Florin Lăzărescu: Există o propoziție despre români ca­re să fie acceptată de toți românii?

Florin Lazarescu: „De Ziua Unirii am propus un mic experiment, o joaca cumva mai serioasa, pentru lista mea de pe Facebook, prin care sa aflu ce ne tine laolalta pe noi, romanii“. Iata ce a iesit!

„Chiar sunt curios, nu polemic: poate sa scrie cineva o propozitie simpla – orice – despre romani, ca­re sa fie acceptata de toti romanii? Exista vreo personalitate/va­loa­re/idee comun acceptata, care sa nu fie contestata de nimeni? Exista ceva care ne uneste cu ade­varat, pana la capat, fara comentarii suplimentare?

PS: Evident, ma refer la ceva de bine. Ca, altfel, lucrurile cele mai general acceptate de romani despre ei insisi sunt de genul «tara de doi lei», «suntem varza», «n-ai cu cine» etc.“.

Iar raspunsurile au inceput sa curga:

„Romanii e destepti.“ Multi cred asta, dar nu e de bine. Plus ca o spunem la misto, nu facem acordul gramatical si cel cu realitatea, nu credem in asta pana la capat.

„Romania e Gradina Maicii Domnului.“ Or fi multi romani care spun asta, dar cel putin la fel de multi care spun ca aici traieste Talpa Iadului.

„Romanul e descurcaret.“ OK, dar nu stiu cat de bine-i asta, cat reprezinta o valoare nationala

„Romancele sunt frumoase.“ Afirmatia asta aduna un grad mare de acceptabilitate. Problema e ca nu se refera la toti romanii, ci doar la aproximativ jumatate dintre ei, adica la femei.

„Romania are peisaje frumoa­se.“ Pe-asta chiar ca o accepta toti romanii, dar se refera la geografie, nu la cum sunt romanii. E o valoare „fizica“, nu una spirituala, care iti da identitate, pentru care sa avem vreun merit.

„Romanii au simtul umorului; cauta intotdeauna partea simpa­tica a lucrurilor.“ Poate l-om fi avut candva, dar uitati-va numai ce incaierari, ce injuraturi sunt in mediul online despre orice – pana si despre starea vremii. Chiar i se mai pare cuiva ca avem simtul umorului, ca ne dam in vant dupa partea simpatica a lucrurilor?

„Romanii sunt animale bipede, fara pene.“ În prima faza, asta ar fi dovada ca unii romani, da, mai au simtul umorului. Dar sunt convins ca zeci de mii de romani ar putea lua afirmatia asta in serios si ar sari la jugulara: „Cum adica, ne faci pe noi animale?!“.

„Nu toti romanii sunt hoti.“ E tot cu dus si intors. Ca, la baza, insinueaza din prima o alta afirmatie contradictorie, general acceptata: „Romania e tara hotilor“.

„Romanii sunt mai romani cand sunt departe de casa.“ Daca interpretam asta ca o redesco­pe­rire a valorilor de acasa doar din afara tarii, da, e de bine. Dar tot nu pana la capat, ca, zic eu, ar trebui sa ne dam seama de valorile noastre si cat suntem acasa.

„Suntem oameni puternici, dar nu cred ca ne dam seama de asta.“ Cu alte cuvinte, suntem noi puternici, dar cam prosti. Nu prea ne uneste afirmatia.

„Romanii sunt un popor ospita­lier.“ O asa propozitie cred ca ar aduna cele mai multe voturi de la romani. Problema e – vorba lui Moromete – pe ce ne mai bazam astazi cand spunem asta? Ca de multe ori nu poti obtine la noi o cazare si un tratament decente, pe bani buni, la un hotel sau restaurant.

Raspunsurile de mai sus au ve­nit de la niste romani care chiar si-au propus sa raspunda pe bune, fara isterie, la o intrebare sincera. Pe de alta parte, la comentarii au fost o multime de alti romani care au prins a intreba ce relevanta are intrebarea mea. Ca asa-i la toti si nici o natie nu poate spune nimic bun, general acceptat de catre membrii ei. Iar cand s-a ajuns la „dar ce, unguri-s mai buni?“, am regretat ca am pornit jocul, am vrut sa sterg totul pentru ca, incet-incet, se pornea o galceava.

Prin urmare, cat de relevant a fost jocul meu, cat de uniti suntem si ce ne uneste ramane sa hotarasca fiecare roman in sinea lui.

Text apărut în Suplimentul de Cultură