Flash
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 16.04.2021

Flash

GALERIE
rusescu-sevilla
  • rusescu-sevilla
- +

 

Laude pentru Rusescu
Tehnicianul echipei FC Sevilla, Unai Emery, l-a lăudat, joi seară, după victoria din meciul cu SC Freiburg, scor 2-0, pe românul Raul Rusescu, subliniind că acesta a făcut "20 de minute foarte bune" şi a reuşit să înscrie un gol. "Vrem competitivitate şi avem un lot mare la care să recurgem în Liga Europa şi în Cupă. Avem nevoie de toţi jucătorii şi este adevărat că Rusescu a jucat mai puţin, dar el a intrat în dinamică. Sigur, cel care se bucură cel mai mult pentru ce a fost azi este el, dar ne bucurăm şi noi. Sperăm că lucrurile vor merge în continuare bine pentru cei care au jucat mai puţin. Raul a avut o prestaţie foarte bună, a fost implicat şi a făcut 20 de minute foarte bune. Toate acestea sunt benefice pentru echipă", a spus Emery. Raul Rusescu a înscris un gol în meciul câştigat de FC Sevilla, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei SC Freiburg, în ultima etapă a grupei H a Ligii Europa. Rusescu, care a intrat pe teren în minutul 73, a înscris în minutul 90^4
 
Băcăuancele n-au realizat surpriza
Campioana României la volei feminin, Ştiinţa Bacău, a fost învinsă, joi, în deplasare, de formaţia elveţiană Volero Zürich, cu scorul de 1-3 (-16, -23, 26, -23), în penultimul meci din Liga Campionilor. În primele meciuri din grupa F, ştiinţa Bacău a fost învinsă de de formaţia poloneză Tauron MKS Dabrowa Gornicza, cu scorul de 0-3, a învins echipa elveţiană Volero, cu 3-2, după care a cedat, de două ori, cu 0-3 rusoaicelelor de la Dinamo Kazan. Ştiinţa Bacău mai are de disputat un singur meci în grupa F, cu Tauron Gornicza (în 17 decembrie, acasă).
 
Lupii s-au cuminţit după pauză
Echipa Lupii Bucureşti a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 9-20, de formaţia franceză Brive, într-un meci din etapa a patra a grupei a treia din Amlin Challenge Cup. "Lupii", care învinseseră la Bucureşti cu 18-13, sâmbătă, au deschis scorul în urma unei lovituri de pedeapsă transformate de Thomas Laranjeira. Florin Vlaicu a marcat din trei lovituri de penalitate şi scorul la pauză era de 9-3 pentru bucureşteni, păstreze avantajul până la pauză. Brive a jucat mult mai bine după pauză şi a întors scorul, reuşind două eseuri, ambele transformate, plus o lovitură de pedeapsă. În primele trei etape, echipa Lupii Bucureşti a înregistrat două înfrângeri, scor 12-13 cu Newcastle Falcons şi 13-18 cu Brive, şi o victorie, scor 37-15 cu Calvisano. Formaţia Lupii Bucureşti are programat următorul meci în 10 ianuarie, cu echipa italiană Calvisano.
Suporteri cu creier de alună
Doi suporteri au echipei West Ham au fost arestaţi pentru că au postat mesaje antisemite pe Twitter, după un meci cu formaţia Tottenham, a anunţat poliţia britanică. Mesajele celor doi, postate la 6 octombrie, făceau referire la Adolf Hitler şi la camerele de gazare. Un bărbat în vârstă de 24 de ani a fost arestat în Croydon, iar altul, de 22 de ani, în Wiltshire. În cadrul aceleiaşi anchete, la 5 decembrie a mai fost arestat un bărbat, care se află acum în libertate sub supraveghere. Anul trecut, fanii echipei West Ham au imitat, pe arena echipei Tottenham, zgomotele camerelor de gazare şi au scandat numele fostului fotbalist Paolo Di Canio, care saluta suporterii cu un gest precum cel al naziştilor. Aflat în nord-estul Londrei, clubul Tottenham are istoria legată de comunitatea evreilor.
Nadal ştie şi poker
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a câştigat, joi, primul său turneu de poker "live", un eveniment organizat în scopuri caritabile, la Praga. Nadal, care s-a îndreptat spre poker din vara anului 2012 când a fost accidentat, l-a depăşit la Praga, între alţii, şi pe canadianul de origine română Daniel Negreanu. "Tenisul este în continuare viaţa mea. Pokerul îl joc de plăcere. învăţ, dar în acelaşi timp încerc să fiu competitiv", spunea Nadal înainte de turneu. La concurs au participat şi fostul schior italian Alberto Tomba, precum şi vedetele fotbalului, Ronaldo şi Andrei Şevcenko.
Ghetele lui "Air", la licitaţie
Perechea de ghete purtată de Michael Jordan în timpul celebrului "meci al febrei", finala NBA din 1997, a fost vândută, joi, la licitaţie, cu 104.765 de dolari, a anunţat societatea americană Grey Flannel Auction. Identitatea cumpărătorului nu a fost dată publicităţii. În meciul al cincilea al finalei dintre Utah Jazz şi Chicago Bulls, Jordan a jucat deşi avea febră şi a reuşit 38 de puncte, contribuind la victoria celor de la Bulls, scor 90-88. În urma rezultatului Chicago Bulls a preluat conducerea la general cu 3-2, iar după meciul următor a câştigat titlul.
 
Nemţii îşi fac o bază în Brazilia
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a decis ca în vederea Cupei Mondiale din 2014 să fie construită în Brazilia, la Santo André, o bază de pregătire pentru naţionala Germaniei, informează cotidianul Bild. Potrivit sursei citate, în acest cartier general al echipei Germaniei, situat pe litoral, se vor afla 13 case, un teren de fotbal şi un centru de presă. Naţionala germană va putea folosi aeroportul din Porto Seguro, situat la 30 de kilometri sud de locul bazei de pregătire, pentru deplasările la Salvador, Recife şi Fortaleza, unde are programate meciurile din grupe. DFB ar fi primit bani din partea sponsorilor pentru construcţia complexului, ce va fi realizată de o firmă din München. Germania va evolua la Cupa Mondială din 2014 în grupa G, alături de Portugalia, Ghana şi SUA.
 
Ajutor de la FIFA pentru Filipine
FIFA va acorda un ajutor de un milion de dolari pentru reconstruirea bazelor sportive distruse de taifunul Haiyan, la 8 noiembrie, a anunţat, vineri, Federaţia Filipineză de Fotbal. "Suntem profund impresionaţi de această susţinere generoasă a FIFA, care îşi arată solidaritatea faţă de naţiunea noastră", a declarat preşedintele federaţiei din Filipine, Mariano Araneta. Taifunul Haiyan a devastat aproximativ 200 de oraşe din Filipine, provocând moartea a 6.009 persoane. Alte 1.179 de persoane au fost date dispărute. Federaţia filipineză a precizat că va întocmi o listă cu infrastructurile ce au suferit pagube în regiune, pentru a stabili unde vor ajunge fondurile de la FIFA. În ultimii ani, fotbalul a devenit tot mai popular în Filipine, ţară în care cel mai iubit sport este baschetul.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Radu POPESCU

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Dacă trăieşti în Republica Moldova şi afli că brusc se înfiinţează noi partide politice, atunci aceasta înseamnă - cu siguranţă - că ţara se pregăteşte de alegeri anticipate, chiar dacă nu toţi jucătorii politici ai momentului şi-o asumă. 

Filmuletul zilei

opinii

Un cuplu problematic

Alexandru CĂLINESCU

Un cuplu problematic

Acest delir aminteşte de campaniile frecvente în regimurile totalitare, când indezirabilii erau striviţi sub avalanşa de acuzaţii extrem de grave, ce puteau atrage condamnarea la moarte. Acum avem de-a face cu un exemplu de terorism intelectual, a cărui malignitate nu trebuie însă subestimată.

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

George PLEȘU

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

Acoperită de tăcerea asurzitoare a celei mai mari părţi din mediul universitar şi academic ieşean, agenda personală a managerului Ateneului a ajuns să ţină loc de politici culturale la Iaşi. Cu un primar aflat - la propriu - într-o permanentă goană după imagine, oportunitatea de a mai poza în faţa unui bust s-a dovedit o tentaţie irezistibilă. 

Cui prodest?

Nicolae CREŢU

Cui prodest?

Deşi eram hotărât să nu mai scriu decât poate cândva fi să se termine odată cu ea, pe o temă atât de bătătorită şi deprimantă, gândul iniţial fusese (dar nu neapărat ca titlu): cui prodest… pandemia? 

pulspulspuls

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Să rezolvăm mai întâi, vineri fiind şi aşteptând cu toţii uichendul, o chestiune administrativă peste care s-a trecut fără nicio observaţie săptămâna asta, fie ea laudativă sau critică. 

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.