
Norii s-au mai risipit și frigul s-a mai ostoit, fiindcă, totuși, ne apropiem de jumătatea lunii aprilie, așadar de jumătatea primăverii calendaristice. Vremea aprigă din ultima săptămână a lăsat loc (sau va lăsa, cât de curând) razelor de soare, ghioceii, leurda, ceapa verde, toporașii și bărdițele au dat tonul exploziei vegetale, crengile golașe din timpul iernii s-au transformat în adevărate sorcove de flori și frunze, iar pe tarabele micilor producători suveraniști de prin piețele patriei bananele și portocalele s-au ascuns sub movilițele de urzici. Am intrat bine în primăvară, anotimpul renașterii, iar calendarul ne strigă „Poimâine sunt Floriile!”. Importanta sărbătoare creștină încărcată de semnificații spirituale vine la pachet (ca mai toate, de altfel) cu niște tradiții populare care demonstrează că strămoșii se plictiseau și aveau nevoie de ceva care să le ocupe timpul – la vremea aia nefiind TikTok și alte prostii. Putem respecta tradițiile de Florii la parametrii maximi, fără incidente, doar ținând cont de experiența anilor trecuți:
* De Florii se scot din piept mărțișoarele purtate de pe 1 Martie și se atârnă pe crengile unui pom înflorit, apoi se scoate din casă zestrea fetelor și se aerisește. În noaptea de Florii 2024 au fost surprinși diverși cetățeni fără ocupație, care adunau din pomii înfloriți mărțișoarele, în scopul revalorificării. Tot atunci, deasupra multor localități s-au ridicat nori otrăvitori, verzui și gălbui, cu miros de naftalină, ieșiți din lăzile de zestre ale fetelor, scoase la aerisit (lăzile, nu fetele); în așezările în care n-au ieșit nori cu miros de naftalină s-au ridicat nori de molii, care au ros inclusiv lâna oilor din stâne, căciulile primarilor și actele contabile ale primăriilor.
* Prin Transilvania, fetele de măritat care își doresc noroc în dragoste pun sub un păr altoit o oglindă și o cămașă curată. Tot în 2024, tânăra de măritat Ramona Sfeclă a respectat obiceiul, folosind în acest scop oglinda de bărbierit a tatălui Gică și singura cămașă curată a acestuia, de mers la ocazii speciale. De Florii, Gică a fost invitat la onomastica prietenului Florin, dar nu și-a găsit cămașa preferată și nu s-a mai putut bărbieri, neavând oglindă, așa că a ajuns la petrecere în treningul său de mers la Operă, țepos pe față și nervos la culme. A doua zi și-a găsit oglinda și cămașa sub un păr altoit, motiv pentru care a prins-o pe Ramona, a tras-o de păr și a altoit-o cu cureaua.
* Tot de Florii, dar seara, fetele fierb busuioc, iar dimineața se spală pe cap cu fiertura, să le crească părul frumos; bătrânii (care, evident, cunosc orice, grație vârstei, calitate mai bună decât toate, decât studiile postuniversitare și decât capacitatea de a înțelege diverse fenomene din natură etc.) spun că oricine se spală pe cap fără apă descântată va albi ca florile din pomi. În 2023, Roxana Scamă a pus busuioc la fiert într-o cratiță; cât a lipsit puțin până la latrină, maică-sa a adăugat peste busuioc ulei, usturoi și bulion, făcând sos de paste. Din acest motiv, biata Roxana a fost nevoită să se spele cu apă de la robinet, deși citise că are clor; totuși, n-a albit, ci s-a făcut roșcată, deoarece a folosit o vopsea de păr bună.
* Aceiași bătrâni (omniscienți, în ciuda analfabetismului) spuneau și că mâțișorii de salcie (mugurii pufoși semi-deschiși, înainte de înflorire, ai „Salix L.” din familia Salicaceae) pot rezolva importante probleme din sistemul sanitar și din învățământ: cine va înghiți, de Florii, trei mâțișori, nu va suferi de gât, în vreme ce copiii bătuți de părinți cu nuiele de salcie vor deveni sănătoși și deștepți, chiar dacă nu vor călca pe la școală, preferând să bată mingea și să stea pe TikTok. După ce, în anii precedenți, mii de români s-au înecat cu puful, datina s-a adaptat: acum, mâțișorii se administrează ca supozitoarele ori se beau trei pahare de rachiu din mâțișori. Alte mii de români și-au zis că îi iese mai ieftin să-și bată copiii cu nuiele de salcie, decât să-i trimită să învețe carte; micuții au devenit deștepți și mulți au intrat în politică…
Publicitate și alte recomandări video