Flash
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

vineri, 07.05.2021

Flash

GALERIE
chitu-andreea-judo
  • chitu-andreea-judo
- +

Judoka Andreea Chiţu, în echipa Europei
Echipa Europei, cu românca Andreea Chiţu în componenţă, a câştigat, sâmbătă, întrecerea de judo ECCO Challenge cu Asia la masculin şi feminin, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX. Competiţia ce a avut loc în Rusia a deschis sezonul internaţional de judo pe anul 2014.La categoria 52 kilograme feminin, Europa a fost reprezentată de Andreea Chitu, a cincea în ierarhia mondială a categoriei, care a întâlnit-o pe reprezentanta Asiei, japoneza Yuki Hashimoto, numărul 3 mondial. La jumătea meciului,Andreea  a reusit o agăţare de picior care a fost cotată cu cinci puncte, avantaj pe care Andreea a reuşit să-l păstreze până la sfârşit aducând totodata al doilea punct pentru Europa. Echipa Europei s-a impus cu 10-4.

Rusescu, gol şi "assist"
Atacantul Raul Rusescu a înscris un gol şi a dat o pasă decisivă în partida pe care echipa sa, Sporting Braga, a câştigat-o, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (3-0), în faţa formaţiei Belenenses Lisabona, în etapa a III-a a grupei C a Cupei Ligii Portugaliei, informează A Bola. Rusescu, care a jucat tot meciul, a înscris ultimul gol în minutul 82 şi a dat pasa decisivă la reuşita lui Rafa Silva din minutul 41. Celelalte goluri ale învingătorilor au fost marcate de Alan 2 (unul din penalty) şi Luiz Carlos. În urma acestei victorii, Sporting Braga a rămas lider în grupa C a Cupei Ligii Portugaliei, cu nouă puncte.
S-au amânat alegerile la handbal
Adunarea Generală de Alegeri de la Federaţia Română de Handbal (FRH), programată astăzi, a fost amânată din cauza condiţiilor meteorologice, informează site-ul oficial al forului handbalistic. FRH precizează că va anunţa în timpul util data, ora şi locul viitoarei Adunări Generale.  Cristian Gaţu (actualul preşedinte), Remus Drăgănescu (vicepreşedinte, director tehnic) şi Alexandru Dedu (fost preşedinte Liga Profesionistă de Handbal) sunt candidaţii pentru şefia FRH.
 
Falcao mai poate spera la Mondiale
Internaţionalul columbian al echipei AS Monaco, Radamel Falcao, a fost operat cu succes la genunchiul stâng, sâmbătă, la Porto, a anunţat clubul din Ligue 1, pe site-ul oficial. Conform chirurgului care a realizat intervenţia, José Carlos Noronha, "El Tigre"are aproximativ 50 la sută şanse de recuperare pentru Cupa Mondială. "Având în vedere faptul că mai sunt cinci luni, caracteristicile sportivului şi programul de recuperare pe care îl va face, estimez, poate exagerând, că are aproximativ 50 la sută şanse să fie refăcut pentru Cupa Mondială", a spus medicul portughez. Falcao s-a accidentat, miercuri seară, în prima repriză a partidei câştigate de AS Monaco, scor 3-0, în faţa echipei de liga a patra Chasselay, în 16-imile Cupei Franţei, meci în care columbianul a marcat un gol.

Gerson va debuta la Petrolul
Fundaşul brazilian Gerson Guimaraes Ferreira Junior a semnat un contract valabil în următorii trei ani şi jumătate cu Petrolul Ploieşti. Gerson, în vârstă de 22 de ani, a refuzat Anderlecht, Livorno şi Rapid Viena, pentru a veni la Petrolul, unde va purta numărul 35. "De câteva luni ştiam de intersul Petrolului pentru mine. Am venit pentru a câştiga eventul, mă motivează şi mai mult faptul că noua mea echipă are obiective îndrăzneţe. Am aflat de la colegi şi am văzut pe internet tot ce înseamnă aceast club, de la stadionul modern până la suporterii fanatici, care vin în număr mare la meciuri şi susţin echipa. Abia aştept să-i văd şi sper ca prestaţiile mele să-i mulţumească", a declarat Gerson. La rândul său, managerul sportiv al Petrolului, Marius Nicolae, susține că fundaşul este un mare câştig pentru formaţia lui Cosmin Contra.  Brazilianul, care în prima jumătate a sezonului a jucat sub formă de împrumut la Ferencvaros, va debuta la Petrolul cu ocazia amicalului împotriva ruşilor de la Anji Mahacikala
Mata a semnat cu Manchester United
Internaţionalul spaniol Juan Mata a semnat, sâmbătă seară, un contract cu gruparea Manchester United, a anunţat clubul englez, care precizează că transferul jucătorului de la Chelsea Londra s-a făcut în schimbul unei sume record, de 37,1 milioane de lire sterline."Sunt încântat că mă alătur echipei Manchester United. Anii petrecuţi la Chelsea au fost foarte fericiţi, dar a venit momentul unei noi provocări. United este locul perfect pentru mine şi sunt încântat că am şansa de a participa la faza următoare în istoria clubului. Chelsea este un club de top şi am acolo mulţi prieteni, dar şansa de a juca pentru Manchester United nu poate fi refuzată", a declarat Mata. Juan Mata era legitimat la Chelsea din 2011.
 
 
Un fundaş portughez la CFR
CFR Cluj a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, achiziţionarea fundaşului dreapta portughez Tiago Lopes, care a evoluat ultima oară la echipa de ligă secundă Covilha. La începutul săptămânii, presa portugheză notase că Tiago Lopes, în vârstă de 25 de ani, de la echipa de ligă secundă Covilha, va semna pe trei sezoane cu echipa CFR Cluj.  Lopes a evoluat în 26 de jocuri pentru echipa Covilha, în campionat, Cupa Portugaliei şi Cupa Ligi Portugaliei.  Pe de altă parte, meciul amical pe care CFR Cluj urma să-l joace cu bulgarii de la Ludogoreţ Razgrad a fost amânat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
 
Marş pentru Schumacher
Aproximativ 500 de persoane au participat, duminică, pe circuitul Spa-Francorchamps, la un marş de susţinere pentru fostul campion de Formula 1 Michael Schumacher, care a fost rănit grav într-un accident la schi.  "Prin acest marş dorim să transmitem energia pozitivă a tuturor acestor fani lui Michael Schumacher şi familiei sale, pentru ca pilotul să câştige cea mai importantă cursă a vieţii sale", a declarat organizatoarea evenimentului, o suporteră din Belgia, Heidi Hendrickx. Potrivit postului RTL-TVi, alături de fanii belgieni s-au aflat şi susţinători ai lui Schumacher veniţi din Franţa, Olanda, Anglia şi Germania.  Circuitul belgian este un loc cu o semnificaţie deosebită pentru fanii lui Michael Schumacher, a spus Hendrickx. Pe acest circuit a participat germanul la primul său Grand Prix de Formula 1, în 1991, şi a obţinut prima victorie, în 1992. De asemenea, Schumacher este cetăţean de onoare al oraşului Spa.
Împrumuturi de marcă la "ciocănari"
Mijlocaşul Antonio Nocerino şi atacantul Marco Borriello au fost împrumutăţi grupării West Ham de AC Milan, respectiv AS Roma, până la finalul acestui sezon, a anunţat clubul englez. Nocerino, selecţionat de 15 ori în naţionala Italiei, juca la AC Milan din 2011. Borriello a fost achiziţionat de AS Roma în 2010, iar de atunci a mai fost împrumutat de două ori, grupărilor Juventus şi Genoa.

 
Blaszczykowski s-a rupt
Borussia Dortmund va fi privată de serviciile mijlocaşului polonez Jakub Blaszczykowski până la finalul sezonului, fotbalistul suferind o ruptură de ligament încrucişat la genunchiul stâng, la meciul cu FC Augsburg, scor 2-2. "Nu am scăpat de ce mi-a fost frică: este ruptură de ligament încrucişat. Voi fi operat joi. Voi face totul pentru a reveni mai puternic", a scris jucătorul pe pagina sa de Facebook, după ce duminică a fost supus unui RMN.  Blaszczykowski s-a accidentat la un duel cu un adversar şi a fost înlocuit în minutul 6 de atacantul gabonez Pierre-Emerick Aubameyang. "Este un dezastru pentru noi şi mai ales pentru Kuba", a declarat tehnicianul Jürgen Klopp după meciul de sâmbătă seară.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Toni HRIŢAC

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Primarul foloseşte resursele patrimoniale şi juridice ale primăriei ca să-şi gestioneze destinul politic.

Filmuletul zilei

opinii

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

Marte

Neculai SEGHEDIN

Marte

Aşa cum românii au aşteptat în zadar sosirea americanilor (au venit, ce-i drept, dar cam târziu!), aşa şi pământenii au aşteptat invazia marţienilor până când s-au plictisit şi atunci au trimis ei diverşi emisari către planeta vecină.

De ce romanul? (I)

Nicolae CREŢU

De ce romanul? (I)

A trecut de mult vremea întrebării simptomatic reluate pe atunci „De ce nu avem roman?”. În zilele noastre mai că-ţi vine să (te) întrebi, în faţa producţiei de titluri, altceva: dar oare chiar avem atât de mulţi romancieri? Asta, înainte de a-i citi? După lectură, schimbând ceea ce e de schimbat: oare cum s-o fi explicând iluzia atâtor „romancieri” despre ceea ce scriu ai? Pentru că, la drept vorbind, proporţia de autentice romane din „avalanşa” editorială readuce percepţia realităţii la adevărata şi onesta ei măsură.

pulspulspuls

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Una bucăţică de analiză politico-mondenă de Bahlui pe ziua de azi, stimaţi telespectatori, dacă tot e ziua Izvorului Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roşie.

Caricatura zilei

Două măști

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.