +

Acuzat de trafic de droguri, fiul unui preot din Târgu Frumos a scăpat de puşcărie. 

Tribunalul ieşean a pronunţat sentinţa în cazul unui grup de traficanţi care comercializau cantităţi importante de droguri în Iaşi, Hârlău şi Târgu Frumos. O parte din droguri erau „producţie proprie”. La începutul lui septembrie 2020, procurorii DIICOT şi poliţiştii judiciari au efectuat 18 percheziţii pe raza judeţului, la domiciliul uor persoane bănuite de trafic de droguri. Cu această ocazie, au fost identificate două sere, în Feredeni şi Hârlău, în care se cultiva cannabis. Numai din sera de la Feredeni, aparţinând lui Mihai Ceucă, au fost transportaţi peste 40 de saci cu plante. În urma percheziţiilor, achetatorii au ridicat peste 200 kg plante de cannabis, cocaină, MDMA şi Ecstasy. În dosar au fost inculpaţi şase membri ai grupului, cultivatori şi distribuitori.

Printre aceştia se afla şi Iulius Zugravu, fiul unui cunoscut preot din Târgu Frumos. Şi fratele acestuia avusese probleme similare cu legea. După decesul său într-un accident rutier, Iulius Zugravu îi preluase practic rolul atât în afacerea legală, administrarea unei discoteci, cât şi în cea conexă, traficul de droguri. Procurorii i-au acuzat pe cei şase că, în mod repetat, au achiziţionat cantităţi importante de MDMA şi Ecstasy pe care ulterior le-au comercializat în rândul tinerilor petrecăreţi, alături de cannabisul provenit din producţia proprie. Magistraţii Tribunalului au aplicat cea mai severă pedeapsă lui Gabriel Machidon, acesta fiind condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Alţi doi membri ai grupului, Petru Rusu şi Dan Hanganu, au fost şi ei condamnaţi la pedepse cu executare, de 3 ani şi 4 luni, respectiv 3 ani şi 8 luni de detenţie. Ceilalţi trei inculpaţi au scăpat cu pedepse cu suspendare. Zugravu a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni, Valerică Bologa la 2 ani şi 11 luni, iar Mihai Ceucă, principalul furnizor de cannabis, la doar 2 ani şi 6 luni de închisoare. În cazul acestora, instanţa a stabilit un termen de supraveghere de câte 4 ani.

„Apreciez că este o soluţie echilibrată, cel puţin în ceea ce îl priveşte pe clientul meu. Ne bucurăm că instanţa şi-a însuşit argumentele apărării pentru a hotărârî în acest sens”, a comentat Olivian Moroşanu, apărătorul lui Ceucă. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri