Florin Lăzărescu: N-am întâlnit instituție a statului mai anapoda decât ANAF

De-a lungul vietii am lucrat si la bugetari, si la privati, am avut si firma, si PFA, am luat si drepturi de autor pe persoana fizica.

Si-am avut grija de fiecare data sa-mi platesc la zi toate taxele catre stat. Dupa spusele contabililor profesionisti, am platit de cele mai multe ori o caruta de bani in plus, n-am apelat la nu stiu ce deduceri, la nu stiu ce subterfugii. Lasa, sa fie clar, sa fie cinstit, sa n-am discutii. Si pot spune fara ezitari ca n-am intalnit institutie a statului mai anapoda, mai ultra-birocratizata, mai ultra-invechita, mai absurda decat ANAF.

Cu vreo doua saptamani in urma, ANAF mi-a trimis la serviciu si in alte doua locuri de unde am mai incasat recent bani – frumos, cinstit, cu toate taxele platite la zi — o scrisoare de poprire a sumei de 700 lei, reprezentand „regularizare“. Plus o scrisoare la banca, sa-mi blocheze contul. Ba, zic, regularizare, regularizare, dar de unde sa fie? Ca firma nu mai am, PFA nu mai am, pe drepturile de autor am platit din prima 16 la suta impozit, plus celelalte contri­butii aferente. Sun contabilul de la fostul PFA, il banuiesc pe om ca nu mi-o fi depus cine stie ce declaratie, cine stie ce chitanta de contributie platita cu manuta mea la cozi kilometrice, prin sediile ANAF.

— E o greseala sigur, zice omul. Eu am depus tot, toate actele sunt in regula pana ai inchis PFA-ul, acum doi ani, iar cand l-ai inchis, erai pe zero cu datorii la stat. Du-te si vorbeste la ANAF. Probabil nu au luat in calcul ca ai inchis PFA-ul si te-au impozitat estimativ din oficiu si pentru anul urmator.

Ma duc la ANAF, fac aia ping-pong cu mine pe la diverse ghisee, pana ajung la biroul de executari silite. Acolo sunt vreo sase functionari cu nasul in hartii. Spun in mare, in neant, care-i nedumerirea si problema mea. Nimeni nu ridica ochii din birou, doar mi se spune dupa o vreme:

— Asteptati acolo pe scaun.

Astept si, dupa alta vreme, un domn plictisit de langa mine zice:

— Haideti sa va iau eu, ca nu mai vine…

Nu mai rosteste cine trebuie sa vina. Ii zic din nou problema si-l rog sa-mi explice de ce trebuie sa platesc 700 de lei, ce-i cu suma aia si de ce n-am fost informat de existenta ei pana sa se ajunga la poprire. Şi cum scap de asta. El se uita in monitor, pufneste, strange din umeri:

— Eu nu stiu, nu-i treaba mea, nu sunteti la litera mea, doar va fac un bine. Şi va zic ce scrie pe calculator. Pe calculator scrie ca aveti de platit 1100 de lei.

— Pai, a venit poprire pe 700.

— 400 de lei sunt penalitati pentru intarziere. Asta o sa vina mai tarziu poprire. Dar nu-i problema, ca ANAF va datoreaza dvs. 500 de lei, bani din regularizari, faceti o cerere de compensare si nu mai aveti de plata decat vreo 600 de lei.

Nu poate sa-mi explice de unde provine suma datorata catre ANAF. Cica poate o fi de la regularizarea PFA-ului inchis acum doi ani, dar eu oricum trebuie sa platesc, daca nu vreau sa mi se blocheze contul, iar sfatul lui prietenesc e sa fac o cerere de compensare pentru suma pe care mi-o datoreaza ANAF. Intreb retoric daca pentru datoria respectiva, de care habar n-aveam, plus taxa auto de sute de euro luata abuziv, nu trebuie si ANAF sa-mi plateasca penalitati. Dar nu stie sa-mi spuna nici de cand si de unde ANAF-ul imi este mie dator cu 500 de lei. O fi de la regularizare. Iar taxa auto nu-i treaba lui. Bref, eu sunt dator Statului nu stiu de ce si de cand cu 700 de lei, Statul imi este mie dator nu stiu de ce si de cand cu 500 de lei, iar eu trebuie sa platesc ANAF 1100 de lei, ca sa nu mi se blocheze contul. Şi ca-i bine sa ne regularizam.

A doua zi, ma duc la ei cu contabilul de la fostul PFA, inarmat in dinti cu chitante, dovezi de plata, acte peste acte. Iar ping-pong cu noi pe la ghisee, pana la urma cineva de la ANAF recunoaste ca regularizarea nu-i de la PFA, ci de la drepturi de autor pe niste articole de presa din 2013.

–— Pai, nu se poate, zic, uitati dovezi ca la sfarsitul lui 2015 eram pe zero datorii!

— Ei, s-a facut regularizarea mai tarziu. Trebuie s-o platiti cu tot cu penalitati, n-am ce va face, nu-i treaba mea. Eu doar va pot ajuta sa compensam datoria noastra catre dvs. Daca platiti acum, va ajut eu cu compensarea mai repede, nu in 45 de zile, ca de obicei. Şi scapati si de poprire, si de blocarea contului.

Vreau sa platesc, dar nu se poa­te plati cu cardul. Revin a doua zi cu cash. Dupa cateva zile, scap de poprire. De curiozitate, ma interesez si aflu ca pe articolele alea de presa din 2013 incasasem vreo mie de lei. Deci exclus sa fi fost posibila o regularizare de 700 lei pe acea suma, ca ar fi insemnat un impozit de peste 80 la suta (10 la suta platisem din prima, la incasare).

Altfel, nu-s’ ce sa zic, poate chiar trebuia sa platesc regularizarea aia din 2013. Dar ma intreb cum Dumnezeu toate companiile astea de la utilitati – apa, curent, gaz, telefon etc. – reusesc sa te informeze pe e-mail, pe telefon, sa-ti explice fiecare banut pe care il ai de dat, sa te atentioneze in avans cat ai de plata, sa-ti mai dea vreo doua avertismente dupa scadenta? Iar ANAF nu. De ce mai au adresa mea de e-mail, numarul meu de telefon, de ce nu ma contacteaza altfel decat prin porumbei calatori cand apare o problema? Macar sa o stiu, sa o pot intelege, sa ne putem explica, sa nu mai ajungem la penalitati sau la blocarea contului din senin. Cum de la poprire m-au gasit, mi-au trimis scrisori in cinci locuri, dar inainte de asta, nimic?

Ştiu, poate vi se pare neinteresant ce spun, ca bine ne face ANAF hotilor astora care muncim in mai multe locuri deodata, ca nu va priveste chestiunea. In acest caz, asteptati impozitul pe gospodarie, cand fiecare cetatean o sa intre in contact direct cu ANAF, cu sistemul lor de comunicare, de plata si de justificare. Şi mai vorbim atunci despre absurdul provocat de aceasta in­stitutie. Si despre cum se regularizeaza acolo.

Text apărut în Suplimentul de Cultură

Publicitate și alte recomandări video