Florin Lăzărescu: Creația lui Behr e mai puțin grotescă decât iepuroii de Paște

Săptămâna asta (trecută – n. red.) a fost, fără îndoială, cu totul aparte în istoria recentă a Iașului, întrucât pare că mai toți ieșenii au fost prinși într-o discuție înaltă despre ce înseamnă arta și cum trebuie să fie ea.

Aparent, ieșenii – și când spun asta mă refer la majoritatea lor, îndeobște la cei care petrec o intensă și continuă viață culturală la mall – se cred pe departe cei mai bun esteticieni din lume. Iar sentința lor a căzut ca un topor peste instalația artistică a lui Clemens Behr de pe pietonalul orașului: e o mizerie, nu lucru artistic, costa mai puțin dacă ne luam unul de la Dedeman, prin urmare – cum îndeamnă unii dintre comentatori – „hai măi, oameni buni, să mergem să o dărâmăm“. Reacția lor e asemănătoare cu a unei babe de Ev Mediu, care găsește un obiect ciudat în curte, nu și-l poate explica și consideră instantaneu că i s-au făcut farmece.

Să fie clar: nu-s deloc vreun admirator al instalației respective, nu susțin că e artă de cea mai înaltă calitate. Am văzut altele mult mai interesante, mai bine definite, din această zonă a manifestărilor artistice. Însă nici nu pot fi de acord cu isteria generală de­clanșată de ea.

Cu mâna pe inimă, pot spune cel puțin un lucru bun despre creația lui Clemens Behr de pe pietonalul ieșean: e mai puțin grotescă și mai ieftină decât iepuroii de Paște cu care 99 % dintre contestatarii vehemenți ai insta­lației și-au făcut selfie. (…)

Ce vreau să zic – și nu cu aroganță – e că oamenii iritați de această instalație artistică îmi par că nu dețin minime cunoștințe despre arta contemporană, că habar n-au despre ce vorbesc, că judecă hand­balul după regulile fotbalului (indignați că ăia joacă punând mâna pe minge), pe principiul că-i același lucru, știm noi, doar e sport în care se marchează goluri.  (…)

Și nu propun să cădem în admirație din snobism, ci doar să-i dezlegăm rostul lucrării cu mintea limpede, după ce ne-am informat puțin, înainte de a vrea să-i dăm foc. Să vedem dacă nu cumva o avea o noimă și o perspectivă aparte asupra lumii. Pentru că, altfel, rămâne în discuție numai intoleranța instinctivă și totalitară a majorității față de ceea ce e diferit, față de ceea ce nu vrea să priceapă. Majoritate care – dacă ar fi să ne ghidăm după gusturile înalte stabilite de ea – ar putea decide, de exemplu, că toată lumea trebuie să asculte numai manele ori Smiley și să citească doar tabloide online. (…)

Citiți textul integral în Suplimentul de Cultură.

Publicitate și alte recomandări video